Problemele lui Potter la Chelsea arată tot ce e în neregulă cu fotbalul modern

Când ești la un club unde se cheltuie sute de milioane pe jucători noi, mereu vei fi pus sub lupă și criticat la eșec. Orice înfrângere, orice prestație lipsită de intensitate a celor din teren, toate vin la pachet cu un comentariu legat de banii investiți de club. Victoriile sunt ale jucătorilor care au făcut fazele golurilor. Înfrângerilor sunt mereu ale antrenorilor. Ce mod simplu de a vedea lucrurile…

Când Potter a lăsat-o pe Brighton pentru Chelsea, Jonathan Wilson titra în The Guardian „Potter’s Chelsea switch shows money always trumps cleverness in football”. Era un titlu care m-a întristat pe moment, mai mereu îmbrâțișând o viziune idealistă (și naivă) asupra fotbalului, fiind dezamăgit de cum din nou un proiect bine gândit e mâncat de „peștele mai mare”, cu Graham Potter, Dan Ashworth și celelalte minți sclipitoare părăsind rând pe rând clubul Brighton în detrimentul unor cluburi mult mai potente din punct de vedere financiar.

Ce e Graham Potter?

Un constructor de echipe care au resurse limitate. Un fost jucător modest, dar un om inteligent cu o viziune excelentă asupra jocului de fotbal, Potter a avut conexiunile necesare pentru a fi recomandat pentru postul de antrenor la Ostersund, în a patra ligă suedeză. Făcându-și elevii să practice un fotbal de posesie cu trasee de joc care surprindeau adversarii, echipa sa a urcat până în prima divizie din Suedia, calificându-se Europa League și eliminând-o pe Galatasaray, ceva de neînchipuit pentru micuțul club din inima Suediei. Cariera lui Potter a avansat gradual, pas cu pas, jocul echipelor sale impresionând plăcut de fiecare dată, fie că era vorba de Swansea sau Brighton.

Fie că era vorba de Doug Bergqvist, Jamie Hopcutt, Joe Allen sau Moises Caicedo, Potter a reușit de fiecare dată în ultimii zece ani să-și facă jucătorii să practice un fotbal ofensiv, de posesie, care surprindea printr-o construcție așezată, ademenind adversarul la pressing și apoi surprinzându-l cu verticalizări tăioase. Un antrenor care era apreciat pentru cum poate ridica nivelul unui club și care poate lucra cu un buget mic.

Ce i se reproșează lui Potter la Chelsea?

Dincolo de nepotrivirile dintre backgroundul lui Potter și ambițiile lui Chelsea, echipa condusă de englez nu câștigă. As simple as that. Iar atunci când nu câștigi, ți se scot ochii pentru orice. Aceleași argumente care se aduceau în favoarea ta când erai victorios, sunt folosite împotriva ta acum când pe tabela rezultatul e nefavorabil. În tratatul despre ipocrizie în fotbal, spuneam cum tot pe Stamford Bridge, în urmă cam cu un deceniu, Albaștrii îl numeau antrenor pe Carlo Ancelotti, iar Don Carlo spunea atunci că a fost preferat de Chelsea pentru calmul și abilitatea sa de a dezvolta relații bune cu jucătorii, fapt care culmea, a fost chiar lucrul care i s-a reproșat cel mai tare când a fost dat afară.

În iarbă, printre altele, lui Potter i se reproșează că trimite în teren doi fundași centrali prea bătrâni (Koulibaly și Thiago Silva), că evoulează cu doi second strikeri (Joao Felix si Havertz) și fără un vârf clasic, că în bandă are doi jucători care au depășit de mult apogeul carierei (Sterling și Ziyech) sau că Enzo e folosit într-un dublu-pivot la mijlocul terenului. Desigur, dacă iei la puricat toate aceste idei, ele pot fi demontate foarte ușor, dar la final de zi, atunci când pierzi, orice alegere ai făcut rămâne considerată greșită. Ratările uriașe ale celor din avanposturi din înfrângerea cu Dortmund, cel mai important meci de până acum al lui Potter, se uită, și, în timp se pun tot în cârca celui de pe bancă.

Ce nu face Potter la Chelsea?

Dacă deciziile tactice sunt discutabile și țin mult și de încrederea jucătorilor și felul în care aceștia le pun în practică, Graham Potter trebuie să știe și el să gestioneze mai bine situația și să își impună amprenta de manager al echipei. Poate că sunt finețuri de antrenor cu experiență la un club mare, dar englezul a părut mult prea pasiv la mulțimea de jucători adusă în iarnă de conducere, lăsând senzația că e un simplu head-coach și mai puțin un om implicat mai adânc un viziunea clubului.

Dacă la ratările din teren ale lui Havertz sau Felix, nu poate decât să-și pună mâinile în cap, Potter și echipa lui ar putea umbla la factorul motivațional. Nu doar o dată am văzut imagini cu jucătorii lui Chelsea prezentând dezinteres la intrarea pe teren sau o senzație de lehamite pe care o mai vezi la muncitorii care pontează la serviciu în dimineața de luni.

They look beaten before the game even starts https://t.co/ti1NBE8OzD

— SAKS™ (@saksshotit) February 20, 2023

Unde greșește cel mai mult Potter la Chelsea?

Dacă mă întrebați pe mine, cel mai mult Potter greșește atunci când se lamentează în exces. Șirul de rezultate negative, recordul negativ al celui mai mic număr de goluri marcate de un club din primele patru ligi engleze din noiembrie și până în prezent, toate l-au făcut pe Potter să piardă un pic controlul volanului.

Acum poate că nu mă aștept să-l vad pe englez vorbind ca un stoic, dar referirile la Arteta și Klopp și remarcile sale par a fi parte din ultima linie de apărare pe care o mai are în fața jurnaliștilor și a fanilor. După meciul cu Spurs, Potter dădea exemplele de la Arsenal și Liverpool, acolo unde în momente mai puțin fericite s-a avut răbdare cu conducerea tehnică, iar răbdarea a fost răsplătită. Doar că Arteta a câștigat FA Cup în primul său sezon, a avut un buget mult mai mic de transferuri în prima fereastră de mercato în care a fost la club, iar Klopp în primul său an apela la fundașul Steven Caulker pentru a juca vârf de atac. Potter are cinci victorii în campionat, două împotriva lui Palace (una în ultimul minut de joc) și trei împotriva unor echipe care aveau pe bancă un interimar (Wolves, Bournemouth și Aston Villa).

Englezul a dat cu bâta-n baltă după ce înainte de partida cu Spurs avusese un discurs mult mai rezonabil, reamintind tranziția prin care trec Albaștrii. Schimbarea de ownership, presezonul cu multe probleme și incertitudini, lotul mult prea numeros, desele accidentări ale jucătorilor toate sunt impedimente reale pentru staff-ul lui Chelsea. Dar sunt acest probleme insurmontabile? Cu siguranță nu.

Arteta didn’t have loads of money at Arsenal at first and the squad was worse than Chelsea’s. With Klopp there were big moments with a so-so squad during his first season at Liverpool – winning at City and Chelsea, the Europa League run – that pointed at obvious progress.

— Jacob Steinberg (@JacobSteinberg) February 27, 2023

Mai poate Potter să redreseze situația?

Sigur că mai poate… Asta dacă n-a „pierdut” deja vestiarul. Lotul de jucători e foarte bun, iar cu două întăriri în vară, Albaștrii pot avea o trupă solidă care să se bată la titlu sezonul viitor, dacă jucătorii, antrenorul și conducerea vor fi pe aceeași pagină și vor profita de pauza din vară ca de un refresh mental.

Doar că de multe ori punem prea multe în cârca managerului și uităm că fotbalul e un joc de echipă. Jucătorii trebuie să se uite și ei în oglindă după seria nefastă a lui Chelsea.

De ce se vorbește atât de mult despre Potter și atât de puțin despre jucători?

Comportamentul unora dintre jucători mi-a reamintit o teorie mai veche pe care o aveam despre cum antrenorul echipelor mari e important, dar nu atât de mult precum motivația pe care o au jucătorii. Poți câștiga câteva meciuri importante cu tactica aleasă, dar să poți să menții o echipă de vedete (vedete în cel mai pur sens al cuvântului) hungry de performanță e „cheia”, după părerea mea. Fotbaliștii din ziua de azi trăiesc în puf, li se fac toate poftele, milioane de „fani” le apreciază pozele făcute în chiloți in vestiar, dar de multe ori joacă la capacitate maximă doar când au chef, când le place antrenorul sau mai rău, când impresarul lor le spune că antrenorul și clubul actual sunt ok.

De aici îmi vine și impresia că echipele de top din Premier League pot oricând să schimbe pozițiile în Premier League, depinzând de conjuctura de la an la an. Fluctuațiile lui Chelsea sunt exemple bune în acest sens. E adevarat că antrenorul are rolul său de a motiva grupul, dar eu aș vrea să văd mai puțină ură și mai puțin mișto la adresa lui Potter, Arteta, ten Hag și ceilalți și mai multă „atenție” la vedetele din teren.

Lucrurile se schimbă rapid în fotbalul de azi în care într-o zi suporterii rivali râd de echipa adversă și în următoarea o văd câștigând un trofeu. Ăsta e Premier League-ul din zilele noastre, cum bine scria Jonathan Wilson în toamnă, după ce Chelsea îl concedia pe Thomas Tuchel la o săptămână de la încheierea ferestrei de transferuri în care cheltuise un sfert de miliard de lire. Welcome to the circus!

„This is the Premier League as satire on capitalism. There is a well-run club thriving on a budget, and there is another club that have just sacked a manager a week after the closure of a transfer window in which he was allowed to guide a quarter of a billion pounds of spending. And yet it is the latter who can lure the prize asset from the former; who can dash the dreams of the little man on a whim. Welcome to modern football. Welcome to the modern world. Welcome to the circus.” (Jonathan Wilson)

De la lotul numeros și sumele cheltuie de club pe o mulțime de jucători pentru care nu a fost consultat, presiunea fanilor, durerile în cot ale unor jucători din lot și până la lamentările de la conferințele de presă, problemele lui Potter la Chelsea arată tot ce e în neregulă cu fotbalul modern.

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe Facebook, Instagram, YouTube și Discord.

Tot pe Tackle.ro poți citi și:

Scurt tratat despre ipocrizie în fotbal