12 ani şi un război devastator trecuseră de la ultima Cupă Mondială, când a venit rândul Braziliei să fie gazda unui turneu final, în 1950. Marcată, din nou, de refuzul de a participa al unor națiuni precum Argentina, Cehoslovacia şi Ungaria (finalistele la ultimele 3 ediții) și apoi de retragerea unor echipe calificate pentru turneu (India, Scoția și Turcia), Cupa Mondială din Brazilia 1950 a avut la start doar 15 echipe, singura debutantă fiind chiar națiunea care a inventat jocul, Anglia.

Ce s-a întâmplat cu trofeul Cupei Mondiale în cei 12 ani de pauză?

Conform tradiției, trofeul Cupei Mondiale este păstrat de echipa care-l câștigă, până la următoarea ediție, când este preluat de noua campioană a lumii. Trofeul Jules Rimet, botezat în cinstea președintelui FIFA, în a cărui mandat s-a organizat primul turneu, cel din 1930, reprezenta zeița victoriei din mitologia greacă (Nike) și avea să existe, în această formă, până în 1974.

Trofeul Jules Rimet în mâinile campionilor mondiali din 1950!

Italia, campioana lumii în 1934 și în 1938, avea să fie păstrătoarea trofeului până în 1950, inclusiv pe perioada Războiului. Ottorino Barassi era vice-președinte FIFA și conducea federația din Italia când Al Doilea Război Mondial a început, iar oficialul italian a devenit paznicul cupei. Inițial, aceasta era păstrată în seiful din sediul unei bănci elvețiene din Roma, dar Barassi a simțit că ar putea fi o țintă pentru naziști, așa că a luat problema în propriile mâini. Sau mai exact, a luat problema într-o cutie de pantofi.

Trofeul Jules Rimet a petrecut anii de război într-o cutie de pantofi, sub patul pe care dormea Ottorino Barassi!

Debutul inventatorilor fotbalului la Cupa Mondială

Anglia participa pentru prima oară la o Cupă Mondială în 1950 și așteptările erau ca inventatorii fotbalului să se bată pentru trofeu. Grupa pe care au prins-o părea accesibilă: Chile, Spania și Statele Unite. După o victorie la debut, 2-0 cu Chile, Anglia se pregătea pentru duelul cu SUA, în ceea ce avea să fie un meci de pomină.

Și americanii se pregăteau. Selecționerul Bill Jeffrey declara:

Nu avem nicio șansă… ca oile la abator.

Și ce șanse ar fi avut o echipă încropită din fotbaliști semi-profesioniști, în fața unei trupe care-l lăsa pe bancă pe Stanley Matthews, unul dintre cei mai buni fotbaliști ai planetei, cel care avea să câștige primul Balon de Aur din istorie?

Pe 29 iunie 1950, pe Estádio Independência, din Belo Horizonte, atacantul american, născut în Haiti, Joseph Gaetjens a marcat un gol cu capul, venit pe fondul dominării englezilor. Avea să fie singurul gol al meciului! SUA – Anglia 1-0!

Gaetjens își câștiga existența ca spălător de vase, dar juca fotbal pentru Brookhattan, un club din New York, fiind golgeterul campionatului american în acel sezon. Pe teren pentru englezi suferea și un anume Alf Ramsey, fundașul dreapta care, 16 ani mai târziu, avea să scrie istorie la o altă Cupă Mondială, dar aceasta este o altă poveste…

Anglia pierdea ultimul meci din grupă, cu Spania, așa că nu a trecut mai departe.

Formatul unic în istorie de la Cupa Mondială din Brazilia 1950

Primul Mondial, Uruguay 1930, s-a jucat cu o fază a grupelor, urmată de semifinale în care au participat echipele de pe locul I din grupe. Apoi, în Italia 1934 și Franța 1938, Cupa Mondială s-a jucat ca o cupă, cu meciuri elimintorii la fiecare rundă. Pentru că FIFA a avut 12 ani la dispoziție pentru a se gândi… primul Mondial brazilian avea să fie complet diferit.

Formatul din Brazilia 1950 a fost unul unic în istorie: după o rundă a grupelor (4 grupe, a câte 3 sau 4 echipe), echipele de pe locul I din fiecare grupă s-au calificat într-o ”grupă finală” de 4, a cărei câștigătoare urma să fie campioana lumii. Mondialul din 1950 a fost singurul pentru care nu a fost programată o finală! S-a ajuns ca un meci din ultima etapă să fie, de fapt, finala!

Brazilianul Ademir, golgeterul turneului din 1950.

 

În grupa finală s-au calificat câștigătoarele grupelor inițiale: Brazilia, Uruguay, Spania și Suedia. Din cauza echipelor retrase din competiție, Uruguay-ul a jucat într-o grupă de doar două echipe, unde a învins Bolivia cu 8-0, în timp ce Spania a fost singura echipă care a câștigat 3 meciuri în drumul către grupa finală.

Primele două runde ale grupei care urma să decidă noua campioană a lumii au adus două victorii cu scoruri fluviu pentru brazilieni (7-1 cu Suedia și 6-1 cu Spania), pe când Uruguay-ul a remizat cu spaniolii (2-2) și a învins Suedia cu 3-2. Astfel, ultima etapă din grupa decisivă a programat finala propriu-zisă a turneului, în meciul dintre Brazilia și Uruguay urma să fie cunoscută noua campioană a lumii.

Maracanazo, finala Mondialului la care nu a existat o finală!

A fost singurul meci decisiv din istoria Cupei Mondiale, jucat cu trofeul pe masă, în care o echipă putea lua titlul cu un egal! Acea echipă era, evident, Brazilia, care pornea ca mare favorită după forma fantastică arătată în drum spre finală și juca pe noul stadion gigantic Estádio do Maracanã, din Rio de Janeiro.

FIFA a numărat 173.850 de spectatori la Brazilia – Uruguay, dar estimările care au circulat în presa acelor vremuri erau de 200.000 de oameni în tribunele de pe Maracanã. Brazilia a presat Uruguay-ul din prima clipă a jocului, cu numeroase ocazii de gol la care portarul Maspoli a trebuit să inventeze parade extraordinare. Jair, Ademir și Zizinho nu au reușit să învingă apărarea eroică a uruguayenilor, care au avut prima ocazie de gol după mai bine de jumătate de oră. S-a intrat cu 0-0 la pauză, scor la care Brazilia era campioana lumii!

Imediat după reluare, Ademir i-a pasat lui Friaça, extrema l-a driblat pe căpitanul Andrade și a marcat pentru 1-0. Explozia de bucurie de pe Maracanã l-a făcut pe Andrade să înceapă o discuție aprinsă cu tușierul, sub pretextul unei reclamații de offsaid, dar uruguayanul nu voia altceva decât să le dea colegilor săi un minut de respiro și de regrupare, pentru că aveau nevoie de două goluri din acel moment.

Pentru Uruguay a ieșit la rampă Alcides Ghiggia, jucătorul care marcase câte un gol în fiecare meci jucat de ai lui în turneu. Întâi i-a pasat decisiv lui Pepe Shiaffino pentru 1-1, în minutul 66, apoi a marcat un gol din extremă, cu un șut pe sub portarul brazilian Barbosa, care se aștepta la o centrare! Golul lui Ghiggia, aproape identic celui pe care-l marcase în poarta Spaniei, a venit când mai erau de jucat numai 11 minute, iar Uruguay-ul a rezistat asaltului furibund al brazilienilor, care l-au bombardat pe Maspoli.

Legenda spune că președintele FIFA, Jules Rimet, cobora deja din tribună pentru a decerna trofeul, când Ghiggia a marcat pentru 1-2! Discursul pe care-l pregătise, în portugheză, pentru a-i oferi cupa căpitanului brazilian Augusto, devenise inutilizabil, pentru că Varela avea să fie cel care primea trofeul…

Arbitrul englez George Reader, care este până în zilele noastre cel mai bătrân arbitru care a particiapat vreodată la un Mondial (avea 54 de ani la meciul dintre Brazilia și Uruguay!) a fluierat finalul partidei pe un Estádio do Maracanã redus la tăcere.

Înfrângerea cu Uruguay-ul a fost considerat un dezastru național. Un val de sinucideri ale fanilor a urmat, dar cursul istoriei fotbalistice a Braziliei avea să fie schimbat în acea zi. Brazilia nu a mai purtat niciodată tricourile albe pe care le folosise până la Maracanazzo, adoptând, în schimb, un kit considerat ”patriotic”, cu galben, verde și albastru, culorile steagului brazilian și, probabil cel mai emblematic echipament din istoria fotbalului.

Ademir, golgeterul de la Cupa Mondială din Brazilia 1950

Brazilia a marcat 22 de goluri la prima Cupă Mondială de pe teren propriu, 9 dintre acestea fiind semnate de Ademir Marques de Menezes, pe care istoria îl reține drept Ademir.

Atacantul lui Vasco da Gama, care nu a jucat niciodată în afara campionatului intern, a marcat în 4 dintre cele 6 meciuri jucate de ai lui la turneul final din 1950. Când Brazilia a zdrobit Suedia cu 7-1, Ademir a devenit al doilea fotbalist din istoria Cupei Mondiale care marchează 4 goluri într-un meci, după polonezul Wilimowski în 1938. 4 zile mai târziu, Brazilia a snopit și Spania, cu 6-1, cu o dublă a aceluiași Ademir. În finală, vârful a pasat decisiv, dar nu a marcat…

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe FacebookInstagramYouTube și Discord.

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată.