Povești

Daniel Sturridge: swag-ul nu se pierde niciodată

De-a lungul anilor am observat că fotbaliștii cu clasă sunt simpatizați și respectați de toți iubitorii fotbalului, indiferent de clubul la care jucătorii evoluează în Premier League. Fie că ești ”United till I die” sau că porți cu mândrie un tricoul cu Stevie G, evoluțiile unora precum Henry, Lampard sau alții n-aveau cum să nu fie apreciate de toate “taberele” și la un moment dat, n-am avut cum să nu ne vină să ne scoatem pălăria în fața lor. Unul dintre ei este Daniel Sturridge.

Daniel Sturridge n-a marcat sute de goluri în Premier League, nici măcar o sută, dar mereu a evoluat cu dezinvoltura și naturalețea celui care e înzestrat din naștere cu ceva, a arătat mereu o clasă aparte și ceva mă face să cred că nu sunt singurul om care nu e fan al Cormoranilor, dar care îl simpatizează pe Sturridge. De la aparițiile sproadice de pe vremea când era un puști și nu putea emite pretenții în fața lui Robinho la Manchester City, la driblingurile scurte din banda dreaptă de pe vremea când era folosit ca inside-forward la Chelsea și până la ravagiile pe care le-a făcut în celebrul cuplu ”SAS” cu Suarez, Sturridge a impresionat de fiecare dată.

Chiar și în contextul fotbalului ultimilor ani care a devenit tot mai fizic, când un fotbalist punea piciorul pe minge, nu trebuia să fii un Monchi ca să-ți dai seama de flair-ul și lejeritatea cu care Sturridge reușea să facă diferența. Totuși, fie concurența de pe post (perioadele Man City și Chelsea), fie accidentările (perioadele Chelsea și Liverpool) nu l-au lăsat să aibă o continuitate în joc de măcar 2-3 ani.

Reușita cu Chelsea din weekend-ul trecut a fost una de excepție, dar care n-a surprins pe cei care știu de ce e în stare englezul. Cu acest gol, Sturridge nu doar și-a menținut echipa neînvinsă în campionat, dar a schimbat total ultima impresie pe care o lăsase pe Stamford Bridge, acolo unde în luna aprilie a aceluiași an, împrumutat fiind la West Brom, s-a accidentat după doar 4 minute și a fost înlocuit imediat.

I have said for a long time I think he is England’s most gifted striker. He is a striker that no matter what is going on in a game, I always feel he can score. He doesn’t necessarily need service. He can beat people, he dribbles and he can score from long range. He scores all sorts of goals and he is probably the only player I look at, a bit like Wayne Rooney in his younger days, who has got that swag and arrogance when he plays. With him, you feel like you always had a chance.” (Danny Murphy despre Daniel Sturridge)

Șocul post-Suarez

Perioada post-Suarez a fost una dificilă pentru club, dar și pentru Daniel care-și pierduse partenerul alături de care a ajutat-o pe Liverpool să marcheze peste 100 de goluri în sezonul anterior. Clubul a ales să-l înlocuiască pe uruguayan cu Mario Balotelli, un risc asumat, după cum spunea atunci Brendan Rodgers. Clubul a intrat însă în derivă, iar echipa care a fost atât de aproape de a fi campioană părea o amintire tot mai îndepărtată.

A urmat ieșirea din formă, o serie de accidentări, demiterea lui Rodgers și venirea lui Klopp, iar abilitățile lui ”Studge” păreau a fi puse la îndoială de tot mai multă lume. Până și Klopp, care deși era sincer, surprindea în primul sezon afirmând la o conferință de presă că nu prea știe de ce e în stare Sturridge și că deși toată lumea îi povestește de abilitatea englezului, el, ca antrenor, trebuie să fie convins pe terenul de antrenament de însuși Daniel. Însă interminabilele accidentări coroborate cu gegenpressing-ul nepotrivit pentru englez și ulterior cu transferurile excelente (în ordine cronologică) ale lui Firmino, Mane și Salah, l-au ținut pe bancă și câți nu am crezut că Sturridge a ajuns la un capăt de linie pe Anfield.

Sănătos și fără a fi convocat la Mondiale, ”Studge” a putut face pregătirea de vară cu echipa încă din prima zi, iar finalul verii lui 2018 l-a găsit într-o formă fizică excelentă, poate cea mai bună din carieră, după cum zicea chiar Klopp. Deja a marcat în campionat cât a înscris în tot sezonul trecut și senzația e că va fi mult mai implicat în acest an. Reușita acrobatică cu Chelsea din Cupă, execuția din afara careului din campionat, sunt semne că englezul și-a recăpătat swag-ul. E devreme, da, iar Sturridge încă e în urma lui Roberto Firmino în pecking order-ul lui Klopp, poate singurul om căruia îi mai are de demonstrat ceva. Noi restul, suntem conștienți de ”talentul fenomenal al acestui fotbalist care nu poate străluci constant, dar care poate orbi pe moment”, cum excelent zicea Vlad în analiza etapei.

O fi având stângacii ceva mai special, dar pentru mine e simplu și n-am cum să nu mă bucur când Sturridge, cel care cândva devenise primul puști din istorie care să marcheze în FA Youth Cup, FA Cup și Premier League în același sezon, dă semne că și-a recăpătat mojo-ul.

sursa foto: fedenerazzurra.net

Dacă îți place ce citești pe acest site, ne găsești și pe Facebook, Instagram, Twitter, Youtube și Soundcloud.

Tags

Alex Avram

Alex works in the IT Industry, he's an avid reader who likes to find beauty in football. He supports Arsenal FC. Based in Iasi, Romania, he's a coffee lover and a fan of almost everything that has a guitar and a British accent. @alexxx_avr.

Citește și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close