Povești

Ziua când Harry Kane a fost portar și alte povești cu fotbaliști care au trecut în poartă pentru echipele lor

După ce Pontus Jansson, fundașul central al lui Leeds United, a fost nevoit să intre în poartă pe finalul meciului cu Sheffield United, după eliminarea portarului Casilla, un thread frumos s-a dezvoltat pe Twitter. Subiectul? Fotbaliști celebri care au fost nevoiți să treacă în poartă pentru echipele lor. N-am putut rezista și am ales 4 povești de pomină cu portari de ocazie. Printre ei, îl regăsim al doilea golgeter din istoria naționalei Irlandei, un actor din filmele lui Guy Ritchie și… un golgeter de Campionat Mondial! Începem cu o poveste de la începutul minunaților ani ’90 și vom încheia cu ziua în care Harry Kane a fost portar.

Niall Quinn, Manchester City și Sunderland

Începem cu un fotbalist care, deși a înscris peste 150 de goluri în carieră, s-a dovedit a fi foarte bun în poartă, de două ori! Pe 20 aprilie 1991, irlandezul Niall Quinn, îmbrăcând tricoul lui Manchester City marca un gol, pe vechiul Maine Road, împotriva lui Derby County. Erau vremuri când echipele nu aveau un portar de rezervă pentru fiecare meci, pentru că doar 5 fotbaliști puteau sta pe bancă, așa că managerul Peter Reid a avut o dilemă serioasă când portarul i-a fost eliminat, iar Derby urma să execute un penalty. Mănușile și le-a pus marcatorul lui City, Niall Quinn, numărul 9, iar avântul pentru lovitura de pedeapsă și l-a luat cel care avea să fie golgeterul Angliei în sezonul următor, Dean Saunders. Saunders trage în stânga lui Quinn, iar portarul de ocazie al Cetățenilor pleacă pe minge și apără, devenind primul jucător de câmp care marchează un gol și apără un penalty în același meci.

Nu degeaba a fost Niall Quinn înregistrat ca al treilea portar al naționalei Irlandei la Mondialul din ’90, deși pe teren a fost atacant și a și marcat un gol, într-o remiză cu Olanda lui Gullit și van Basten. La 8 ani după isprava de pe Maine Road, Quinn a intrat în poartă pentru Sunderland, după ce marcase singurul gol de până atunci, pe terenul lui Bradford City. A ținut poarta închisă și Pisicile Negre au fost cu un pas mai aproape de promovarea în Premier League, confirmată la final de sezon. Saint Niall a rămas aproape de fotbal, fiind întâi directorul lui Sunderland, apoi și manager (timp de 4 etape), funcție din care s-a înlocuit singur (pentru că era și director), cu Roy Keane. Din 2012 este comentator Sky Sports. Ce personaj!

Vinnie Jones, Wimbledon

Pe 21 octombrie 1995, într-un Newcastle – Wilmbledon, în Premier League, cu mai bine de jumătate de oră rămasă de jucat, portarul lui Wimbledon lua cartonaș roșu. Scorul era 3-1 și managerul Joe Kinnear făcuse deja toate schimbările. Un mijlocaș cu agresivitatea unui rinocer rănit își punea mănușile și intra în poartă. Numele lui? Vincent Peter Jones. Vinnie, pentru suporteri. Meciul avea să se încheie 6-1, dar portarul Jones a avut timp să arate câteva parade și… să glumească puțin cu suporterii lui Newcastle.

Vinnie făcând glume cu suporterii lui Newcastle. Foto: Ross Kinnaird/Allsport/Getty Images

3 ani mai târziu, Vinnie Jones, a câștigat FA Cup cu Wimbledon, dar a și debutat în cariera de actor, în primul film cu succes comercial al lui Guy Ritchie, superbul Lock, Stock and Two Smoking Barrels. Declara despre el însuși că “a dus violența din tribune pe teren” și a fost fotbalistul care n-a luat în serios federația engleză de fotbal, omul care s-a îmbătat într-un avion și a amenințat echipajul de bord că-i ucide în zbor și care, deși a jucat pentru Chelsea, este suporter al lui Tottenham.

John O’shea, Manchester United

Irlandezii sunt oameni care se ajută adesea între ei. Asta s-a întâmplat și pe 4 februarie 2007, pe vechiul White Hart Lane, când Robbie Keane l-a faultat pe Edwin van der Sar, forțându-l pe olandez să iasă de pe teren, când managerul său, un anume Sir Alex Ferguson, făcuse deja toate schimbările. N-a fost nimic personal între atacantul lui Spurs și portarul lui Manchester United, dar ocazia lui O’shea de a fi portar de ocazie. Fundașul Diavolilor a venit de pe bancă, amânându-i bucuria lui Rio Ferdinand de a intra în poartă (deși avea să o facă, într-un meci de cupă, la rândul lui) și… a ținut poarta închisă! Impecabil în duelurile 1vs1 (doar era fundaș de meserie) și mult mai agil decât l-ar fi recomandat specializarea de bază, John O’shea a fost un portar minunat în acea seară când Tottenham vs Manchester United avea să se încheie 0-4.

Foto: Phil Cole/Getty Images

De pe bancă îl priveau amuzați cei 3 fotbaliști care fuseseră schimbați, pentru United, în acea zi: Ryan Giggs, Wayne Rooney și Cristiano Ronaldo. O’shea a câștigat, cu United, Liga Campionilor și de 5 ori Premier League, ajungând să joace aproape 400 de meciuri pentru prima sa echipă. A plecat la Sunderland când începuse cursa de înarmare între giganții Angliei, când echipe precum Chelsea și Manchester City atacau dominația împărțită de Manchester United și de Arsenal. Înainte de retragere, John O’Shea îmbracă, în acest sezon, tricoul lui Reading. Dar ce bine i-a stat în verde și cu mănuși!

Harry Kane, Tottenham

În toamna lui 2014, omul de gol al lui Tottenham nu era, nici pe departe, Harry Kane, decarul de astăzi. Nu încă. Mauricio Pochettino, proaspăt venit de la Southampton pentru a revoluționa clubul londonez, se baza pe Emanuel Adebayor pentru goluri, rezerva togolezului fiind un puști crescut în academie, care reușise să marcheze de câteva ori pe finalul stagiunii precente. De fapt, juca mai mult în spatele vârfului și nu părea să fie decât o soluție temporară.

Harry Kane, aranjând zidul lui Spurs înaintea singurului gol încasat în cariera sa de portar. Sursa foto: IrishMirror.ie

23 octombrie 2014, pe vechiul White Hart Lane. Adversar în acea zi era Asteras Tripolis, iar scorul 5-0 pentru gazde, cel puțin până portarul Hugo Lloris a încasat un cartonaș roșu. Mai erau de jucat câteva minute, așa că puștiul Kane își punea mănușile de portar. A avut suficient timp să ia un gol, dintr-o lovitură liberă, dar în ciuda acestei isprăvi, Harry Kane a fost omul meciului în acea seară europeană. Probabil că l-a ajutat hattrick-ul înscris cât timp și-a făcut meseria de bază în acel meci, aceeași care avea să-l “încoroneze” de două ori golgeter în Premier League și golgeter al Campionatului Mondial din 2018.

Nu te-ai săturat de povești cu portari de ocazie în fotbalul britanic? Citește și povestea portarului… Phil Jagelka!

Sursa foto: TottenhamIndependent.co.uk. Articolul pe care tocmai l-ai citit este inspirat dintr-un thread de pe Twitter.

Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro, ne găsești și pe Facebook, Instagram, Twitter, Youtube și Soundcloud

Tags

Vlad Bogos

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.

Citește și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close