Povești

Lungă și pe a doua? Originile “kick and run”-ului britanic

"You in England are playing in a style us continentals used so many years ago, with much physical strengh, but no method, no technique" (Helenio Herrera, 1960, pe aeroportul din Birmingham, înainte de un Wolves-Barcelona)

În toamna lui 1993, în timp ce românii sărbătoreau calificarea la Mondialul din Statele Unite ale Americii, englezii trăiau o dramă prin ratarea calificării la World Cup 1994. Toate degetele erau îndreptate atunci către Graham Taylor, selecționerul de la acea vreme al naționalei Three Lions, care avea să-și dea demisia. Înfrângerea 2-0 cu Norvegia se dorea să fie un moment zero, un punct în care englezii trebuiau să-și reevalueze filosofia și modul în care cred că fotbalul trebuie jucat.

Dogmele lui Charles Reep

Dus la apogeu în anii ’80 de Watford-ul lui Graham Taylor, “kick and run”-ul britanic își are originile trei decenii mai devreme. M-aș fi așteptat ca acest stil să-și aibă geneza într-un pub din Midlands, în urma unor discuții dintre câțiva vlăjgani rupători de oase, nu în urma unor analize detaliate. Istoria spune că unul din pionierii “English Disease” a fost Charles Reep, un fost Comandant din British Royal Air Force. Cu o experiență de contabil în spate, cu o atenție specială pentru detalii, pasionat de fotbal, apropiat al lui Herbert Chapman, Reep a început să-și ia la meciurile la care mergea un caiet și ceva de scris. Primul meci analizat de Reep avea să fie pe 18 martie 1950. Au urmat alte 2500 de meciuri urmărite meticulos de Comandant, la capătul cărora concluzia avea să fie una de impact pentru amatorii de fotbal din Anglia și cu un efect devastator pentru deceniile care aveau să urmeze: “Over 80 percent of goals result from moves of three passes or less.”

Cum analizele lui Charles Reep erau foarte elaborate, nu a trecut mult timp până când cluburile profesioniste de fotbal aveau să devină interesate de ideile care păreau revoluționare la acea vreme. Primul pas l-a făcut Brentford, care era pe loc retrogradabil cu 14 meciuri rămase de jucat din Second Division. Ghidați de ideile lui Reep, The Bees și-au îmbunățit rația de goluri pe meci de la 1.5 la 3 goluri pe meci, obținând 20 de puncte din 28 posibile. Era doar o chestiune de timp până când un club de top din Anglia avea să adopte filosofia kick’n’run . Avea să fie vorba chiar de Wolves, poate cea mai puternică echipă din Marea Britanie, la acea vreme. Conduși de pe bancă de legendarul Stan Cullis, bazându-se pe ideile lui Reep, Wolverhamtpon Wanderers a câștigat 3 titluri de campioană între 1954 și 1960, a terminat de două ori pe locul secund în campionat și are în palmares o victorie istorică, 3-2, împotriva lui Honved, o echipă formată în mare parte din jucătorii Ungariei care umiliseră în acea perioadă Anglia, cu 6-3 pe Wembley.

“On average, it takes nine shots to score a goal… 12.3 yards is the mean distance from the goal that all goals are scored. […] The Gulley, the space between the corner flag and the six-yard box, is the most effective position to make the final pass into the penalty area.”  Pe măsură ce anii treceau, Charles Reep își elabora și extindea dogmele sale și tot mai multe echipe aveau să-i adopte ideile. Nu tot fotbalul britanic acaparase însă filosofia Comandantului ajuns teoretician în fotbal peste noapte. Succesele lui Manchester United din anii ’60 cu George Best, un dribbleur înnăscut căruia îi plăcea jocul la firul ierbii, aveau să arate lumii că există o alternativă pentru fotbalul neatractiv propus de Reep și în același timp să determine ca popularitatea Comandantului să fie tot mai redusă.

If English football was to rid itself of the long ball association, then that was the time. However, as the financial implications of success and failure increased within English football, so too did the win-at-all-costs mentality and the search for a magical formula.” (Stuart Horsfield)

Charles Hughes și The English Disease

“Comandantului” i-a urmat Charles Hughes, și el tot un impostor, un om din afara fenomenului, care își baza filosofia pe date statistice și care a șlefuit teoriile lui Charles Reep, venind cu termeni care păreau elaborați la acea vreme, precum “match analysis” sau “Positions of Maximum Opportunity”.  Hughes, un absolvent de Educație Fizică la Universitatea din Loughborough, antrena echipa de amatori a Angliei (da, exista așa ceva în anii ’60), iar asta avea să fie portița către conducerea FA-ului. A urmat să fie antrenorul selecționatei Olimpice, au urmat câteva cărți scrise (“Soccer Tactics”, “Skills and the Winning Formula”) și englezul deja devenea un om influent pe coridoarele Federației Engleze, ajungând eventual Director of FA Coaching for the Football Association. Englezii nu aveau să scape, iar ani mai târziu, antrenorilor din Football League li se sugera să studieze ultima “operă” a lui Hughes: “The Official FA Guide to Basic Team Coaching”.

În timp ce pe glob, marile echipe naționale își construiseră o identitate, devenind renumite pentru propria filosofie de joc (Total Football – Olanda, Catenaccio – Italia sau O Jogo Bonito – Brazilia), englezii erau într-un paradox. În timp ce Liverpool strălucea în competițiile europene de club cu un joc sofisticat ”pass and move” sau Nottingham Forrest-ul lui Clough impresiona cu un joc atractiv, la sol (“If God wanted us to play football in the clouds, he’d have put grass up there”, nu?), naționala Three Lions, cu selecționerii sub cârma teoreticianului Charles Hughes ratase două calificări consecutive la Mondial (1974 și 1978), cu o teorie simplă la bază: ”Route One!” sau ”Long Balls”.

Dezastrul de la Heysel și consecințele sale

Tragedia care a avut loc pe Stadionul Heysel, de la finala CCE Liverpool – Juventus, când 39 de fani ai torinezilor au murit, a avut un efect neașteptat la nivelul calității fotbalului din Anglia. Cluburile engleze au fost suspendate pentru 5 ani din toate competițiile europene, iar cu Charles Hughes în calitate de Technical Director la federație, englezii aveau să rămână înțepeniți în filosofia lipsită de imaginație a unui statistician amator, iar asta avea să-i coste mult timp.

England became trapped as an inwardly looking nation, with no opportunity to experience the tactical developments across Europe. The FA had placed the education of its coaches in the hands of an amateur statistician, who blindly followed his own findings to create theories upon  which to base an identity. (Stuart Horsfield)

Cei care au apucat să răsfoiască The Winning Formula, una din cărțile de temelie a lui Charles Hughes, spun că e de ajuns să te uiți pe curpins ca să înțelegi filosofia englezului. Sunt șapte pagini în care se explică cum să trimiți pase lungi peste apărare, în timp ce la capitolul Improvisations and Inventiive Play poți citi doar două pagini.

Prezent și viitor

Lucrurile s-au mai schimbat de atunci, dar teoriile lui Reep și Hughes și-au lăsat apăsat amprenta în istoria naționalei Angliei, după cum spun chiar versurile imnului neoficial, cântecul ”Three Lions”: Thirty years of hurt / Never stopped me dreaming”. Aroganța britanică e fără scăpare, iar nu mai mult decât în urmă cu 3 ani, mass-media din Insulă punea sub îndoială capacitatea lui Pep Guardiola de a-și impune stilul de joc și de a reuși în Premier League.

Such arrogance suggests that English football is the ultimate test of a coach’s ability. The reality is that, even now, the disciples of Charles Hughes still permeate football at the highest levels of the domestic game”. (Stuart Horsfield)

La nivel de națională, Anglia are ani buni de recuperat față de alte țări europene. Pentru Rooney a fost prea târziu, doar poate pentru Sterling și Sancho lucrurile vor sta altfel la următoarele turnee finale.

Surse:

Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin Whatsapp sau e-mail. Ne găsești și pe Facebook, Instagram, Twitter, Youtube și Soundcloud

Tags

Alex Avram

Alex works in the IT Industry, he's an avid reader who likes to find beauty in football. He supports Arsenal FC. Based in Iasi, Romania, he's a coffee lover and a fan of almost everything that has a guitar and a British accent. @alexxx_avr.

Citește și

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close