Bournemouth: anatomia retrogradării din Premier League

Nu cred că mai e un secret simpatia pe care o am pentru Eddie Howe și Bournemouth, unul din cele mai mici cluburi care a ajuns vreodată în Premier League. Clubul care era în 2008 pe ultimul loc din ultima ligă profesionistă și se afla în pragul desființării a surpris pe toată lumea și a trecut printr-o transformare demnă de povești de succes din Football Manager.

Pentru câțiva ani, Cireșele ne-au făcut weekendurile mai frumoase, ”punching above their weights”. Într-o ligă în care puterea financiară e atât de importantă, inevitabilul s-a produs după cinci sezoane, iar Bournemouth a părăsit duminică Premier League.

The Bournemouth Way

Clubul de pe Coasta de sud a Angliei a promovat în Premier League în 2015 și an de an a dat senzația că are o strategie clară în ceea ce privește modul în care se dezvoltă lotul echipei. Clubul s-a orientat an de an către jucători tineri (în special britanici), care pot crește la club, care pot ajuta echipa pe teren, dar care în același timp reprezintă un asset important în contabilitatea clubului, pentru un cash-out ulterior.

Astfel, cu un buget limitat în pofida banilor din drepturi de televizare, ”Cireșele” n-ar putea să concureze niciodată cu Everton sau Wolverhampton pentru a aduce jucători de top din campionatele mari. Fără a se orienta spre jucători cu CV-uri impresionante, clubul a targetat (cu mici excepții) un tipar: fotbaliști britanici, sub 23 ani, majoritatea din ligile inferioare, sau cel puțin necunoscuți publicului larg al Premier League.

Începând cu Ryan Fraser adus la 18 ani de la Aberdeen, continuând mai târziu cu Lewis Cook (adus la 19 ani de la Leeds) sau ulterior cu David Brooks (adus la 20 de ani de la Sheffield United), clubul a avut o identitate clară atât pe teren, cât și în felul de a gândi în afara lui.

„Bournemouth’s average starting XI this season has been 25 years and 136 days — the second youngest in the league behind Manchester United.” (The Athletic)

”Cireșele” au făcut aproape ”ca la carte” tot ce trebuie să facă o echipă mică într-o ligă de ”balauri”, dar până la urmă, o judecată pragmatică arată că pe termen lung, cu rare excepții, banii ajung să sorteze clasamentul, iar poate de aici vine regretul multora dintre noi în ceea ce privește retrogradarea lui Bournemouth. Clubul n-a renunțat la principii nici măcar în ultimul ceas, n-a transferat ”mercenari” pe salarii mari în iarnă, n-a produs vreun șoc la echipă concediându-l pe Eddie Howe, ci a încercat să se salveze prin The Bournemouth Way.

“It’s a difficult environment to come into, in that the players who have been here a long time know what I want, how we play, what’s expected. I think we’re a club now where players don’t come in and say, ‘This is how I play.’ They have to fit into how we play. It’s an unusual dynamic. Some have thrived under that and done very well quite quickly. Others have found it quite difficult.” (Eddie Howe, declarație din 2018)

It’s an unfair game

Odată ce au ajuns în Premier League, totul a început de la zero pentru Bournemouth. Nu îți dă nimeni puncte suplimentare pentru istorie. Nu vine nimeni să-ți dea un wildcard pentru povestea fermecătoare din ultimul deceniu. Cel mai mic stadion din campionat, unul din cele mai mici bugete, toate astea într-un final ajung să conteze.

Bournemouth e ultima în Premier League la venituri din bilete și abonamente (Matchday incomes) și penultima în topul încasărilor din sponsorizări și activități comerciale. Sortezi echipele după puterea financiară și realizezi că era perfect logic ca trupa de pe Dean Court să retrogradeze eventual. Iar dacă vreți să veniți cu argumentul Burnley, v-aș spune că trupa lui Sean Dyche e mai degrabă excepția și mai puțin normalitatea.

În același timp, faptul că Bournemouth nu a adus jucători cu ștate vechi ale căror salarii să atârne greu și care să fie o bătaie de cap în plus la anul, va face ca impactul cu revenirea în Championship să fie unul mai lin, evitându-se traseele unor alte foste retrogradate care au continuat alunecarea până în League One.

A costat-o pe Bournemouth sentimentalismul lui Eddie Howe?

Cazul retrogradării lui Bournemouth nu are pattern-ul spectaculos al unor alte echipe. Nu vorbim de un monument de incompetență și dezastru pe toate planurile, cum s-a întâmplat la Fulham în sezonul trecut. Retrogradarea lui Bournemouth e una mai dureroasă pentru că oamenii de acolo au dat senzația că fac ceea ce trebuie, dar că nu te poți lupta cu cei mai puternici ca tine la nesfârșit.

”Of the 14 Bournemouth players used on the opening day of this Premier League season, six of them played for the club in League One. It is unprecedented for an English manager to keep the nucleus of a third-tier team in the Premier League and make it work for so long.” (Daniel Storey, 2018)

Să le fi costat pe Cireșe loialitatea lui Howe față de unii jucători din lot? Să le fi costat pe Cireșe insistența cu care Howe nu s-a dezis de la viziunea sa asupra felului în care trebuie jucat fotbalul și lipsa unui plan B?

Eddie Howe e antrenorul care încearcă mereu să înalțe din mai puțin. Pe lângă maniera de joc atractivă pe care o arată echipa sa, Howe s-a evidiențiat prin abilitatea sa de a ajuta jucătorii să crească în calitate, iar Bournemouth a arătat mereu ca o echipă în care ”întregul” e mai mare decât suma părților care-l compun.

Doar că pe termen lung e al naibii de greu să faci asta, iar după un al doilea sezon în Premier League în care au terminat pe 9, de la an la an, echipa și-a asigurat salvarea de la retrogradare tot mai târziu în sezon. Nu cred că eram singurul care se gândea în vară că ăsta e anul în care Bournemouth pică.

”The team spirit created by a squad of players moving up through the divisions must be hard to maintain once new players are joining an ‘established’ Premiership club.” (Ben Fisher – The Guardian)

Dacă în sezonul trecut apăruse ca ”de nicăieri” David Brooks, anul ăsta nu a mai apărut nimeni ca factor surpriză, în pofida unor execuții de excepție ale lui Harry Wilson. Brooks, King sau Wilson au lipsit pe perioade lungi de timp, iar transferul record din vară, Arnaut Danjuma, a fost stopat și el de prea multe accidentări. La fel ca și experimentații Charlie Daniels (accidentat pentru tot sezonul încă din august), Steve Cook, Simon Francis și Andrew Surman.

De altfel, până în urmă cu câteva săptămâni, doar doi jucători din lot (Billing și Rico) fuseseră feriți de accidentări în acest sezon și niciun jucător din lot nu a început ca titular toate partidele! Au fost atât de repetate accidentările încât chiar Howe a recunoscut că s-au făcut greșeli mari în ceea ce privește procesul de recuperare.

“This early-season has been probably the most difficult I’ve had in terms of resources.” (Eddie Howe)

Mai mult, unul din cei care aduceau efervescență în atac a avut un sezon de uitat. Ryan Fraser reușise 14 assist-uri în sezonul trecut (doar Eden Hazard reușise mai multe), dar aflat în ultimul an de contract, scoțianul a stat mai mult pe bară, iar spre final, după revenirea fotbalului, a refuzat chiar și acel short-term extension.

Scăderea forței ofensive a lui Bournemouth era vizibilă de la an la an, iar deficiențele din apărare rămâneau constante. După ce se aflau în prima jumătate a clasamentului după primele 11 etape, Cireșele au pierdut 19 din următoarele 25 de meciuri.

De aici încotro?

Retrogradarea a venit firesc pentru Bournemouth, care a fost printre câțiva ani ”everybody’s second team”, după cum zicea un comentator Sky Sports.

„In terms of feelings and emotions this has been the hardest moment of my career. I feel very emotional. Very disappointed, sad and dejected – loads of different things but they are difficult emotions to feel.” (Eddie Howe)

Poate că chibzuința financiară din ultimii cinci ani și transferurile făcute ”cu cap” le va da o viață liniștită în Championship, iar cu o eventuală continuitate a lui Eddie Howe pe banca tehnică, micuțul club de pe Coasta de sud a Angliei va fi pe mâini bune. Văzând atâtea foste campioane ale Angliei prinse în mlaștina ligilor inferioare, ceea ce au realizat Cireșele nu trebuie desconsiderat. Pentru că să fii modest, să construiești ceva frumos, să lași ceva în urmă, toate astea pot fi la fel sau chiar mai importante decât un trofeu.

foto: efl.com,transfermarkt.co.uk

Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro:

1. Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin e-mail.
2. Urmărește-ne pe Facebook, Instagram, Twitter și Youtube.
3. Ascultă podcast-ul Tackle Show pe Apple Music, Spotify, Anchor.fm sau pe Google Podcasts.