
A trecut mai mult de o lună de la ultimul meci jucat în Premier League și mulți dintre noi aproape că am uitat cum arată clasamentul sau ce jucători mai avem în lot la Fantasy…
Venim în sprijinul tău și încercăm să-ți aducem aminte ce s-a întâmplat cu fiecare club în prima parte a sezonului și ce-au făcut echipele în pauza cauzată de Campionatul Mondial din Qatar.
Arsenal
Tunarii conduc clasamentul din Premier League și au 5 puncte avans față de Manchester City. Arsenal are doar o înfrângere (în deplasare la Man United) și un egal (în deplasare la Southampton). Trupa lui Arteta a impresionat printr-o construcție de joc fluidă cu multe schimbări de poziții (în care doar ancora Thomas Partey e punctul fix) și printr-un joc exact în defensivă (cea mai bună apărare din campionat, 11 goluri primite, la egalitate cu Newcastle), acolo unde Ben White a surprins plăcut într-un rol nou de fundaș dreapta, în timp ce William Saliba a venit cu un plus de siguranță după experiența din sezonul trecut de la OM.
Arsenal l-a pierdut pentru următoarele 2-3 luni pe Gabriel Jesus, o piesă importantă în structura gândită de Arteta. Poate că brazilianul nu a marcat câte goluri se aștepta lumea, dar influența sa e subapreciată, Jesus făcând risipă de efort, coborând mult, legând jocul și creând spații pentru cei din a doua linie. Cel mai probabil clubul nu va transfera un alt vârf și îi va da încredere lui Eddie Nketiah pentru următoarele luni. 2-4 cu Watford, 3-0 cu Lyon, 2-1 cu AC Milan și 0-2 cu Juventus au fost rezultatele tunarilor din amicalele din ultima lună. Arsenal reîncepe Premier League acasă cu West Ham.
Aston Villa
Dacă pe Arsenal pauza prilejuită de Mondial o poate scoate din ritmul excelent, Aston Villa e una din echipele care s-a bucurat de întrerupere: “The break will help us. After 10 days we are going to be off, we are going to start again, we will have training days to improve and create identity and our style.”, spunea Unai Emery, noul antrenor de pe Villa Park. Clubul l-a concediat pe Steven Gerrard în decembrie după ce jocul echipei arăta tot mai rău și lipsa de identitate era tot mai evidentă.
1-3 cu Cardiff, 2-2 cu Brighton, 1-0 cu Chelsea și 0-1 cu Villarreal sunt rezultatele lui Villa în amicalele din ultima lună. De Boxing Day, la restartul Premier League, Unai Emery primește vizita lui Liverpool. Villa se poate lăuda ca are un campion mondial în lot, dar e de așteptat ca Emery să aducă cel puțin două fețe noi pe Villa Park în această iarnă.
Bournemouth
Echipa cu cel mai slab lot din Premier League a avut un parcurs bizar în prima parte a sezonului. Cu Scott Parker (managerul care i-a promovat în prima ligă), echipa a părut depășită în primele etape, culminând cu o înfrângere la scor , 0-9 pe Anfield, care a dus și la demiterea antrenorului englez. Ce-a urmat a surprins pe toată lumea. Cu un antrenor interimar pe bancă, Gary O’Neil, (devenit întretimp antrenor permanent), Bournemouth a început să obțină o serie de rezultate bune care i-a dus până spre mijlocul clasamentului. Clubul a mers în Dubai pentru un cantonament pe durata campionatului mondial, acolo unde a avut câteva amicale care au fost închise publicului.
Cea mai importantă știre despre Bournemouth din această perioadă vine din birouri. Bill Foley un un om de afaceri de peste ocean a cumpărat clubul de la Maxim Demin (sub conducerea căruia „Cireșele” au făcut istorie promovând pentru prima dată în Premier League în 2015). Foley ar fi plătit 150 de milioane de lire sterline pentru a prelua micuțul club din sudul Angliei.
Brentford
Brentford a părut să arate cel mai bine cum se manifestă celebrul Second Season Syndrome. După un sezon excelent la debutul Premier League, trupa condusă de Thomas Frank a părut că are dificultăți în a mai converti în puncte jocul îndrăzneț arătat în teren. Brentford a stat săptămâni bune în zona retrogradării, dar forma bună din noiembrie (și victoria din deplasarea de la Manchester City) a dus Albinele până pe locul 10 în clasament. Adevărata provocare pentru Brentford în această iarnă e să reușească să-l țină la club pe Ivan Toney, jucătorul lor numărul unu.
Brentford a mers în Spania pentru un turneu de pregătire, acolo unde nu a reușit să câștige vreun meci. 1-2 Bordeaux, 1-3 cu Celta Vigo și 2-2 cu Wolfsburg au fost rezultatele Albinelor care dau piept cu Tottenham la restartul Premier League.
Brighton
Prima parte a sezonului n-a fost deloc liniștită în sânul Pescărușilor. Clubul l-a pierdut pe jucătorul sezonului trecut, Marc Cucurella, dar prestațiile din teren au fost la fel de bune, Brighton urcând pănă pe loc de Champions League după primele etape. A mai urmat o lovitură pentru trupa de pe Amex Stadium, Chelsea convingându-l pe Graham Potter să o lase pe Brighton pentru a deveni noul antrenor de pe Stamford Bridge. „Potter’s Chelsea switch shows money always trumps cleverness in football”, concluziona excelent Jonathan Wilson în The Guardian. Tony Bloom l-a ales pe tânărul antrenor Roberto De Zerbi urmașul lui Potter pe banca lui Brighton și deși a durat puțin până când cele două pățri au făcut click, jocul Pescărușilor a început să meargă din nou, prima victorie a lui De Zerbi venind tocmai împotriva lui Graham Potter. Cu Moises Caicedo, Pelvis Estupinan, Alexis Mac Allister și alți jucători interesanți în lot, conducerea are o misiune grea în a încerca să nu mai piardă oameni importanți în mercato-ul din ianuarie.
Chelsea
A fost un început de sezon de uitat pentru Albaștri. Clubul a pierdut jucători importanți în vară, în timp ce nou-veniții au dat senzația că au nevoie de mai mult timp de acomodare. Mai mult, Wesley Fofana, adus pe 80 de milioane de la Leicester, s-a accidentat grav și va lipsi o bună perioadă de timp. Nici în birouri nu a fost prea multă liniște, noua conducere a decis în septembrie să-l concedieze pe Thomas Tuchel, antrenorul care adusese un trofeu de Champions League în vitrina clubului în 2021.
Albaștrii au mers în Emiratele Arabe Unite pentru un turneu de pregătire pe durata mondialului, acolo unde au jucat un singur amical deschis publicului, 0-1 cu Aston Villa. Pierderea cea mai importantă a fost însă accidentarea lui Armando Broja, mai ales în contextul în care vârful adus în mercato-ul din vară, Pierre-Emerick Aubameyang nu a impresionat în prima parte a sezonului. Să ne așteptăm să vedem un atacant nou pe Stamford Bridge în ianuarie?
Crystal Palace
Vulturii lui Patrick Vieira au avut un început de sezon sub așteptări, după ce arătaseră mult potențial în parta a doua a sezonului trecut. Ineficiența atacanților Edouard și Mateta a costat-o pe Palace în multe rânduri, Vieira bazându-se pe același Wilfred Zaha pentru momentele decisive. Palace rămâne însă o echipă de urmărit, cu un joc plăcut ochiului și cu un prim unsprezece în care, de la mijloc în sus, găsim jucători cu o tehnică excelentă, capabili de a face spectacol.
Crystal Palace a avut un amical pierdut cu Napoli (3-1), avut un mini-turneu de pregătire în Turcia (2-2 cu Trabzonspor) și a primit în Londra vizita lui Botafogo (0-0) și Valladolid (2-1). De Boxing Day, pe Selhurst Park vine Fulham.
Everton
Caramelele lui Frank Lampard au suferit 7 înfrângeri în prima parte a sezonului și se află la doar două puncte deasupra liniei retrogradării. Everton-ul lui Lampard a arătat un spirit de luptă și o determinare de apreciat (care a lipsit în ultimii ani pe Goodison), dar jocul echipei a suferit în meciurile cu adversari inferiori când Albaștrii trebuiau să preia inițiativa în teren. În cele 15 etape scurse, a impresionat plăcut triunghiul de la mijloc format din Onana – Gueye – Iwobi, dar cei din avanposturi au dezamăgit în multe rânduri. Neil Maupay nu a profitat de șansele avute și e de așteptat ca Dominic Calvert-Lewin (refăcut după accidentare) să revină în primul unsprezece.
Pe durata Mondialului, Everton a mers în Australia pentru un turneu de pregătire, acolo unde a jucat cu Celtic (0-0) și Western Sydney Wanderers (5-1). La restartul Premier League, Everton primește vizita lui Wolves.
Fulham
Nou-promovata a fost una din surprizele plăcute ale sezonului. Trupa lui Marco Silva a impresionat printr-un joc curajos, atipic pentru o echipă nou promovată în Premier League. Mitrovic a arătat în sfârșit că știe să marcheze și în Premier League, în timp ce la mijloc, Andreas Pereira a impresionat prin aparițiile la finalizare și Joao Palhinha a metronomul subapreciat de la centrul terenului.
Albii au avut un cantonament de pregătire în Portugalia pe durata Mondialului, acolo unde au câștigat 3-2 cu Portimonense și au remizat 1-1 cu West Ham. La restartul Premier League, Fulham se alfă pe 9 în clasament și merge în deplasare la Crystal Palace.
Leeds United
Trupa condusă de Jesse Marsch a avut un program ciudat pe durata Mondialului. “They will all have a week off then we give them a physical programme for another week to do on their own. So they will have two weeks off but the first week they do absolutely nothing.”, spunea antrenorul de pe Elland Road la întreruperea Premier League. Leeds United a fost o echipă cu un joc avântat, dar care a oscilat rezultatele excelente (victorie pe Anfield) cu înfrângeri surprinzătoare (acasă cu Fulham). Rodrigo Moreno pare să-și fi recăpătat forma care l-a consacrat, nou-venitul Luis Sinisterra pare că are nevoie de mai mult timp de acomodare, în timp ce tânărul Crysencio Summerville e surpriza plăcută din lotul Albilor în acest sezon.
Leeds a mers în Spania pentru a se pregăti pe durata Mondialului, câștigând un amical cu Elche, scor 2-1. A primit apoi pe Elland Road vizita lui Real Sociedad, învingând din nou cu 2-1. La restartul Premier League, Leeds primește vizita lui Manchester City.
Mâine continuăm cu celelalte zece echipe din Premier League.
În caz că ai uitat, pe Tackle.ro îți spunem și care au fost jucătorii care au surprins plăcut în prima parte a sezonului, dar și cei care au dezamăgit în etapele de până la întreruperea campionatului.
Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe Facebook, Instagram, YouTube și Discord.