Știri

Cum s-a văzut România vs Olanda de la masa presei

Marți după-amiază, sub nori grei și vânt cu iz de zăpadă, ajung la porțile închise ale stadionului național. Paznicii îmi cer legitimația de presă, eu le explic că sunt de la Tackle.ro. Tackle?! N-ați auzit de Tackle?

Mă dau prin stație, citind de pe buletin: “E un domn Boroș aici, pentru o acreditare. Permitem accesu’?” “Permiteți!” vine răspunsul unei misterioase entități care deține controlul și, probabil, o listă cu numele Boroș. Nu mă cheamă Boroș, dar pătrund mișelește.

Ciudată senzație să te plimbi în jurul unui stadion pustiu, dar îmi trece repede după ce-mi ridic plicul cu un plastic: prima mea acreditare de presă! Pentru un amical fără miză, dar asta nu avea să-mi ciufulească zen-ul, așa că traversez orașul înapoi spre birou, cu traficul mergând cu mine, nicidecum împotriva mea.

Mă întorc spre stadion după 3-4 ore. În metrou e liniște și câte un fular sporadic cu tricolor, la fel și pe străzile din jurul Arenei Naționale. Ciudat de liniște, grupuri mici de oameni, câte un steag ici și colo, puține indicii că într-o oră se joacă România – Olanda.

Ajung, într-un final, la inelul 3, la masa presei. E frumos, dar pustiu și acolo. Echipa de comentatori de la ProTV, doi fotografi și câțiva olandezi care par că-și doresc să-i bată vântul de Amsterdam decât cel de Bulevardul Basarabia. Există prize și, din loc în loc, câte un cablu de net. Priveliștea e mișto, dar singurătatea e mai rece decât vântul. Noroc că mă reperează Emanuel Roșu și am cu cine sta la povești, măcar sufletul să nu-mi înghețe.

România dă semne că ar putea juca fotbal în prima repriză, dar portarul Barcelonei nu are ce apăra. Primele tobe și cântece se aud, timide, abia după minutul 35…

După pauză se rezolvă repede meciul: Memphis Depay – la două minute după reluare, apoi Ryan Babel – până să se împlinească ora de la primul fluier. RYAN BABEL, oameni buni! Același care ne dădea gol în urmă cu 12 ani, același care a dispărut de pe harta fotbalului mare de ani buni, înainte să reapară, strălucitor, la Beșiktaș!

Galanți din fire, suporterii dau câteva petarde la peluza sud, ca să poată consemna cronicarii prezența materialelor pirotehnice pe stadion. În tribune, nu pe teren, să fie clar. În rest, liniște… Intrarea lui Alibec a fost, de departe, apogeul de delir al tribunelor. Alibec e un munte de om care joacă fotbal și are ceva talent, dar pentru mine rămâne inexplicabil ce incită oamenii să-l iubească și să-l întâmpine ca pe un fotbalist mare.

De ce a fost liniște? Un meci între două naționale aflate în crize profunde. Ambele ratează Mondialul din Rusia, lideri de echipă lipsesc cu desăvârșire, așa că n-are cum să fie altfel.

România vs Olanda a fost mai degrabă un meci de prezentare a noii identități de brand a naționalei. Fotbal în teren nu s-a jucat prea mult, deși Budescu insistă să demonstreze că, dacă ar avea ambiție să fie fotbalist, ar putea face orice. Mie-mi amintește de Mutu: mult talent în picioare, dar și mai multă viață de Estul Sălbatic în suflet.

România vs Olanda 0-3. Singura bucurie pentru mine, în afară de sprijinitul coatelor pe masa presei și poveștile de după meci (despre care voi scrie separat) a fost să-l văd pe Wesley Sneijder, chiar și pentru câteva minute. Un fost fotbalist mare, crescut în spiritul lui Ajax, călit pe Bernabeu și ajuns campion al Europei cu Inter, campion în toate ligile unde a jucat vreodată, un fotbalist pe care mi l-am dorit la United, dar n-a fost să fie…

La final rămân cu senzația că tricolorii de azi, din naționala lui Contra, pur și simplu asigură continuitatea pentru generația care crește frumos acum la U21. Nu văd cum ar putea veni victorii și calificări cu jucătorii din actualul lot… Puștii lui Isăilă au făcut 0-0 cu Țara Galilor ieri și sunt pe primul loc în grupa de calificare la EURO 2019, în timp ce la U19, după un 8-0 cu Gibraltarul, România merge în Turul de Elită al calificărilor pentru Europeanul din 2019. Va fi bine, dar mai durează.

Suntem cu toții însetați să vedem fotbal, iar experiența stadionului e complet diferită de cea a cârciumii sau a canapelei de acasă. Am plecat aseară de pe Național Arena cu dorința de a reveni pentru un meci cu miză, să mă pot conecta la tensiunea tribunei și, mai important, să se transmită energia către băieții în tricouri galbene de pe gazon.

PS: Mi-am făcut temele și pentru Premier League, urmărindu-i pe Daley Blind (Manchester United), van Dijk (Southampton) și Propper (Brighton), dar Advocaat a insistat să mă mâhnească, păstrându-l pe Fosu-Mensah (copilul lui United, împrumutat la Vulturi) proaspăt pentru chinurile de la Crystal Palace și pe Wijnaldum sănătos pentru Liverpool.

PS2: Mulțumim Federației Române de Fotbal pentru acreditarea pe care nu ne așteptam s-o primim, mai ales că nici legitimații de presă nu avem în redacția Tackle!

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier League.

Abonează-te la newsletter-ul Tackle.ro pentru a primi, de două ori pe săptămână, articole bune de citit din lumea fotbalului, pe e-mail.

Tags

Vlad Bogos

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.

Citește și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close