Prolog: Pe 27 iunie, Naţionala U21 a pierdut cu Germania similară. 4-2, când mai erau câteva respiraţii şi veneau prelungirile. În teren, fundaţia şi echilibrul echipei vin de la un nucleu format în fotbalul din Vest. Acolo unde, cum spunea Cristian Chivu, la grupele U6 şi U7 se fac ore de balet pentru începători, pentru a întări gleznele şi a le mări flexibilitatea. Alex Pascanu, născut în Bârlad, e format la academia lui Leicester, campioană deunăzi în Premier League; Ionuţ Radu, probabil cel mai bun portar de la Euro U21, a ajuns în 2014 la Academia lui Inter, pe când avea vreo 16 ani. În acelaşi an, a mers acolo şi George Puşcaş, tot pe la vreo 16 ani, de la Oradea, cu bilet doar dus, deocamdată. Ca ei, Adrian Petre – crescut tot la Arad şi maturizat în Danemarca şi Vlad Dragomir – luat la 16 ani la Arsenal.

În Lille, în nordul Franţei, e final de iunie. Şcolile intră în vacanţă, dar “seniorii”, cei care termină colegiul (echivalentul gimnaziului la noi) şi liceul au examenele de final de ciclu. În fotbalul de copii şi juniori, sezonul e şi el gata de vreo două săptămâni. Se trag obloanele la vestiare şi linia pe foile de joc. Cei mai mulţi se retrag, fotbalul nu e pentru ei. Nu e nici o problemă, la toamnă, trial-urile vor aduce cam de două ori mai mulţi, la toate grupele; de la U7 până la U12 o să fie plin. Alţii trec la echipele mai mari, de vârstă mai mare. Îi aşteaptă altă concurenţă, alt ritm, alte rigori. Câţiva, norocoşi, fac pasul către echipe mai mari…

Iustin Grigore e din Braşov. E blond şi are părul lung, pe care-l prinde într-o bentiţa. Aduce a un junior de la echipele nordice, unul din acei puţini nordici care ştie şi cu mingea, nu doar cu fizicul. Are 1.70m şi vreo câteva meciuri la Naţională U15 a României. Nu-l ştie nimeni în ţară pentru că Federaţia Română de Fotbal nu se pricepe să apese mai puternic pe pedală fotbalului mic. E născut în final de an şi mereu, la grupele de juniori, era mai mic decât ailaltii. Când, la 10 sau 12 ani, eşti cu 6-9-10 luni mai mic, se vede. Totul se vede: eşti mai micuţ, mai uşurel, ţi-e mai frică. Fotbalul e complicat…

L-am găsit din greşeală pe tânărul braşovean printr-un foarte bun prieten care joacă la Iris Lambersart, echipa rivală directă a FC Lambersart, unde “decar” e Iustin. De la Iris, în fotbalul mare, au plecat fraţii Andre şi Jordan Ayew, Jean Baratte, Didier Six dar şi Amandine Henry, una din cele mai bune fotbaliste din lume.

Aflasem că FC Lambersart U15 a făcut 3-3 cu Lille U15 in Liga U15 din Nord şi toate trei golurile de la FC Lambersart le-a dat un român, Iustin Grigore.

sursa foto: FC Lambersart facebook page

Şi trebuia să stau de vorbă cu el… Am alergat de la muncă, într-o după amiază de miercuri, s-ajung acasă. Mi-am pregătit întrebările c-o zi înainte, dar le-am mai finisat pe drum, de pe telefon. Mi-am găsit reportofonul de când eram student la Jurnalism şi mi-am adus aminte că mi-a zis Alex Savitescu (odihneasca-l ţărână în pace!): “Bă, întotdeauna două surse de înregistrare, că dacă se duce una, mai ai una!”. Două baterii, merge! Un telefon cu recording, merge şi ăsta. Am testat, eram gata. Sună telefonul!

Trecem rapid peste prezentări şi vreau să stau de vorbă şi cu tatăl lui Iustin. Ciprian Grigore e în Franţa de câţiva ani, deja. E absolvent de liceu militar şi o simţi din tonul şi coerenţă sa la telefon. Are pagina personală de Facebook plină de fotografii şi video-uri de la meciurile şi antrenamentele lui Iustin, nu lipseşte de la nici unul. E prieten şi cu Marcel Raducanu, cu care fiul Iustin a făcut câteva şedinţe de antrenament.

[…] de la o vârstă, dacă dai prioritate fotbalului şi vrei să joci la cel mai mare nivel începi să renunţi la celelalte: rezultatele extraordinare la şcoală, grijă la un alt stil de viaţă. – Ciprian Grigore

Ciprian Grigore (CG): E surprinzător că ne-auzim în aşa circumstanţe, printr-un intermediar francez, dar mi-a explicat ce faceţi şi cu ce vă ocupaţi, chiar m-am bucurat că faceţi lucrurile astea. Am avut nişte experienţe diverse, şi mă bucur să putem rămâne în contact şi cu fotbalul din România, că nu ştii ce-ţi rezervă viaţa.
Mihai Diaconescu (MD): Iustin e prezent în mass-media româneşti, îl găseşti la o căutare pe Google, îl găseşti pe frf.ro…
CG: Toate evenimentele importante de aici le-am pus acolo ca să nu fie uitate în România. O să vă povestesc experienţa mea cu echipa Naţională, cu bucuriile şi decepţiile de acolo, poate, altă dată. Eu am venit aici pe o perioadă limitată de timp şi chiar vara asta trebuia să mă întorc acasă, dar era o problemă: Iustin încă nu are vârsta la care să rămână singur aici. Însă vara asta s-au întâmplat toate de o manieră foarte bună; noi tot am aşteptat o propunere, ăsta a fost ţelul nostru: s-ajungă la un club profesionist. Lucrurile au început să prindă contur, iar impedimentul era că nu mai puteam eu rămâne cu el aici, dar s-a rezolvat.
MD: Cum vă împăcaţi, ca părinte, cu ideea unui fiu care-şi dedică tot timpul şi toată viaţa fotbalului?
CG: Eu nu am jucat niciodată fotbal, nu am fost împătimit şi nu mă pricep deloc la fotbal. Dar Iustin a început să joace de mic, de la 5-6 ani. De atunci, ca orice părinte grijuliu l-am însoţit mereu în turnee şi la antrenamente. Când am văzut că toţi îmi ziceau că e foarte talentat şi că merită să continue, mi-am propus să-i oferim cele mai bune condiţii. Cu timpul, am acceptat ideea că e ceea ce îi place lui să facă şi că a început să facă un pas foarte mare. A fost foarte greu pentru noi; el a venit aici doar cu mine, soţia mea şi fratele lui au rămas atunci în România. Efortul e mare, e dificil şi am făcut-o doar pentru fotbal. Dar, după 3 ani, au început să se vadă şi ceva rezultate. Noi, ca părinţi, nu putem decât să îl susţinem. Am înţeles şi partea cealalta: de la o vârstă, dacă dai prioritate fotbalului şi vrei să joci la cel mai mare nivel începi să renunţi la celelalte: rezultatele extraordinare la şcoală, grijă la un alt stil de viaţă. Dar îl încurajăm şi pentru noi a venit totul foarte natural.
MD: Ca fotbalist, riscurile sunt foarte mari; s-ar putea să nu mai poţi continua, fie că poate nu te adaptezi, fie accidentări. Aţi avut vreodată o conversaţie pentru planul B?
CG: Am avut nu numai o dată, întotdeauna. A avut legătura cu munca pe care noi l-am încurajat să o facă şi la şcoală. A termina opt clase şi liceul înseamnă să ai o bază pentru viaţa viitoare. Aşa că, fotbalistic, dacă nu mai poţi continua, orice s-ar întâmpla din varii motive, poţi să-ţi construieşti o viaţă frumoasă mai departe. Dar, dacă ai pierdut şi nu ai construit o bază, e greu. Şi el a înţeles. Nivelul a fost bun mereu şi a confirmat şi la şcoală aici. A venit aici fără să cunoască limba franceză şi s-a adaptat fără să piardă vreun an aici.
MD: Sunt examenele de final de ciclu în Franţa, curând…
CG: Canicula a amânat examenele de la clasa a VIII-a. Trebuiau să fie mâine şi poimâine (n.r.: joi si vineri, 27 si 28 iunie) . Sunt treizeci şi ceva de grade şi codul e deja roşu şi examenele s-au amânat pentru luni şi marţi (n.r.: 1 si 2 iulie). Cred că am fost eu mai îngrijorat decât el, profesorii mi-au zis că el se descurcă bine. Noi suntem părinţi şi rămânem mai îngrijoraţi.

sursa fota: arhiva personala

E un tată vizibil implicat activ şi cu o structură disciplinară foarte atent implementată. Îmi place ce-mi spune şi mi-e clar că e dedicat proiectelor din viaţa sa. Dar ard de nerăbdare să vorbesc cu Iustin. Ne salutăm, ne garantăm respectul reciproc. Am agreat să mai vorbim o dată, cândva, şi ne mulţumim tot reciproc pentru că am facilitat dialogul ce urma să înceapă cu Iustin Grigore…

Am dat un test la Lille, dar nu e la fel ca la noi. Nu dai un test şi ajungi direct la o echipă bună. Întâi dai un test la o echipă mai mică, îl iei şi trebuie să te vadă alţii de la echipele mai mari din regiune. – Iustin Grigore

MD: Iustin, ai început fotbalul la Braşov, la ACS Kids Tâmpa. Mai ştii când ai fost prima oară la fotbal acolo? Mai ţii legătura cu cineva de acolo?
Iustin Grigore (IG): Nu mai ştiu, am început de foarte mic. Aveam 3 sau 4 ani, am început exact când s-a înfiinţat clubul. Şi da, dacă nu aş fi reuşit la Lille, în vacanţă m-aş fi dus cu ei să joc că e turneul Junior’s Camp vara. Şi merg mereu cu ei; acum 3 ani când am fost cu ei, cu generaţia 2003, am şi câştigat Campionatul României. Cu majoritatea vorbesc; cu Sergiu Pârvulescu am mers mereu la Naţională când m-au chemat.
MD: În Lille ai venit odată cu tatăl tău, acum trei ani. Care a fost primul impact acolo?
IG: Şcoala e foarte diferită. Mi-a plăcut mult mai mult în Franţa, mi s-a părut totul diferit şi e greu să explic efectiv, dar şcoala m-a făcut să rămân aici. M-a atras asta şi inclusiv fotbalul e diferit. Încep orele la 8, iar în ultimii doi ani am fost la o şcoală cu intensiv sportiv pe fotbal. Făceam 3 antrenamente la şcoală în fiecare săptămână cu staff tehnic de la Lille şi mai aveam încă 3 cu echipa mea. În total făceam 6 antrenamente pe săptămână. Adaptarea în Franţa a fost dificilă. Limba franceză e grea, la început a fost complicat. Când am venit prima oară, venisem pentru o lună mai mult în vacanţă. Şi am zis hai să vedem cum e, cum e oraşul, cum e cu fotbalul şi unde stăm. Nici nu mi-a trecut prin cap că o să rămân, pur şi simplu voiam să vedem despre ce e vorba. Când am venit acum 3 ani încoace, în Franţa, dădusem testele şi aveam poarta deschisă la Academia lui Hagi. Am dat toate testele şi eram trei care am reuşit, iar înainte să vin în Franţa, trebuia să mă duc la Viitorul…

Aici, vântul ne-a bătut tehnologia şi am impresia că Iustin a mai zis două vorbe, în timp ce eu încercam să îmi dau seama dacă vorbeşte cu mine sau cu altcineva, de prin preajma lui…

… dar am plecat în Franţa şi după aceea m-am mutat aici şi am încercat să văd adaptarea aici. Iar şcoala fiind absolut diferită, am rămas.

MD: Cum ai început fotbalul în Franţa?
IG: În primul an, am jucat la Wasquehal şi după aceea la FC Lambersart. La Wasquehal, în 2016, jucam la U13. În primul an, când am ajuns, am întrebat pur şi simplu cum ajung la o echipă mai bună din regiune. Am dat un test la Lille, dar nu e la fel ca la noi. Nu dai un test şi ajungi direct la o echipă bună. Întâi dai un test la o echipă mai mică, îl iei şi trebuie să te vadă alţii de la echipele mai mari din regiune. Şi am fost sfătuit să mă duc la Wasquehal pentru că era o echipă bună pentru mine în momentul ăla; am dat un test cu ei şi am mers într-un turneu de câteva meciuri şi mi-au zis că oricând vreau pot să vin la ei. Echipa a fost extrem de bună, dar problema era antrenorul care nu era foarte serios. Ei, şi din cauza asta, după un an, am plecat la FC Lambersart.
MD: Şi cum ai ajuns la FC Lambersart?
IG: Wasquehal şi FC Lambersart joacă în acelaşi campionat. Mi-a plăcut de ei. I-am văzut că au o echipă bună şi am vrut neapărat să dau un test la ei. Şi, la fel, am venit să dau un test şi m-au luat la echipă. Acum, după doi ani şi două sezoane foarte bune, am ajuns unul din cei mai buni în echipă.
MD: Pe site la FC Lambersart ai 3 goluri şi 6 pase decisive ca mijlocaş central ofensiv…
IG: Da, astea sunt cifrele pentru primul an, sezonul trecut. Nu sunt la zi pe site, cele de anul ăsta sunt un pic mai bune. Am făcut un sezon bun, am dat mai multe goluri. Şi cu Lille, ăla a fost meciul meu, meciul în care ei m-au văzut şi după care m-au abordat, m-au chemat la nişte meciuri cu ei. Am dat 3 goluri, am făcut 3-3 contra Lille U15 şi 3 ale noastre le-am dat eu. Nu m-am uitat pe site să văd dacă pun golurile şi cifrele la zi.
MD: Deci ai avut un sezon şi mai bun!
IG: Un sezon foarte bun pentru mine, iar cum cei de la Lille mi-au propus ceva, e o confirmare. Pe lângă sezonul ăsta la FC Lambersart, eu aveam contact cu staff-ul de la Lille de la şcoală. Ziceam că eram la o şcoală cu intensiv fotbal iar antrenorii cu care făceam antrenamentele erau de la Lille. Copiii de la club erau în acelaşi colegiu şi, pe lângă ei, mai eram noi, cei care jucăm în echipele mai mici din regiune, dar făceam antrenamentele toţi, împreună. Impresia lăsată antrenorilor de acolo, după doi ani, cu sezonul ăsta bun, mi-au adus oferta pentru LOSC.

sursa foto: arhiva personala

MD: Cum au început tratativele cu Lille?
IG: Acum patru sau cinci luni am mai fost şi la nişte meciuri la Lille, în echipa lor. Eu cred că m-au şi urmărit meci de meci. Există şi campionatele pe şcoală în Franţa, am fost singurul din şcoală chemat să joace în echipa lor efectiv. A mers foarte bine, până în finală, unde am pierdut cu PSG. Am făcut şi mai multe amicaluri cu ei. Iar acum am un contract pe un an. Sezonul începe pe 29 iulie, atunci îmi începe şi contractul. Echipa lor e foarte bună, e o diferenţă foarte mare între ei şi restul grupei regionale de U15. Nu a fost uşor s-ajung acolo; am muncit doi ani, cu 6 antrenamente pe săptămână, meci sâmbăta, dar e în regulă, am ajuns unde am vrut. Iar anul ăsta şi echipa mare a făcut un sezon foarte bun; am mers şi la câteva meciuri ale echipei mari şi urmează să ajungă în Champions League la anul. Să ajung la Lille la vârsta asta, eu sunt mulţumit pentru că ei adună cei mai buni copii din regiune.
MD: Vei avea o altă concurenţă la Lille.
IG: La FC Lambersart eram printre cei mai buni, poate cel mai bun. Iar sezonul meu bun i-a determinat să încerce să mă păstreze, mi-au zis mereu că am loc să joc la ei. Dar e o diferenţă foarte mare între FC Lambersart şi LOSC. Frică nu îmi e. Trebuie să muncesc! Am un an de contract şi e un an în care e totul sau nimic. Trebuie să muncesc şi să ies în evidenţă, să reuşesc să ies în evidenţă. Dacă nu aş reuşi, sunt obligat să mă întorc în România, iar eu… Na, aş vrea să rămân aici. Nu vreau să mă mai întorc. Mă întorc oricând pentru loturile naţionale şi aş veni mereu. Nu am jucat prea mult cu lotul naţional. Dar aş vrea să îmi continui viaţa aici.

Ianis Hagi şi Puşcaş îmi plac cel mai mult. Puşcaş îmi place cel mai mult; când se degajaza mingile, ţine de ea şi are preluări foarte bune.

MD: Iustin, iţi plac brânzeturile lor? Ai un regim alimentar special?
IG: Nu, niciodată nu mi-au plăcut. Nici cele din România nu îmi plac. Din lactate, nu ştiu, laptele îmi place şi e un tip de caşcaval pe care-l avem în ţară mai bun. Eu sunt mai micuţ de statură, mereu eram mai mic. Şi aveam câteva kilograme în plus, dar am început să cresc şi acum am 1.70m şi sunt bine, nu mai am probleme de greutate şi de alimentaţie.
MD: Cum a fost la Naţionala U15? Cum e atmosfera?
IG: Atmosfera de la Naţională e bună, îi cunoşteam pe mai mulţi dintre colegi. Suntem 3 care venim din străinătate; unul vine din Spania, un foarte bun fundaş la o echipă de profesionişti (n.r: Adrian Grigore, Deportivo Alaves). Mai era unul, care mie nu mi s-a părut extraordinar, dar el a fost convocat, vine din Austria, cred (n.r.: Kevin Ciubotaru, SC Team Wiener Linien). Unul din ei mi-a atras atenţia, un mijlocaş care a fost la Piteşti dacă nu mă înşel – Mitrache, acum e la FCSB, el mi s-a părut printre cei mai buni (n.r.: Alexandru Mitrache). Mai sunt câţiva de pe la Academia lui Hagi. Portarul Dinca, de exemplu. Hagi trimite jucători buni la naţională, erau vreo 4 în lot când am fost eu că de atunci nu m-au mai chemat, din octombrie anul trecut.
MD: În poza oficială de la U15 aveai numărul 8. La FC Lambersart cu ce număr joci?
IG: La Lambersart am fost numărul 10, am fost căpitan. La naţională purtam numărul 8. La naţională României am jucat mijlocaş defensiv, eu la FC Lambersart joc “10”, în spatele vârfului. La Lille mă vor şi “decar”, dar şi atacant. Bine, eu pot să joc şi mijlocaş defensiv. Dar da, la Naţională, cu Moldova, ştiam că suntem mai buni ca ei şi ai lor au stat mulţi în apărare şi a fost greu să trecem de ei, chiar dacă tot atacam şi am urcat de la mijloc.
MD: Ai văzut meciurile de la Naţională U21? Le-ai discutat cu băieţii de la echipă?
IG: M-am uitat la meciuri. Nu am avut timp să stau de vorbă cu ai mei de la Lambersart pentru că s-a terminat sezonul, s-a terminat şi şcoala. Luni şi marţi am examene, stăm să învăţăm şi după aceea plecăm în vacanţe. Pe 29 iulie eu încep sezonul, şi ceilalţi încep destul de repede, noi avem o lună de vacanţă. Ianis Hagi şi Puşcaş îmi plac cel mai mult. Puşcaş îmi place cel mai mult; când se degajaza mingile, ţine de ea şi are preluări foarte bune. Şi cu Franta, ei doi puteam să ne aducă victoria, prin ultimele minute, dacă prelua George cum trebuie o pasă de-a lui Hagi. Cred că îi băteam. Cu motivaţie, eu zic c-avem şanse cu oricine, depinde doar de ei.

Revenim la fotbalul francez, cel la care Iustin pare că s-a adaptat rapid şi chiar l-a dominat.

MD: Povesteşte-mi despre fotbalul din Franţa. Ce ai găsit aici?
IG: Totul e diferit în fotbalul de juniori în Franţa. Când am ajuns aici, la 12 şi 13 ani, erau trei ligi diferite. De exemplu, dacă o echipă are 30-40 de copii, îi împart în cei care joacă la un nivel care vrea performanţă, apoi următorii care sunt buni dar nu caută sau nu au încă nivelul de echipa de performanţă şi apoi restul, cei care vin să facă un sport, să facă fotbal. În Franţa, sunt care vor să facă fotbal de plăcere şi, ca să nu îi deranjeze sau să îi încurce pe cei care vor performanţă, nu joacă împreună. Antrenamentele şi disciplina sunt la fel, fotbalul la fel, arbitrat şi oficial, dar e o într-o ligă de plăcere. La noi, în România, jucam la Kids Timpa cu nişte echipe de lângă Braşov pe care le băteam şi cu 30-0 pentru că eram cu toţii la un loc în campionate. De exemplu, la anul, în U16, cu FC Lambersart dacă aş fi continuat, există U16 R1, U16 R2 şi apoi restul. În R1 ai cele mai bune echipe, cu Lens sau Valenciennes, care au echipele mari în Liga a doua franceză. E diferit.

Nu mă primesc la LOSC dacă nu am şi rezultate la şcoală.

MD: Şi fotbalul în sine cum se joacă? Pe ce se bazează?
IG: Echipele sunt diferite. Sunt care joacă pase, sunt care joacă “buf” înainte. Depinde de echipă şi de antrenor. În fiecare echipă ai mulţi jucători de culoare. Şi în echipă mare a Franţei, şi în echipele mici, fiecare echipă are măcar 4-5 jucători de culoare şi problema cu ei e că toţi au 1.80m, chiar 1.90m la vârsta noastră, la U15 şi U16. Fizic, te domină. Noi, la Lambersart, avem un fundaş care are 1.99m la vârsta asta. Când am jucat finală cu PSG, în campionatul şcolilor, am jucat 10. “Şesarul” de la PSG m-a speriat, l-am şi întrebat câţi metri are. Avea 2.05m. Eu l-am driblat de patru ori, o dată l-am şi pus în fund. Unii au şi viteză, dar cei care sunt fizic impunători, degeaba treci de ei. Eu îl driblam, făceam 10 paşi şi el mă ajungea din 3 paşi.

sursa foto: arhiva personala

MD: Iustin, şi dacă va trebui să te întorci în România, ce vei face cu fotbalul?
IG: Dacă mă întorc în ţară, aş avea oricând loc la Tâmpa. Dar dacă e să mă întorc, m-aş duce la Hagi. Dar nu vreau să vin, nu vreau să mă întorc în ţară. Cei de la ACS Kids Tâmpa, cum ziceam, aş fi mers cu ei la Junior’s Camp, ei mă roagă mereu să mă întorc. Dar probabil că în ţara m-aş duce la Viitorul.

Epilog: Ne despărţim după ce îi mulţumesc încă o dată că am stat de vorbă cu el. Se făcuseră 38 de minute de apel dar aş mai fi stat la poveşti cu el. I-am promis că data viitoare când ajung în Lille, îi scriu, poate ne vedem. Vreau să-l întâlnesc şi personal, e-un copil cu multe promisiuni la brâu. Îl salut şi-i urez succes la examenele de la începutul săptămânii. Şi-mi răspunde: “Da, trebuie să iau examenul ăsta. Brevetul e diferit faţă de examenele din România, e la mai multe materii şi trebuie să iau 400 de puncte din 800 posibile şi dacă nu iau, nu te primesc la echipe. Nu mă primesc la LOSC dacă nu am şi rezultate la şcoală.”

Succes, Iustin!!!

Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro:

  1. Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin Whatsapp sau e-mail.
  2. Urmărește-ne pe Facebook, Instagram, Twitter și Youtube.
  3. Ascultă podcast-ul Tackle Show pe Soundcloud, Apple Music, Spotify, Anchor.fm sau pe Google Podcasts.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată.