Premier League după Brexit

În iunie 2016, cetățenii din Marea Britanie au votat într-un referendum ieșirea Regatului din Uniunea Europeană. Pentru că toată povestea asta foarte complicată avea nevoie de un mare efort de marketing în spate, cineva a avut geniala idee de a o numi simplu: Brexit. La câteva ore după ce s-au aflat rezultatele referendumului, premierul Cameron a demisionat și a fost în locuit de Theresa May. Întrebată ce este Brexit, doamna a răspuns, natural: „Brexit is Brexit.”, dar au trebuit să treacă 4 ani și jumătate până la momentul când realitatea îi va lovi pe britanici. Pe 1 ianuarie 2021, Regatul Unit nu va mai face parte din Uniunea Europeană și nimic nu va mai fi la fel vreodată, iar aici includem… fotbalul. Cum va arăta Premier League după Brexit? Hai să aflăm împreună.

De ce acum?

‘I am still waiting for the first advantage of Brexit’, zicea Jurgen Klopp recent. Ne place sau nu, trăim cu realitatea, iar pe 31 decembrie vom fi la sfârșitul perioadei de tranziție de după ieșirea din Uniunea Europeană a Regatului Unit, votată în iunie 2016. La începutul lunii decembrie, Premier League și English Football League au confirmat că un nou sistem de reguli va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021.

Ce reguli se schimbă în Premier League după Brexit?

Sunt 3 schimbări majore care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021:

Cluburile din Premier League și English Football League nu vor mai putea semna cu jucători străini care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Prin interzicerea transferului jucătorilor străini sub 18 ani, regula se referă nu doar la transferuri inter-cluburi ci și la puștii veniți în postură de jucători liber de contract. Da, vă gândiți bine: Anelka, Fabregas, Pogba sau Bellerin nu ar mai fi ajuns în Anglia dacă această regulă ar fi fost mai veche. În același timp, chiar și înainte de Brexit, cluburile din Anglia nu puteau transfera jucători non-europeni sub 18 ani.

Orice jucător transferat din Uniunea Europeană va trebui să primească permis de muncă, acesta urmând a fi oferit pe baza unui punctaj care are în vedere anumite criterii.

O regulă similară exista deja, doar că nevoia obținerii unui permis de muncă se aplica doar în cazul jucătorilor non-europeni. Criteriile pe care se va acorda sau refuza work-permit-ul vor fi: un număr minim de apariții pentru echipa națională de seniori (sau tineret), reputația clubului vânzător (în funcție de liga în care în care se află, poziția în clasament și aparițiile în cupele europene), numărul de jocuri la echipa de club (minute pe teren în competiția internă și cea europeană). Confirmată oficial aici, regula spune că un jucător va avea nevoie să obțină un ”scor” de minimum 15 puncte pentru a primi permis de muncă. Federația Engleză chiar a făcut presiuni pentru ca punctajul limită să fie mai mare de 15.

Dacă echipele mari oricum se orientează spre jucători internaționali, această regulă va afecta cel mai mult cluburile mici. Cu un scouting bun, cluburile mici pot recruta bine și reduce în teren decalajul uriaș al puterii financiare. Leicester City e probabil cel mai bun exemplu, transferurile lui Kante și Mahrez pe sume infime au adus titlul pe King Power Stadium, dar ele nu ar fi putut fi realizate sub noile reglementări.

Cluburile din Premier League nu vor putea semna cu mai mult de 3 jucători străini sub 21 de ani în aceeași fereastră de transferuri și mai mult de 6 jucători străini sub 21 de ani într-un sezon.

Sunt multe mișcări de trupe la nivelul academiilor la cluburile mari din Premier League, zeci de străini care dau trial-uri an de an, iar această decizie vine mână în mână cu o altă regulă care va limita treptat numărul jucătorilor care pot fi împrumutați de cluburi și care încearcă să oprească fenomenul de ”stockpiling”.

Ce spun oficialii despre Premier League după Brexit?

Mai mult decât vorbe mari fără fond nu prea spun. În comunicatele FA-ului nu găsim mai mult decât aceleași fraze repetate la infinit: “The system meets the joint objectives of the Premier League and the FA allowing access to the best players and future talent for clubs, as well as safeguarding England teams, by ensuring opportunities for homegrown players.”

E chiar așa nasol, frate?

Da și nu. Dincolo de titlurile pline de clickbait-uri pe care o să le tot vedeți (sau auziți) pe tema asta, e imposibil ca o decizie de asemenea calibru să vină doar cu părți bune sau rele. Într-adevăr, noul plan GBE (Governing Body Endorsement) va fi o șansă în plus pentru mai mulți puști britanici în echipele în echipele de U-18 ale cluburilor din Insulă. Înseamnă asta că aceștia vor fi promovați la echipa mare sau că naționala Angliei va avea succes peste 10 ani? Nu, astfel de garanții nu ți le poate da nimeni.

Premier League după Brexit
Premier League după Brexit

Ba chiar dacă ne gândim bine, Anglia stă bine de tot la nivelul echipelor naționale de tineret. În 2017 Anglia a devenit campionă mondilă la două categorii de vârstă (U-17 și U-20) și campioană europeană la U-19! În același an, cei de la U-21 jucaseră semifinală de campionat european. Iar toate astea au avut loc în condițiile actualelor reglementări, pre-Brexit.

Federația se teme că dacă cluburile vor continua să transfere străini, se va bloca ascensiunea jucătorilor autothoni. Dar dacă vedem succesele naționalelor de tineret, vedem că nu e deloc cazul, iar puștii englezi au ajuns la acel nivel și datorită faptului că s-au dezvoltat într-un mediu competitiv, evoluând și concurând zi de zi cu puști străini valoroși. Să nu cumva să ne trezim că decizia luată de FA va avea efectul invers asupra performanțelor echipelor naționale…

People – the FA or whoever – want to make sure that the clubs don’t sign too many players from other countries because they are afraid that not enough English talents will make their way. But if you look at the English youth national teams at the moment they are in the top two or three – if not the top – in nearly all age groups; talent-wise they are 100%, and that is with the way we did it before.

So let’s think about why that happened. They had a lot of players around them that played good football as well. It’s helpful. We cannot just create more talents because we deny other talents.  (Jurgen Klopp)

Da’ tu ce crezi, bă Alex?

Ca aproape în orice situație din ziua de azi, discuția se duce în extreme, iar impactul Brexitului în fotbalul britanic e apreciat ca fiind fie foarte prost, fie de bun augur, nicidecum într-o zonă gri.

Probabil cei mai afectați vor fi tot cei mai puțin potenți financiari, cluburile mici vor avea mari dificultăți în a recruta din Europa, iar unele departamente de scouting vor suferi schimbări importante.

E limpede din start că odată intrate în vigoare, noile reglementări din Premier League după Brexit vor face ca echipele din Anglia să nu mai aibă șansa de a ademeni în academiile lor cele mai mari talente din Europa. Însă înseamnă asta că, la seniori, United, City, Liverpool sau Chelsea nu vor mai putea concura cu Real, Barca sau Juventus? Probabil că nu. Atât timp cât banii din drepturile TV și din sponsorizări vor continua să vină la actualul nivel, marile cluburi din Anglia vor avea forța financiară să se bată de la egal la egal cu rivalele de pe bătrânul continent.

Da, nu vom mai avea vreun Anelka sau Fabregas capabili să ia Premier League pe sus la 16-17 ani, dar astea sunt mai degrabă excepțiile, iar pentru fiecare astfel poveste de succes sunt alte sute de transferuri eșuate, vieți irosite și părinți distruși.

Nicklas Bendtner still recalls the sudden sense of shock and unease. He was halfway up an escalator at Copenhagen Airport with a one-way ticket to London in his hand when he turned around to wave goodbye to his parents and saw they were both in tears. At 16 years old, he wasn’t prepared for that. And he knew that, even if he was certain this was the right thing to do, his parents were having doubts. “Is sending their boy away really the right thing to do?” ”  (Oliver Kay – Fabregas is a red herring. Brexit transfer rules won’t damage the Premier League)

Sursele informațiilor din articol:

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.

Alex works in the IT Industry, he's an avid reader who likes to find beauty in football. He supports Arsenal FC. Based in Iasi, Romania, he's a coffee lover and a fan of almost everything that has a guitar and a British accent. @alexxx_avr.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Un comentariu la “Tot ce trebuie să știi despre cum va arăta Premier League după Brexit”

    • […] 10. Odată cu ieșirea oficială a Marii Britanii din Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie, câteva reguli privind Premier League intră în vigoare: cluburile britanice nu vor mai putea semna cu jucători străini care nu au împlinit vârsta de 18 ani, orice jucător transferat din Uniunea Europeană va trebui să primească permis de muncă, iar cluburile din Premier League nu vor putea semna cu mai mult de 3 jucători străini sub 21 de ani în aceeași fereastră de transferuri și mai mult de 6 jucători străini sub 21 de ani într-un sezon. (Tackle.ro) […]