Kilometric. 7 momente cheie în drumul lui Liverpool către titlul din Premier League

Cum a câștigat Liverpool titlul din Premier League în sezonul 2019/2020? Kilometric. Așa se poate descrie distanța în clasament și pe teren, dintre echipa lui Jurgen Klopp și… oricine altcineva.

Povestea acestui trofeu atât de râvnit de Cormorani începe… cu 10 ani înainte de singura lună iunie care a găsit vreodată fotbalului din Premier League încă pe teren. Pune-ți o cafea, avem de povestit.

1. Momentul Zero: FSG intră în peisaj (2010)

În octombrie 2010, compania americană Fenway Sports Group, cumpăra pachetul majoritar de acțiuni al Liverpool Football Club. FSG avea deja o experiență de succes în lumea sportului, cu Boston Red Sox, cvadruplă campioană în Major League Baseball de când fusese preluată de compania americană.

Să ne amintim cum arăta Liverpool în octombrie 2010. Manager era Roy Hodgson. Deși aș fi putut încheia aici, iată și primul 11 de la primul meci după preluare clubului de către FSG:

Echipa asta a fost înfrântă în Merseyside Derby, cu 2-0, golurile lui Everton fiind marcate de Arteta și de Tim Cahill. Alte vremuri.

La nici 4 luni de când FSG preluase Liverpool, veneau primele două mutări strategice importante. Roy Hodgson era înlocuit de Sir Kenny Dalglish, legenda clubului și câștigător de Premier League pe când era manager la… Blackburn Rovers. Două săptămâni mai târziu, un fotbalist uruguayan pe nume Luis Suarez devenea cel mai scump transfer din istoria clubului (pentru doar câteva ore, ce-i drept, pentru că a urmat Andy Carroll). În următoarele 3 sezoane, Luis Suarez a fost golgeterul lui Liverpool, dar și Gheata de Aur din Premier League în 2014.

Un rezumat excelent a schimbărilor implementate de FSG la Liverpool:

Anii au trecut, Sir Kenny i-a lăsat locul unui tânăr și extrem de ambițios Brendan Rodgers în 2012, iar galezul, după ce a ratat titlul din 2014 în cel mai incredibil mod cu putință (5 puncte avans, cu 3 etape rămase din sezon), a fost concediat la o oră după un egal în Merseyside Derby, în care echipa lui, din nou, nu reușea să apare un avantaj. FSG avea deja un as în mânecă în toamna anului 2015.

2. Momentul cheie și omul potrivit: Jurgen Klopp

Pe 8 octombrie 2015, Jurgen Klopp era anunțat drept noul manager al lui Liverpool. De două ori campion în Bundesliga cu Borussia Dortmund (unde e un fel de mini-zeu, cam ca pe Anfield azi) și finalist de Liga Campionilor, neamțul luase o scurtă pauză, dar chemarea fotbalului și a unui alt stadion hipnotizant… l-au făcut să accepte provocarea de a antrena în cel mai disputat campionat din lume.

Investițiile FSG au fost ghidate de carismaticul manager, iar Liverpool Football Club s-a transformat din temelii. De la stilul de joc, epuizantul gegenpressing al cărui apostol este chiar Klopp, la nutriție, data science și fotbaliști excelent aleși pentru a se integra în viziunea de ansamblu, tot ce s-a întâmplat în ultimii 5 ani pe Anfield poartă amprenta neamțului. Dar de ce să nu vedem și prima echipă pe care a aliniat-o Klopp la Liverpool?

0-0 pe terenul lui Tottenham, cu Mauriccio Pochettino pe bancă. Klopp avea o listă de accidentați cu Henderson, Firmino, Sturridge, Lovren, Joe Gomez și Benteke! Hartă grea.

Poate că nimic din ce face Jurgen Klopp cu un club de fotbal nu este mai important decât devotamentul pe care-l obține de la fotbaliștii săi. Mai presus de orice, Jurgen este un motivator, cel care vede o cale acolo unde nu se zărește decât hățiș. Armonia grupului este și motivul pentru care FSG și Klopp au decis, în ianuarie 2018, să renunțe la golgeterul din sezonul precedent, cel mai bun jucător al echipei la acel moment. Philippe Coutinho, tentat de Barcelona, nu mai era cu mintea pe gazonul de pe Anfield, așa că Liverpool a încasat cea mai mare sumă de transfer plătită până atunci pentru un fotbalist: peste 100 de milioane de Lire. Coutinho era un risc pentru grup pentru că talentul unui singur decar nu face cât o echipă cu o disciplină tactică excelentă și relații de joc aproape perfecte. Klopp a știut.

Fondurile aveau deja o destinație, pentru că Liverpool anunțase transferul celui mai scump fundaș din istorie la acel moment: un olandez pe nume Virgil van Dijk. 18 luni mai târziu, Liverpool câștiga Liga Campionilor, se apropia de 100 de puncte în Premier League și olandezul care a transformat apărarea era nominalizat, cu șanse reale, la Balonul de Aur.

Finală de Europa League pierdută în 2016 (cu Sevilla lui Unai Emery), finală de UCL pierdută în 2018 (cu Realul lui Zidane și Cristiano Ronaldo) și al șaselea trofeu UCL din istoria clubului câștigat în 2019. Toate acestea înaintea titlului din Premier League, venit în iunie 2020. Plus un Campionat Mondial al cluburilor. Trei finale europene și trei trofee importante în mai puțin de 5 ani, asta a reușit Jurgen Klopp, până acum, la Liverpool.

3. Vara anului 2019: Cum îi faci mai buni pe campionii Europei?

Nu putem ști cum a abordat Jurgen Klopp motivarea fotbaliștilor lui, care, la reunirea lotului, erau la doar câteva săptămâni după ce ridicaseră trofeul Ligii Campionilor. Cert este că, pe buzele tuturor, trebuie să fi fost modul în care au pierdut titlul de campioni ai Angliei: 97 de puncte (City a avut 98), cea mai bună defensivă din Premier League (22 de goluri încasate în 38 de etape) și un sigur meci pierdut tot sezonul. Cu o asemenea performanță pe plan intern, care, de fapt, n-a însemnat nimic, din cauza acelui punct diferență, Liverpool avea o revanșă de luat. Iar rivala în noua cursă care începea din august putea fi doar Manchester City.

În fiecare vară, echipele care se luptă pe teren pentru punte și trofee, mută lupta în birouri pentru că sângele proaspăt este esențial oricărei dinastii. Dacă în sezonul trecut diferența pe teren și în clasament s-a făcut milimetric, logica simplă a oricărui fan ar fi fost că Liverpool avea nevoie de întăriri pentru a se bate din nou cu City, pentru acel ceva în plus care să-i facă mai buni. Dar cum îi faci mai buni pe campionii Europei?

Răspunsul lui Klopp și al FSG-ului: nu-i faci. Dacă pedigree-ul pentru succes există deja acolo și diferența a fost făcută doar de concentrarea și maturitatea echipei, de ce să tulburi omogenitatea grupului?

Primul 11 „de bază”, calculat după numărul total de minute jucate, în sezonul 2018/2019 pentru Liverpool: Alisson – Alexander-Arnold, Matip, van Dijk, Robertson – Wijnaldum, Milner, Fabinho – Salah, Firmino, Mane. Henderson a jucat cu doar 20 de minute mai puțin decât polivalentul Milner, așa se explică „lipsa” căpitanului.

În sezonul care a urmat, Joe Gomez a revenit excelent și l-a înlocuit pe Matip, iar Henderson s-a menținut apt de joc constant, trecând în locul care i se cuvine și transformându-l pe Milner în fotbalistul de lot bun la toate.

Singurii fotbaliști noi din lot au fost un fundaș central de 17 ani și doi portari liberi de contract, de 32 și 35 de ani. De ce? Pentru că Mignolet și mai ales Karius ar fi dat fiori oricărui fan și, cel mai probabil, chiar și lui van Dijk. Așa că Mignolet a fost vândut, iar Karius a fost trimis într-un împrumut, aproape pe alt continent. Doi fotbaliști care aminteau tuturor de slăbiciunea arătată în urmă cu un an… brusc nu mai apăreau în lot.

Între timp, Manchester City investea 130 de milioane în 3 fotbaliști noi. Aproape un an mai târziu, Fernandinho are aproape la fel de multe minute jucate ca Rodri (care a venit să-l înlocuiască), Joao Cancelo nu s-a impus, iar Angelino… a jucat a doua jumătate a sezonului la RB Leipzig, sub formă de împrumut. Toate aceste în timp ce căpitanul Vincent Kompany s-a întors în Belgia să-și încheie cariera, lăsând un vid de leadership și de experiență în momentele decisive. Mai țineți minte golul lui Kompany împotriva lui Leicester sezonul trecut, în acel finish extrem de strâns între City și Liverpool?

Alte rivale pentru Liverpool? Chelsea nu făcea niciun transfer și schimba antrenorul care i-a adus trofeul Europa League în mai 2019 cu Frank Lampard, o legendă a clubului care avea un singur an de management la activ. United avea prea multe probleme și alegea să repare defensiva, dar rămânea departe de a se putea bate la titlu. Arsenal refuza să investească pentru rezolvarea celei mai mari probleme, iar Tottenham era la doar câteva luni înainte de a-l angaja pe Jose Mourinho. O cursă între Liverpool și Man City, asta urma să vedem. Din nou.

A fost perfecționarea unei echipe care deja juca împreună, în aproape exact aceeași formulă, de mai bine de un an, strategia corectă? Hai să vedem…

4. Nort West Derby, 20 octombrie

8 puncte avans aveau Cormoranii la mijlocul lunii octombrie. În timp ce Man City pierduse cu Norwich (probabil supriza sezonului) și cu Wolverhampton și remizase cu Spurs, Liverpool câștigase primele 8 etape din sezon. Urma derby-ul cu Manchester United, pe Old Trafford: nu împotriva celui mai letal adversar sau a celui mai abil tactician pe bancă, dar contra singurei echipe din Anglia care, istoric și statistic, îi este cea mai mare rivală.

Salah lipsea pentru prima oară în sezon, accidentat la gleznă, iar Joe Gomez jucase un singur minut în campionat în ultimele două luni, Matip fiind partenerul lui van Dijk în centrul apărării. Matip a fost cel care avea să-i lase spațiu lui Rashford să finalizeze pentru 1-0 în minutul 35, după o contră rapidă venită pe fondul unei dominări evidente, dar sterile, a lui Liverpool.

Așa s-a jucat tot meciul, de fapt: Liverpool a tras de 10 ori pe poarta lui De Gea și a avut 67% posesie, dar golul nu venea. 11 minute jucase, tot sezonul, Adam Lallana, când a fost trimis în teren de Klopp pentru ultimul sfert de oră de joc, înlocuindu-l chiar pe căpitanul Henderson. Englezul a găsit un spațiu, cu 5 minute rămase, a pus latul și… a făcut 1-1. Liverpool a trebuit să muncească enorm pentru punctul de pe Old Trafford, dar tenacitatea și determinarea echipei de a câștiga puncte, atât de devreme în sezon și deja cu un avantaj mare în campionat, a fost un prim semn că această echipă nu numai că știe să câștige, dar e aproape imposibil de descurajat.

5. Manchester City pe Anfield, 10 noiembrie

Etapa 12 din Premier League începea cu 6 puncte avans pentru Liverpool în fața lui Manchester City, diferență constantă de la egalul de pe Old Trafford, ambele echipe câștigându-și toate meciurile de atunci.

Lui Manchester City îi lipsea portarul Ederson, singurul rival pe măsura lui Alisson în sezonul trecut în materie de meciuri fără gol primit în Premier League. Liverpool juca formula standard, cu Lovren de această dată în centrul apărării, după accidentarea lui Matip.

Marele duel anticipat de toată lumea avea să fie închis în mai puțin de un sfert de oră. Jucătorii lui Liverpool se găsesc unii pe alții de parcă mingea ar fi avut magnet și monstruasa echipă a lui Guardiola din sezonul trecut nu are antidot. Întâi marchează Fabinho, cu un șut de la distanță, fără nicio presiune de la un adversar, apoi Salah cu capul, din centrarea perfectă a lui Robertson. 2-0 în minutul 13 și 3-0 la puțin timp după revenirea de la cabine, Mane cu finalizarea.

S-a terminat 3-1, avansul față de Cetățeni a crescut la 9 puncte și, mai important, sprâncenele au început să se ridice în fotbalul englez: Să fie acest Liverpool „the real deal”?

6. Supapa de pe Vicarage Road, 29 februarie

18 victorii consecutive în campionat, după remiza cu Man United, inclusiv demolarea revelației sezonului, Leicester, cu 4-0 de Boxing Day, au făcut ca nimeni să nu se mai întrebe DACĂ va câștiga Liverpool primul titlu după 30 de ani de așteptare. CÂND? Asta mai rămânea de aflat și… oare vom vedea o nouă echipă invincibilă, după Invincibilii lui Wenger din 2003/2004?

Cu 27 de etape jucate, 26 de victorii și un egal, Liverpool avea 21 de puncte avan față de Manchester City și mergea pe Vicarage Road pe fondul calculelor fanilor și ale presei relative la etapa în care se va confirma, matematic, titlul. În ultimele săptămâni se văzuseră niște semne de încetinire a ritmului, deși victoriile veniseră: 3-2 pe Anfield cu West Ham (Ciocănarii întorseseră de la 1-0 la 1-2, apoi a fost iar rândul Cormoranilor) și 0-1 la Norwich, cu 17 șuturi pe spațiul porții lui Krul.

Dar același subiect revenea la nesfârșit în orice discuție: pot să termine neînvinși? Să fi resimțit atunci echipa presiunea recordului epic pe care l-ar fi putut atinge? Cert este că… pe 24 februarie, pe Vicarage Road, împotriva lui Watford, echipă de pe locul 19, cu două puncte din ultimele 15, fără victorie din 12 ianuarie, Liverpool a clacat psihic. Din senin? Nici vorbă, semnele erau acolo, însă adversarul era aproximativ ultimul la care te-ai fi putut aștepta să câștige cu 3-0, având de două ori mai multe ocazii decât liderul detașat din Premier League și… 29% posesie.

Cu recordul de invicibilitate ieșit din calcul, Liverpool putea continua să joace cu infinit mai puțina presiune, având nevoie doar de 3-4 victorii în ultimele 10 etape pentru a-și confirma titlul 19. Au câștigat imediat, cu Bournemouth și apoi… a venit pandemia.

7. Bucurie în pandemie, iunie 2020

Punctul critic al sezonului lui Liverpool a fost, în mod ironic, perioada în care nu s-a mai jucat fotbalul. Dacă pe teren era evident pentru toată lumea că echipa lui Klopp nu poate pierde titlul, discuția din timpul lock-down-ului a inclus, timp de câteva săptămâni, varianta de a considera sezonul nul și a nu acorda titlul de campioană. Nu ar fi putut exista o nedreptate mai mare în fotbal și mai ales în campionatul englez, în care liderul avea cel mai mare avans dintre toate ligile mari ale Europei.

Din fericire (ce ironie!), interesele comerciale ale televiziunilor care finanțează hype-ul Premier League (Sky și BT), plus cel al unor jucători „noi” pe piața drepturilor de televizare (BBC, Amazon, Facebook) a făcut ca Project Restart să găsească o variantă pentru a termina campionatul pe teren. Fără suporteri, dar cu TOATE meciurile televizate, situație fără precedent în istoria fotbalului din Anglia.

În funcție de rezultatele lui Manchester City, Liverpool putea câștiga titlul pe Goodison Park contra rivalei din oraș, pe Anfield, contra lui Crystal Palace, sau pe Etihad, contra lui… Manchester City. Soarta și tenacitatea unei echipe care trebuie să le sperie atât pe City, cât și pe Liverpool pentru viitor, Chelsea-ul lui Frank Lampard, a făcut ca matematica titlului să se încheie, pentru Cormorani, pe terasa unui hotel din Liverpool, privind la televizor.

Miercuri seara, pe 24 iunie, în a treia etapă de Premier League după reluare, Liverpool o învingea categoric pe Crystal Palace (4-0), condusă chiar de Roy Hodgson, fostul manager al Cormoranilor din perioada în care clubul fusese preluat de FSG. Asta însemna că Manchester City era obligată să câștige pe Stamford Bridge și apoi să-i învingă pe Cormorani pe Etihad în etapa imediat următoare. Orice pas greșit al echipei lui Guardiola încheia calculele titlului.

Frank Lampard și echipa lui de tranziție avea să-i bată pe Cetățeni cu 2-1 (Pulisic și Willian), „răpindu-i” cumva oportunitatea de a se afla pe teren în clipa descătușării de bucurie. Acel teren ar fi fost lipsit de spectatori oricum… Imediat ce s-a auzit fluierul final de pe Stamford Bridge, Liverpool era campioana Angliei. Cu 7 etape înainte de final: campioana care a câștigat cel mai repede trofeul în istorie (etapa 31), dar și cel mai târziu (luna iunie)!

Trofeul care s-a lăsat așteptat 30 de ani

Titlul 19 în istoria lui Liverpool nu a fost vreo poveste de explozie individuală a vreunui fotbalist, despre gegenpressing-ul lui Klopp sau despre transferurile excelente făcute cu ani în urmă. Nu centrările lui Trent Alexander Arnold sau Andy Robertson, nici golurile lui Salah și Mane, nici flerul lui Firmino, nici sângele rece al lui van Dijk si nici forța trio-ului de la mijloc, nu a existat niciun element care, de unul singur, să închidă afacerea titlului pentru Liverpool.

Campioana Angliei sărbătorește executarea cu succes a unei strategii îndrăznețe care urma să i readucă pe Liverpool în topul fotbalului englez. Nu e nimic mai admirabil decât o astfel de poveste.

Pentru fanii lui Liverpool, e timpul pentru bucurie. Restul, detaliile, se găsesc pe Tackle.ro.

Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro:

1. Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin e-mail.
2. Urmărește-ne pe Facebook, Instagram, Twitter și Youtube.
3. Ascultă podcast-ul Tackle Show pe Apple Music, Spotify, Anchor.fm sau pe Google Podcasts.