Mondialul și banii. Partea I: Țara gazdă. Cât a cheltuit și cu ce rămâne Qatarul?

Când eram un puști, eram suficient de naiv să cred că un campionat mondial e competiția supremă din fotbal care se joacă într-o țară care respiră fotbal și care va fi câștigată de o națiune care e cea mai bună din lume la acest sport. Fast-forward mai mulți ani și cu mai bine de un deceniu în urmă, într-un autobuz uitat de lume prin Wyoming, un coleg de muncă turc cu care mai băteam câmpii în de-ale fotbalului citea ceva. Sătul de piesele pe care le avem într-un mp3-player vechi, l-am rugat să-mi împrumute cartea pe durata drumului. Era vorba de geniala Soccernomics a lui Simon Kuper și Stefan Szymanski, care explică pe șleau stupiditatea din afacerile ce înconjoară fotbalul și pune accent mai puțin pe ceea ce se întâmplă pe teren și mai mult pe ceea ce se întâmplă în conturile entităților implicate în fenomen. Campionatele Mondiale care aveau să urmeze în Africa de Sud și Brazilia erau atunci luate sub lupă: Mondialul și banii.

La fel ca acum patru ani, pentru mondialul din Qatar, mi-am suflecat mânecile și dintr-o curiozitate personală am încercat să aflu implicațiile financiare ale Campionatului Mondial din Qatar. Într-o serie de trei articole, voi încerca să arăt ce presupune din punct de vedere financiar organizarea unui asemenea turneu, cât câștigă sau pierd echipele naționale dincolo de capitalul de imagine și câți bani părăsesc buzunarele fanilor, dincolo de amintirile câștigate pe viață.

Partea I: Cât a cheltuit și cu ce rămâne Qatarul după cel mai contestat mondial din istorie?

Acum dacă n-ați închis deja pagina speriați de acest TL;DR, trebuie să știți de ce un campionat mondial de fotbal e important nu doar pe plan sportiv. Ultimele două finale de Mondial au fost urmărite în direct de peste un miliard de oameni! Niciodată în istoria lumii n-au fost atâţia oameni care să facă acelaşi lucru în același timp.

Prima ediție din istoria FIFA World Cup a avut loc în Uruguay, în 1930. Pe atunci, lucrurile erau mai simple. Uruguay era campioana de la fotbal la precedentele două Olimpiade, sărbătorea 100 de ani de la independență, iar într-un congres la Amsterdam, conducerea FIFA a luat o simplă decizie în privința locului desfășurării primei ediții. Era o vreme în care multe națiuni participante (inclusiv România) au confirmat târziu prezență la turneu, lunga și dificila deplasare cu vaporul peste Atlantic fiind un impediment evident. Era o vreme în care Anglia încă refuza să participe la acest eveniment. Inventatorii fotbalului, cu o aroganță specifică, se credeau superiori doar pentru că ei au jucat primii acest sport, însă istoria le-a dat o palmă la ediția din 1950.

Cum se obține dreptul de organizare?

Zeci de ani și câteva scandaluri mai târziu, dreptul de a organiza Campionatul Mondial se acordă prin mită printr-un proces mai complicat. Țara gazdă este acum aleasă prin votul Consiliului FIFA, în cadrul unui sistem de scrutin exhaustiv. Federația de fotbal a unei țări care dorește să găzduiască evenimentul primește inițial un „Acord de găzduire” de la FIFA, care explică pașii și cerințele care sunt așteptate de la candidatură coruptă serioasă. După un proces birocratic, un grup de inspectori desemnați de FIFA vizitează țara candidată pentru a identifica faptul că țara îndeplinește cerințele necesare pentru a găzdui evenimentul și se produce un raport despre țară. Ceea ce urmează apoi a fost descris perfect de cei de la Tifo: ”an orgy of spending and power power politics”: de la investiții ale Qatarului în țările din care provin membrii comisiei UEFA, la opere de artă oferite cadou unui membru UEFA și până la genți scumpe Mulberry nevestelor membrilor din comisia UEFA.

Întâlnirea de la Paris dintre emirul Qatarului, președintele Sarkozy și Michel Platini a fost decisivă pentru obținerea numărului necesar de voturi, iar Qatar a devenit prima țară din Orientul Mijlociu care va găzdui turneul. Marile favorite (Anglia pentru găzduirea World Cup 2018, respectiv SUA pentru găzduirea World Cup 2022) au rămas cu buza umflată, deși mulți spun că au fost cele mai pregătite candidate.

„Never has the World Cup been in Russia and eastern Europe, and the Middle East and Arabic world have been waiting for a long time, so I’m a happy president when we talk about the development of football.” , zicea Sepp Blatter în 2007. 11 ani mai târziu, discursul bătrânului Blatter s-a schimbat, acesta recunoscând că decizia a fost o greșeală.

Ce-a vrut să obțină FIFA cu mondialul ăsta?

Bani. În 2010, Sepp Blatter vorbea de diversitate și despre cum e important pentru dezolvtarea fotbalului ca astfel de evenimente să aibă loc în zone în care fotbalul nu e atât de popular. Ipocrizia elvețianului nu a putut fi luată în serios, iar orice motiv ar fi invocat FIFA – organizație care deja suferea grav la capitolul imagine – ar fi fost luat în râs de iubitorii fotbalului. Dezvăluirile Wikileaks din urmă cu câțiva ani au demonstrat cât de coruptă e organizația care conduce fotbalul, și deși nu e niciun secret faptul că cei din Orientul Mijlociu au „cumpărat” dreptul de organizare, alegerea Qatarului în continuare pare că a fost prea de tot…

Cine dă banii? Cât îi costă pe cei din Qatar?

Poate că e de așteptat ca de la o ediție la alta costurile organizării unui Mondial să fie din ce în ce mai mari, dar nota de plată a celor din Qatar e enormă. Dacă Rusia a cheltuit în jur de 12 miliarde de dolari, s-a tot scris că pe Qatarezi turneul final i-a costat peste 220 de miliarde de dolari, acesta fiind cel mai scump campionat mondial din istorie. Poate că e puțin exagerat să tragem concluzia că un campionat mondial de fotbal are o notă de plată de 220 de miliarde de dolari, o mare parte din bani fiind alocați planului național de dezvoltare Qatar National Vision 2030, indiferent dacă Qatar ar fi organizat turneul sau nu.

Găzduită de cea mai mică țară care a organizat vreodată un mondial, Cupa Mondială va avea loc într-o țară care nici măcar nu avea infrastructură necesară organizării unui astfel de eveniment atunci când a primit DA-ul de la FIFA. S-a tot spus că cei din Qatar au trebuit să construiască totul de la zero, de la străzi, parcări, autostrăzi, aeroporturi, hoteluri, restaurante și stadioane. Organizarea turneului final doar a accelarat planul de dezveltoare al țării, Qatar National Vision, care avea ca deadline anul 2030.

Când Qatar a primit dreptul de a organiza Mondialul, niciunul din cele opt stadioane nu exista. Construcția stadioanelor s-a ridicat la 6.5 mililarde de dolari.

Lusail Iconic Stadium din Lusail, Al Bayt Stadium din Al Khor, Al Janoub Stadium din Al Wakrah, Ahmad Bin Ali Stadium, Khalifa International Stadium, Education City Stadium din Al Rayyan, Stadium 974 și Al Thumama Stadium din Doha sunt cele opt arene construite de la zero pentru turneul final, o premieră în istoria fotbalului. Un stadion arată ca o barcă, unul ca un cort beduin uriaș și altul a fost construit cu 974 de containere maritime. Cea mai lungă distanță dintre stadioane e de 35 de mile, iar de pe acoperișul unora dintre ele se pot vedea în depărtare altele pe care se vor desfășura meciuri la turneul final. Toate stadioanele sunt pe o rază de 55 de km de capitala Doha, organizatorii lăudându-se că în aceeași zi poți ajunge la toate cele patru meciuri jucate în faza grupelor la turneu.

Arhitectura arenelor e impresionantă, dar viețile pierdute de muncitorii care au lucrat la construcția acestora sunt o pierdere mult prea mare, acesta fiind poate adevăratul cost al organizării turneului final…

Dacă la Mondialul din Rusia un sfert din cost a fost suportat și de companii private, pentru turneul din Qatar nota de plată va fi suportată în întregime de guvernul statului.

Dincolo de sumele acestea vizibile și de partea transparentă a mondialului, la cele 220 de miliarde de euro se mai adaugă „mărunțișuri”:  „Cadourile” primite de membrii comisiei FIFA care au votat pentru Qatar. Bani pentru ambasadorii Campionatului Mondial din Qatar care și-au schimbat brusc opinia despre qatarezi odată ce au intrat pe nota acestora de plată (vezi cazul David Beckham care ar primi 150 milioane de lire, conform The Guardian). Bani pentru miile de influenceri invitați să meargă la Doha și să relateze cât de frumos e în Qatar și cum drepturile omului sunt respectate. Bani pentru miile de fake fans apăruți peste noapte în Qatar care pozează în suporteri englezi, germani sau brazilieni, deși se vede de la o poștă că sunt niște figuranți.

”Dar FIFA dă vreun ban, frate?”

Ca de obicei, FIFA va acoperi costurile totale opraționale ale Cupei Mondiale, care sunt estimate la peste 2 miliarde de dolari. FIFA, organizație care suferă grav la capitolul imagine, insistă că nu încasează bani de la guvernul Qatarului doar spagă și că folosește doar banii generați din vânzarea drepturilor de televizare ale Cupei Mondiale și din drepturile de marketing.

FIFA se menține la distanță în ceea ce privește investițiile țării gazdă, afirmând vehement că investițiile în infrastructură nu sunt direct legate de costul Cupei Mondiale și că statul Qatar va beneficia mai multe decenii de investițiile făcute în străzi, aeroporturi sau sistemele de telecomunicații, iar ca atare, acestea nu sunt doar costurile legate de Cupa Mondială. Istoria a contrazis-o însă în cazurile Africa de Sud sau Rusia.

Deși vorbim de bugete de miliarde de dolari, aceeași FIFA caută la fiecare turneu final voluntari. Da, o organizație care învârte astfel de sume caută oameni care să nu dorească să fie plătiți si să facă voluntariat în diferite zone ale turneului.

De ce e atât de contestată Cupa Mondială din Qatar?

Dincolo de latura sportivă plină cu anomalii a turneului final inserat cu forța la mijlocul sezonului, avem adevăratele probleme ale Cupei Mondiale din Qatar.

Aproximativ 2 milioane de oameni au lucrat la infrastructura turneului din Qatar. Muncitori din Bangladesh, Pakistan, Sri Lanka sau Nepal au plătit comisioane și sume mari (în jur de 1000 de dolari) companiilor de recrutare ca să facă rost de un job în Qatar, ademeniți de ideea că pleacă să muncească pentru a putea trimite bani familiei de acasă, dar care au sfârșit tragic.

În newsletterul Povești din Sport, Andreea Giuclea scria despre Kafala, sistemul nefericit de „sponsorizare” prezent în mai multe țări din Asia prin care angajații devin dependenți de angajatori și devin ușor de exploatat:  „li se iau pașapoartele, li se interzice să schimbe locul de muncă sau să plece din țară. Locuiesc în condiții dezumanizante și muncesc fără norme de siguranță, în căldură extremă, fără zile libere, fiind plătiți prost sau deloc.” 

Cam asta s-a întâmpat în Qatar, țară care poate cheltui 200 de miliarde de euro pentru infrastructura necesară unui mondial, dar nu le poate oferi condiții decente celor care lucrează pentru asta. The Guardian publica săptămâna asta cifrele „negre” ale turneului, descriind stadioanele din Qatar ca fiind The Stadiums of Shame.  Atât guvernul qatarez cât și Gianni Infantino, președintele FIFA care locuiește acum în Qatar, au anunțat oficial că doar 3 muncitori străini au murit în timpul construcției stadioanelor. O anchetă făcută de The Guardian indica faptul că peste 6 500 de muncitori au murit în condiții suspecte și peste 100 000 au fost exploatați în ultimii 12 ani. 

Mai mult, în Qatar relațiile dintre persoanele de același sex sunt interzise prin lege, drepturile femeilor sunt limitate, iar consumul de alcool în spații publice e și el interzis. Te-ai fi gândit că toatea astea ar fi un red flag pentru membrii comisiei FIFA, dar asta n-a fost vreo problemă când s-au acordat voturile în 2010, mai ales că după calculele hârtiei turneul va veni cu un profit pentru FIFA de 3 miliarde de dolari.

În plus, unde vor dormi toți cei care vor merge în Qatar? E o întrebare ridicolă pe care am văzut-o la cei de la Tifo, dar e doar una din multe alte probleme pe care le-au avut organizatorii. O fi sunând a Fyre Festival, dar ce faci când deodată vin 1 milion de turiști într-o țară care are 2 milioane de locuitori în total?!

Rămâne cu ceva Qatarul?

Auzim atât de des de noțiunea de sportswhashing când se discută de Qatar, dar oricât ar încerca cei din Doha să schimbe cu bani percepția asupra lor, mi-e greu să cred că un om cu capul pe umeri poate privi mai bine statul Qatar pentru simplul fapt că organizează acest turneu sau că guvernul țării investește în unele cluburi mari din Europa. Care a fost catalistul pentru ca o țară atât de mică să cheltuie peste 220 miliarde de dolari pentru a putea organiza campionatul mondial? Da, știu, investițiile în infrastructură sunt oricând bine venite, dar senzația e că a fost mult și despre cerșitul de atenție și dorința ca lumea fotbalului să întoarcă privirea spre zona din Golf.  Stadioanele? Într-un campionat național cu o medie de sub 20 000 de spectatori pe meci, arenele vor fi pe jumătate goale începând cu 2023. Am rămas cu un nod în gât când am văzut poze cu locuințele nepalezilor care au muncit în Qatar și e păcat că cei mai vocali au fost jucătorii care nu s-au calificat la Campionatul Mondial, jurnaliști și alte părți care nu sunt implicați direct la acest mondial, precum localuri unde lumea se aduna să vadă meciurile sau organizatori de fanzone-uri unde oamenii ieșeau să vadă meciurile în stradă.

Prea puțin și prea târziu. Mâine, în episodul al doilea al seriei, vom vedea cât câștigă federațiile naționale de fotbal și poate că vom înțelege de ce aceia care puteau să schimbe ceva au rămas tăcuți. Al treilea episod e aici.

surse:
– Deutsche Welle – The Most expensive World Cup of All Time
– The Guardian – Stadiums of shame: the numbers World Cup hosts Qatar don’t want to be seen
– fifa.com; Financial Report
– The Independent – Everything wrong with the Qatar World Cup
– Nostrabet – The Investment Budget For The 2022 FIFA World Cup in Qatar
– Povești din Sport – Andreea Giuclea

Toate articolele despre Cupa Mondială de pe Tackle.ro se găsesc aici.

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe Facebook, Instagram, YouTube și Discord.