Pentru aproape un deceniu, Leighton Baines a fost printre cei mai buni fundași stânga din Anglia. Născut chiar în Merseyside, crescut la juniorii lui Everton și rechemat de Albaștri după o aventură la Wigan unde a pus umărul la două promovări din League One până în Premier League, Baines a arat pentru 10 ani flancul stâng de pe Goodison.

Alintat King of Kirkby într-unul din chant-urile Evertonienilor, Baines era un om de bandă complet. Intrări prin alunecare, raiduri în bandă, centrări din alergare și nenumărate execuții imparabile din lovituri libere. Rămâne un mister cum de englezul nu a mai ajuns la Manchester United, în ciuda atâtor zvonuri pe parcursul a ani buni în care Diavolii duceau lipsă de un fundaș stânga de calitate.

”I was at the 1995 FA Cup final, aged 9, when Everton beat Manchester United 1-0… And then I started watching Everton properly when I was about 14. My Mum wouldn’t let me go on my own but my cousin was three years older than me so we’d get the bus, 50p from Kirkby, and then hang around outside until we could sneak in. We’d wait until they opened the gates after 75 minutes for the early-leavers to go. There were stewards on the gates and if they were in a good mood they would wink and let us in.” (Baines despre cum a început să susțină Everton)

Cumpărat de Everton pentru 6 milioane de lire în 2007, Baines a debutat într-o vreme în care linia de fund a Albaștrilor îi avea pe Joseph Yobo, Phil Jagielka sau Joleon Lescott, dar englezului nu i-a luat mult timp să se impună titular, bifând peste 300 de meciuri în Premier League, marcând 29 de goluri, reușind peste 50 de assisturi (singurul fundaș din istoria Premier League care a depășit borna 50!) și având 30 de selecții și un gol marcat în naționala Three Lions.

Probabil cel mai cool jucător din Premier League

Câți alți fotbaliști pot spune că sunt prieteni cu cei din Arctic Monkeys, cu Miles Kane sau cu membri ai trupei Gorillaz?

“I am older so I am not bothered about how I am perceived…” Dacă publicul larg nu e străin de calitățile de jucător ale lui Baines, puțini îl știu pe Leighton Baines omul. Într-o lume în care mulți fotbaliști plictisesc pe toată lumea în social media cu aceleași și aceleași postări banale înainte și după meci, lui Baines nu-i place atenția, se ține departe de Twitter sau Instagram, iar după retragere nu crede că va rămâne în fotbal:

“I hope not. As much as I love it – the reason I don’t watch or read about it now is because I am giving everything I can to it – any bits of time that are my own, I come away from it.“So when I finish, I think I will get that passion back as I won’t be involved in it. I reckon I would go back as a fan, but I’d like to do something else. I just want to try a different world, with different people, different experiences.”

În deplăsări cu echipa, în loc să-și petreacă orele de joc pe Playstation sau să stea pe Facebook, Baines a decis să învețe să cânte la chitară, câteva poze cu el cu chitara în spate când cobora din avionul ce ducea Naționala spre Cupa Mondială din 2014 făcând ocolul Internetului la acea vreme, multă lume asemănându-l cu un roadie dintr-o trupă indie a anilor ’90.

Muzicianul Miles Kane este chiar unul din cei mai buni prieteni ai lui Baines. Ambii născuți în Liverpool sfidează concepția generală conform căreia o relație de prietenie dintre un rock-star și un fotbalist are în spate petreceri, nopți pierdute și mult can-can:

”Football is big in this country and as a player you can become so immersed that it can take over your life. So I like to shut the door on football, to escape, and that’s where music comes in for me. I’ve been to Glastonbury and T in the Park with Miles and I got to peek inside his world. I always had this perception of rock stars bingeing on drugs and alcohol and that wayward behaviour. But the thing that surprised me was his dedication to his work and how he’s had to sacrifice the same as I have, such as not drinking or going out at the right times.

Digne, the wind of change

În goana după aur și în tranziția spre un club bogat, Everton nu se mulțumește să fie “Best of the Rest” ci vrea în “Big 6”, iar în ultima vreme a început să facă cu ochiul unor jucători cosmopoliți precum Richarlison, Digne, Andre Gomes sau Bernard. Jucători talentați, dar pe care anglofilii cu ștate vechi au dificultăți în a-i asocia cu echipa de pe Goodison, acolo unde nu demult vedeau sclipirile unor eroi locali precum Leighton Baines sau Leon Osman.

Cu un CV impresionant la doar 25 ani (Lille, PSG, Roma, Barcelona), Luca Digne a fost achiziționat de Everton în vară pentru 20 milioane de euro, a intrat ca titular în echipa Caramelelor și acolo a rămas. Evoluând cu o dezinvoltură fantastică pe faza ofensivă, francezul a început să marcheze, chiar și din lovituri libere, specialitatea casei a predecesorului său, Leighton Baines. Cu lacune evidente în defensivă, Digne e preferatul lui Marco Silva în echipa lui Everton, iar Baines, ajuns la 34 de ani, cândva un idol al tribunelor, nu și-a găsit loc în primul unsprezece nici când programul a fost aglomerat de Sărbători. Final de drum la Everton pentru Leighton Baines? Așa se pare, mai ales că în vară îi va expira contractul cu clubul.

Într-o perioadă în care Everton e în reconstrucție, din exterior, ”club icon-uri” precum Jagielka și Baines par tot mai puțin implicați, iar pentru lăsa ceva în urmă, Richarlison, Digne și restul au nevoie de adevărate modele de jucători precum au fost cei doi englezi de pe Goodison.

surse: PremierLeague.com

  • medium.com – Everton and Leighton Baines; a tale of love and loyalty
  • planetfootball.com – Seven reasons why Leighton Baines is one of the PL’s coolest footballers
  • statistici Premier League – premierleague.com/stats
  • toffeeweb.com – Profiles – Leighton Baines 3

Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro, ne găsești și pe Facebook, Instagram, Twitter, Youtube și Soundcloud.

Alex works in the IT Industry, he's an avid reader who likes to find beauty in football. He supports Arsenal FC. Based in Iasi, Romania, he's a coffee lover and a fan of almost everything that has a guitar and a British accent. @alexxx_avr.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *