A fost o săptămână plină în Premier League, în care noul vitezist al lui Liverpool și cei doi manageri noi la Southampton și Crystal Palace țin capul de afiș. Înainte să discutăm despre evenimentele importante dinperioada 22-29 iunie, iată episoadele anterioare ale buletinului nostru de știri curate despre transferuri:
- Bernardo Silva și curățenia de la Manchester City, demisia lui Allardyce, numirea lui Marco Silva la Watford;
- Contract nou pentru Wenger, Solanke la Liverpool, Ederson la Manchester City, Fletcher la Stoke, Begovic la Bournemouth;
- Kolasinac la Arsenal, Lindelof la Manchester United, contract la seniori pentru Alex Pașcanu și demiterea lui Claude Puel de la Southampton;
- Klaassen și Pickford la Everton, Maguire la Leicester, Ryan la Brighton.
Salah confirmat de Liverpool
Despre transferul egipteanului pe Anfield se vorbea din primăvară. Nu se impusese la Chelsea, dar jucase excelent pentru AS Roma, iar Klopp și-l dorea pentru formația lui fără vârf clasic, bazată pe geggenpressing, viteză și tehnică individuală. 35 de goluri și 24 de pase decisive a dat Mohamed Salah în 81 de meciuri în Serie A, doar de două ori a înscris în cele 13 meciuri de Premier League jucate! Vom vedea oare un nou fenomen De Bruyne?
35 de milioane de Lire a dat Liverpool pentru Salah, doar Benteke a fost mai scump, în vara lui 2015 (aproape 40!), iar Sadio Mane, Firmino și Andy Carroll sunt cam la aceeași valoare în istoria Cormoranilor. Presiune va fi pe zâmbărețul egiptean, dar la cât de repede aleargă, probabil că o va depăși.
Sfântul Pellegrino și Vulturul de Boer
Cititorii noștri care au peste 30 de ani și-l amintesc probabil pe Mauricio Pellegrino de când juca fundaș central la Valencia, în mandatele lui Hector Raul Cuper, Rafa Benitez sau Claudio Ranieri. După 3 sezoane de management în Argentina natală, la Estudiantes și Independiente, a ajuns la Alaves, în La Liga. I-a dus până în finala Copei del Rey, unde a pierdut în fața Barcelonei, însă și-a creeat o reputație de tehnician ambițios și meticulos, care l-a recomandat pentru postul vacant la Southampton, la nici un an de când ajunsese în Primera. Rămâne de văzut dacă Southampton va mai vinde la fel de mult în această vară, însă perspectivele noului manager par mult mai bune decât cele ale predecesorului (Claude Puel).
Nici Crystal Palace nu mai avea manager, după suprinzătoarea demisie a lui Allardyce, venită la câteva zile după terminarea unui sezon în care preluase echipa din mers și o salvase de la retrogradare, cu două etape înainte de final (ce-i drept cu investiții masive din parte clubului). Ce declarație de intenție mai spectaculoasă puteau face Vulturii decât numirea lui Frank de Boer? Triplu campion al Olandei cu Ajax și cu o carieră fantastică de jucător în spate (Ajax, Barcelona, Glasgow Rangers, peste 100 de selecții în Portocala Mecanică), olandezul promite o nouă filosofie: Palace se va concentra pe propria academie și va deveni un club care produce jucători, pe modelul clubului de suflet al noului manager. Asta e promisiunea, rămâne de văzut dacă de Boer va confirma în Premier League, pentru că până acum doar în Eredivisie a câștigat, experiența de la Inter fiind de doar 84 de zile.
Bertrand Traore schimbă leul lui Chelsea pe cel de la Lyon
După sezonul excelent făcut cu Ajax Amsterdam, Bertrand Traore nu avea cum să ducă lipsă de oferte, iar Olympique Lyon a fost clubul care l-a convins pe jucătorul din Burkina-Faso să semneze. M-aș fi așteptat să ajungă undeva prin Premier League, având forța și viteza necesare pentru a se impune la o echipă de mijlocul clasamentului. Chelsea vinde un jucător cu 500 de minute jucate la echipa de seniori pentru 8.5 milioane de Lire, trecând deja vara asta de borna de 40 de milioane din vânzări!
Viespea Will Hughes
Chiar dacă a fost titular în semifinala de EURO U21, pierdută la penalty-uri de Anglia în fața Germaniei, Will Hughes a găsit timp și pentru a semna contractul cu Watford, devenind primul transfer al lui Marco Silva pe Vicarage Road. Până la 22 de ani, englezul a jucat aproape 200 de partide pentru Derby County, majoritatea în rol de mijlocaș central, uneori pe poziție de închizător. A contribuit la 30 de goluri pentru Berbeci (12 înscrise, 18 cu pasa decisivă) și acum face pasul către Premier League, luat de unul dintre cei mai ambițioși tineri manageri din fotbalul mondial, portughezul care a refuzat-o pe FC Porto pentru a antrena în Anglia! Abia aștept să văd prețul lui Hughes la Fantasy Premier League!
Huddersfield ia un jucător de la FC Porto
Laurent Depoitre are 28 de ani și, la 1.91m înălțime, se va bate cu namilele din Premier League pentru centrările produse de echipa lui Wagner. Belgianul nu s-a impus la FC Porto, care l-au vândut (în pierdere, după doar un an!) pentru 4.25 milioane de Lire. A fost campion al Belgiei cu Gent (2014/2015), unde a înscris 12 goluri pe sezon, în două stagiuni consecutive. Să fie oare o viitoare opțiune de atacant ieftin la Fantasy?
Scott Parker spune Adio, Ryan Sessegnon semnează!
După aproape 500 de meciuri în Premier League, Championship, cupele Angliei și cupele europene, Scott Parker și-a anunțat retragerea. A purtat emblemele lui Charlton, Norwich, Chelsea, Newcastle, West Ham, Tottenham și a încheiat călătoria la Fulham, având în palmares un titlul în Premier League și Cupa Ligii (ambele la Chelsea, în 2005), dar și un trofeu de Fotbalistul Anului în 2011 (premiu acordat de jurnaliști, FWA Player of the Year). Va împlini 37 de ani în toamnă și sunt sigur că va rămâne aproape de fotbal, probabil într-un rol de antrenor sau manager, pentru care inteligența sa în joc îl recomandă.
Liverpool și Manchester United urmăresc un puști de 17 ani de la Fulham, fundaș stânga, de mai bine de un sezon. După ce trupa de pe Craven Cottage a ratat promovarea prin playoff-ul din Championship, toată lumea se aștepta ca Ryan Sessegnon să zboare spre prima liga, dar el tocmai a semnat, alături de fratele său geamăn (Steven), primul contract de profesionist, pe trei ani chiar! Îl vedem în prima ligă la anul, chiar cu Fulham?
Ce așteptăm în continuare?
- Semnătura lui Dani Alves pe un contract pe unul sau doi ani cu Manchester City. E o chestiune de ore.
- Transferul lui Nathan Ake la Bournemouth. Chelsea va încasa, din nou, o sumă excelentă (aproximativ 20 de milioane de Lire) pentru un jucător care n-a prins nici 900 de minute de fotbal la club.
- Prima mișcare a elefantului albastru din încăpere. Chelsea îi are pe portarul Caballero (liber de contract), pe fundașul stânga Alex Sandro (Juventus) și pe mijlocașul central Bakayoko (AS Monaco) primii pe lista lui Conte. Lukaku Sigur că nu sunt singurii.
- Transferurile lui Matic (Chelsea) și Morata (Real Madrid) la Manchester United. Suma cheltuită de Diavoli va fi de peste 80 de milioane de Lire.
- John Terry va semna duminică (pe 1 iulie) cu Aston Villa, echipa condusă de Steve Bruce care se va bate la promovare din Championship în sezonul următor.
- Câteva bătălii pentru jucători tineri care au jucat la EURO U21: spanioli, nemți, italieni și chiar câțiva englezi care cred că vor sări din Championship spre Premier League. Pregătesc un material pe tema asta.
- Numele noului atacant al lui West Ham. Olivier Giroud sau Anthony Modeste, acestea par să fie variantele.
- Un transfer surpriză în primele zile ale lunii iulie la Tottenham. E pariul meu personal.
- Trecerea lui Michael Keane de la Burnley la Everton. Cu Jagielka ajuns aproape de final, încă un fundaș central englez tânăr și bun e fix ce-i lipsea lui Koeman.
- O nouă provocare pentru Joe Hart. Torino și-a luat portar (pe Sirigu de , iar la City titularul va fi Ederson…
- Postări triste pe contul de Instagram al lui Virgil van Dijk. Southampton tocmai a anunțat că nu-l va vinde vara asta.
Mai sunt 44 de zile până debutează noul sezon din Premier League. Petreceți-le alături de noi și nu credeți tot ce citiți despre transferuri! Ne găsiți pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube.