Dacă în România oamenii și-au numit cluburile de fotbal în cele mai creative moduri cu putință, de la Avântul Dor Mărunt sau Laminorul Roman la Cetate Deva sau Steagul Roșu Brașov, observăm în Anglia multe echipe care, pe lângă clasicul FC (Football Club) adaugă cuvântul United. Un cititor fidel al site-ului de cultură fotbalistică Tackle.ro (adică al nostru, nu pleca în Google, mai stai!) ne-a întrebat de ce se numesc United mai multe echipe din Anglia? Și ce nu facem noi pentru cititori?

Plecând pe prima pista (niciodată pe fentă) pentru răspuns, am presupus că United se numesc echipele care s-au format prin fuziunea a două sau mai multe echipe locale.

Sheffield United

Prima echipă din Anglia care s-a numit United a luat ființă în orașul „natal” al fotbalului: Sheffield. Sheffield FC a fost primul club de fotbal al lumii, dar nu este singura echipă din oraș care rezistă până în zilele noastre. Pe Bramall Lane cricket-ul era sportul rege, încă din 1854, când Sheffield United devenea primul club sportiv din Anglia cu numele United. De ce? Pentru că mai multe cluburi locale mai mici s-au unit pentru a putea supraviețui. Echipe unite? United!

Inovația tactică a ultimilor ani? Transformarea lui Sheffield United sub Chris Wilder

Clubul a trecut la fotbal când fabuloasa sumă de 574 de Lire a fost strânsă din vânzarea de bilete la o semifinală de Cupa Angliei între Preston North End și West Bromwich Albion, de la cei aproape 23.000 de spectatori de pe Bramall Lane. Așa a apărut una dintre revelațiile sezonului actual din Premier League: Sheffield United Football Club.

West Ham United

De ce sunt cunoscuți cei de la West Ham United ca The Hammers? Pentru că echipa s-a numit inițial Thames Ironworks Football Club, fiind formată din muncitorii unui șantier naval de pe Tamisa. Muncitori care foloseau… ciocane. De ce se numește clubul pe care-l știm astăzi United? Poate pentru că au fuzionat, la un moment dat cu Old Castle Swifts Football Club? Nu, deși ar fi fost un motiv suficient de bun. În iunie 1900, echipa avea probleme financiare (nu se mai construiau navele pe Tamisa ca pe vremuri) și a fost desființată, doar pentru a fi reînființată după câteva zile sub numele de… West Ham United.

Newcastle United

Un alt bun exemplu pentru teoria originii numele de United într-o fuziune de cluburi, este Newcastle United, echipă care are fani în toată lumea, unii originari chiar și din îndepăratul Caracal. Pentru că două cluburi de cricket aveau nume asemănătoare, în 1882, Stanley Crycket Club din cartierul Byker din Newcastle, pivotează spre fotbal și se redenumește în Newcastle East End Football Club și fuzionează cu Rosewood Football Club. În același an, un alt club de cricket din Newcastle formează Newcastle West End Football Club, care joacă fotbal pe… St. James Park. Evident, cele două echipe locale devin rivale, dar nu au suficient timp să construiască o relație de repulsie prea puternică pentru că fuzionează în 1889, când Newcastle West End se dizolvă și o parte din jucătorii lor trec la East End. Newcastle United este echipa formată din cele trei cluburi locale din oraș: East End, Rosewood și West End.

Nu toate cluburile care se numesc United poartă acest nume pentru că ar fi luat naștere din fuziunea unor alte cluburi.

Manchester United

Manchester United se numește așa pentru că fostul Newton Heath, echipa de fotbal a muncitorilor de la căile ferate din Manchester, la un pas de faliment, a supraviețuit datorită spiritului antreprenorial al căpitanului Harry Stafford. El l-a convins pe proprietarul unei berării din oraș, John Henry Davies, să investească 500 de Lire în salvarea clubului său. Davies și Stafford au mai convins încă 3 oameni de afaceri locali să investească tot câte 500 de Lire. S-au unit și, cu cele 2000 de Lire, au redenumit Newton Heath în Manchester United, în 1902, la sugestia unui italian pe nume Louis Rocca, a cărui rol în club era cel de… vânzător de ceai. Cel puțin asta spune legenda, iar noi nu putem demonstra că exact așa au stat lucrurile. Și nici că n-au fost așa. Dar până la urmă, pentru povești suntem aici cu toții, nu?

Newton Heath în 1891. Foto: fanzonemufc.blogspot.com

Dacă-i întrebi pe mancunieni care este echipa orașului Manchester, vor răspunde City, pentru că United, echipă mult mai titrată, este considerată echipa zonei Greater Manchester (unii spun chiar că este echipa orășelului Stockport). Mitologia de început de secol XX se împletește cu banter-ul zilelor noastre. Ce poate fi mai frumos? Poate doar Tackle.ro?

Leeds United

Un club care poartă numele de United fără vreun motiv aparent este Leeds United. Clubul s-a format ca Leeds City Football Club, pe baza sportivă de pe Elland Road unde se jucase rugby până în 1902. Leeds City a fost desființat imediat după Primul Război Mondial pentru încălcarea regulii care spunea că nu este permisă plătirea jucătorilor (mai țineți minte povestea din The English Game), dar suporterii au reînființat imediat echipa cu numele Leeds United. De ce? Pentru că erau uniți pentru clubul lor. Putem doar să bănuim…

În total, în fotbalul englez de astăzi, există 15 cluburi care poartă numele de United. Cele pe care nu le-am menționat mai sus sunt:

  • Cambridge United F.C.
  • Carlisle United F.C.
  • Colchester United F.C.
  • Oxford United F.C.
  • Peterborough United F.C.
  • Rotherham United F.C.
  • Scunthorpe United F.C.
  • Southend United F.C.
  • Sutton United F.C.
  • Torquay United F.C.

Sursa: Wikipedia & prietenul lui Dan, care a formulat întrebarea inițială.

Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro:

  1. Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin e-mail.
  2. Urmărește-ne pe FacebookInstagramTwitter și Youtube.
  3. Ascultă podcast-ul Tackle Show pe Apple MusicSpotifyAnchor.fm sau pe Google Podcasts.

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *