Înainte de 2005, comuna Balc din Bihor era cunoscută doar pasionaților de istorie, pentru ruinele unui castel dispărut. Apoi au început vânătorile de mistreți anuale organizate de omul de afaceri Ion Tiriac și miliardarii lumii au început să se perinde, spre deliciul presei de la București. Între timp însă, în Balc creștea un fotbalist și nu unul oarecare. Un nouar! George Pușcaș.

Rădăcini bihorene

Născut în Marghita, la 8 aprilie 1996, George Pușcaș avea să înceapă de jos carieră de fotbalist, la Viitorul Marghita, o formație de amatori, ajungând mai apoi în la Academia echipei Liberty Salonta, club care în acel moment avea un parteneriat cu FC Bihor, jucătorul ajungând să evolueze începând cu anul 2011 la formația din Oradea.

După un sezon 2012/2013 în liga secundă din România, în care a reușit să înscrie de două ori în 13 jocuri, George Pușcaș avea să fie cumpărat în vara lui 2013 de Inter Milano. 17 ani avea atunci atacantul în schimbul căruia nerazzurii au plătit 600.000 euro, tranzacție realizată cu ajutorul impresarului său, Pietro Chiodi, dar și a celui care era președintele clubului Liberty Salonta, binecunoscutul Cătălin Sărmăşan, care între timp a devenit impresarul multor tineri și talentați fotbaliști români precum Vlad Dragomir, Claudiu Micovschi, Adrian Petre și Răzvan Oaidă.

George Pușcaș, de la Serie A în Serie B și înapoi

Venirea în Italia fost începutul unei aventuri frumoase, atacantul bihorean reușind să se impună rapid la Inter Primavera, cu 8 goluri în 18 jocuri din prima sa stagiune. În sezonul următor a făcut un pas ușor forțat spre prima echipă, antrenată atunci de Roberto Mancini (selecționerul Italiei de azi!), fiind inclus chiar și pe lista UEFA, apucând să-și facă debutul în Europa League, într-un meci pe teren propriu cu Celtic. În Serie A a contabilizat 66 de minute în 4 partide.

Devenit deja o certitudine la nivelul său de vârstă, sezonul următor, 2015/2016, l-a găsit pe „Pușki” împrumtat în Serie B, la Bari, echipa în tricoul căreia a bifat 18 jocuri izbutind 5 goluri și o pasă decisivă.

Cu un nume deja format în Serie B, cariera lui George Pușcăș a urmat parcursul ascendet firesc pe care s-a aflat acesta în tot acest timp, în sezonul 2016/2017 „Puski” îmbrăcând tricoului echipei Benevento, formație cu care a reușit istorica promovare a clubului în Serie A, făcându-se remarcat în mod special în Playoff-ul de promovare, unde a marcat 3 goluri și a oferit două pase de gol. În returul cu formația Carpi, George Pușcaș a semnat golul promovării lui Benevento.

A urmat o vara în care au curs ofertele pentru atacantul român, dar atât clubul, cât și jucătorul, au ales ca aceasta să continue la Benevento, în Serie A. A marcat un gol, în partida care avea să aducă primul punct din istoria clubului în prima ligă italiană, remiză de pe teren propriu cu AC Milan, scor 2-2. Probabil și pe seama transferurilor izbutite de Benevento în pauză de iarnă, returul sezonului 2017/2018, l-a găsit pe „Pușki” în Serie B, la Novara, formație pe care deși a ajutat-o enorm, înscriind 9 goluri în 19 meciuri, a retrogradat în Serie C.

Vara trecută, Pușcaș avea să fie vândut pentru a două oară în carieră, Inter cedându-l în Serie B, la Palermo, în schimbul sumei de 3,3 milioane Euro, suma la care se adaugă un procent de 10-15% dintr-un eventual transfer, din care Inter păstrează o clauză de răscumpărare între 10 și 15 milioane de Euro.

Cotat în acest moment la 2.8 milioane euro (transfermarkt.com), Pușcaș a ajuns la această valoare nu doar datorită evoluțiilor în Italia, ci și datorită celor de la selectionatele de tineret a României. Pentru selecționata U19 acesta a marcat de 5 ori în 9 jocuri, cele mai importante cifere înregistrându-le la selecționata U21, cu 14 goluri în 21 de partide, contribuind din greu la calificarea la Campionatului European din 2019 din Italia și San Marino.

Poate George Pușcaș să se impună în fotbalul Italia?

Recent, dupa calificare naționalei U21 la EURO 2019, Pușcaș declara:

Când o să ne întoarcem la cluburile noastre, vom avea o viteză în plus.

Afirmația nouarului naționalei de tineret a căpătat contur în weekend, când „Pușki” a marcat golul victoriei echipei sale, din deplasarea de la Lecce, la doar 3 minute de la intrarea sa pe teren.


Sursa foto:

Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro, ne găsești și pe Facebook, Instagram, Twitter, Youtube și Soundcloud.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *