
Transferul lui Cristiano Ronaldo la Juventus nu reprezintă doar mutarea verii în fotbalul mondial (sigur, mai e timp de vreo lovitură galactică, dar sunt şanse mici să asistăm la vreun “Neymar”). Dincolo de faptul că e şi o adevărată lovitură de imagine, faptul că unul dintre cei doi jucători care au dominat cel mai popular sport al planetei în ultimul deceniu a ales Italia are un potenţial uriaş de a schimba fotbalul din această ţară. În primul rând, probabil va prelungi o hegemonie oricum nemaiîntâlnită în istoria fotbalului italian. Dar obiectivul evident este gloria europeană, după care torinezii aleargă de peste 20 de ani.
Dacă CR7 nu va reuşi să le livreze bianconerilor celebra “Urecheată”, statutul său de unul dintre cei mai buni fotbalişti din istorie nu va avea de suferit. Un eventual eşec al său la Juventus (asta înseamnă ratarea câştigării Ligii Campionilor, ca să nu existe confuzii) nu va anula o carieră plină de triumfuri memorabile şi cifre inegalabile. Dar un succes îl va duce pe o treaptă superioară şi îl va face să intre pe o listă selectă de jucători veniţi în Italia şi care au schimbat pentru totdeauna fotbalul dintr-o ţară cu patru titluri mondiale.
Gunnar Nordahl – de la Norrkoping la AC Milan
În 1949, un suedez de 28 de ani, care lucra ca pompier în ţara natală şi proaspăt campion olimpic la Londra, sosea în Italia. Nimeni nu bănuia că avea să transforme complet un club aflat într-o criză prelungită. Era şi normal. Nordahl a fost un gest de impăcare făcut de preşedintele lui Juventus, pe atunci tânărul Gianni Agnelli. Cu puţin timp înainte, un alt nordic, danezul Johannes Ploger, a fost deturnat de bianconeri chiar în gara din Milano, unde sosise pentru a semna cu “diavolul”. Oferta superioară primită chiar pe peron l-a făcut să se urce în maşină şi să meargă la Torino. Pentru a-şi cere scuze, Agnelli a sunat la fabrica Fiat din Stockholm şi a cerut să i se recomande un jucător pe care să-l trimită la Milan. Atacantul care făcea furori la Norrkoping a fost răspunsul. Şi una dintre cel mai proaste afaceri făcute vreodată de un oficial al lui Juventus.

În timp ce Ploger a jucat doar 16 meciuri pentru piemontezi, apoi a mai trecut pe la Novara , Torino şi Udinese, pierzându-se în anonimat, Nordahl a devenit golgheterul all-time al lui AC Milan (221 de goluri) şi este singurul jucător din istoria Serie A care a fost de cinci ori cel mai bun marcator al campionatului. În plus, i-a ajutat pe rossoneri să câştige două titluri, în 1951 şi 1955. Înainte de venirea sa, ultimul Scudetto fusese obţinut în 1907. Matematică simplă.
Luis Suarez – de la Barcelona la Inter Milano
Când se vorbeşte despre Il Grande Inter, fantastica echipă a nerazzurrilor care a dominat fotbalul italian şi european în anii ‘60, primul nume care apare în mentalul colectiv este Helenio Herrera. Dar adevăratul arhitect al acelei maşinării perfecte a fost Luis Suarez. Primul Balon de Aur debarcat în Italia, în 1961. De altfel, chiar aşa i s-a spus, Arhitectul. Spaniolul, care mai lucrase cu “Magul” la Barcelona, a devenit cel mai scump fotbalist din lume când s-a transferat la Milano şi a făcut ca fiecare liră plătită de Angelo Moratti să fie răsplătită înzecit. Pentru că aducerea lui a făcut ca echipa să treacă la nivelul următor, prin faptul că a pus ordine în jocul Interului şi a adus un leadership care lipsea. Un adevărat antrenor din teren, vorba clişeului. Iar cel mai bun exemplu e ceea ce s-a întâmplat înaintea finalei Cupei Campionilor din 1964.

Într-un interviu mai vechi, Sandro Mazzola a povestit cum a trăit finala de la Viena, împotriva unui Real Madrid la care încă jucau monştri sacri precum Alfredo Di Stefano, Ferenc Puskas sau Paco Gento. În special Di Stefano îl fascina pe puştiul de doar 21 de ani: “Stăteam şi mă holbam la el, parcă eram paralizat”. A fost scos din transă de o mână fermă pusă pe umăr şi două vorbe ale unui om obişnuit cu astfel de dueluri: “O să stai aici să te uiţi la el? Eu am de gând să joc împotriva lui”. Era Luis Suarez. Fiul marelui Valentino Mazzola s-a scuturat de emoţii, a dat o “doppietta”, iar Inter s-a impus cu 3-1 şi a cucerit pentru prima oară trofeul.
Michel Platini – de la St. Etienne la Juventus
“L-am cumpărat pentru o bucată de pâine, iar el a pus fois gras deasupra”. Astfel a caracterizat Gianni Agnelli transferul lui Platini, realizat în 1982. În caz că vă întrebaţi ce a vrut să spună, francezul a costat doar 250 de milioane de lire italiene (450.000 de euro în prezent). Ca să vă faceţi o idee şi mai clară: peste doi ani, Maradona sosea la Napoli în schimbul unei sume de 13,5 miliarde de lire. De banii ăştia, în cei 5 ani petrecuţi la Torino, “Le Roi” a oferit 104 goluri în 224 de prezenţe, 7 trofee, 3 titluri de golgheter consecutive în Serie A şi 3 Baloane de Aur la rând (primul care a reuşit această performanţă).

Într-un fel, transferul lui Platini seamănă cu cel al lui Cristiano Ronaldo. În 1982, Juventus era principala forţă din Serie A (câştigase 6 din ultimele 10 titluri), cu 5 ani înainte obţinuse şi primul trofeu european (Cupa UEFA) şi avea în componenţă 6 campioni mondiali din Spania. O echipă deja teribilă, cu stabilitate la nivelul băncii (Giovanni Trapattoni fusese numit antrenor în 1976) şi cu obiective clare. Mai trebuia doar o piesă pentru completarea puzzle-ului. A venit Michel şi au urmat Cupa Cupelor, Cupa Campionilor, Supercupa Europei şi Cupa Intercontinentală. Până la sfârşitul lui 1985, nu mai rămăsese nimic de cucerit.
Diego Maradona – de la FC Barcelona la Napoli
Toţi cei prezenţi pe această listă au influenţat în mod indiscutabil istoria fotbalului italian. Dar dacă ar trebui să facem un clasament, am discuta doar de la locul 2 în jos. Eduardo Galeano a spus-o cel mai frumos, cel mai poetic: sub conducerea lui Diego, “Sudul tuciuriu a luat faţa Nordului alb şi arogant”. Nu e nicio exagerare. Exceptându-i pe sarzii din Cagliari, în 1970, nicio echipă aflată la sud de Roma nu câştigase vreodată un Scudetto. În cei 7 ani în care Maradona i-a înnebunit pe ragazzii de pe San Paolo, Napoli a fost singurul club cu două titluri. Şi vorbim despre o perioadă în care nivelul din Serie A era la un nivel poate unic în întreaga istorie a fotbalului. În plus, El Pibe d’Oro şi-a dus echipa spre succes şi în Europa. În 1989, a fost câştigată Cupa UEFA. O performanţă mare la acea vreme. Mai ales când citeşti numeleunora dintre adversarii lăsaţi în urmă: Bordeaux, Juventus, Bayern Munchen şi Stuttgart.

Maradona a plecat din bel paese în dizgraţie, în 1991, dar nu înainte de a lăsa în urmă un cântec de lebădă cu adevărat memorabil: 5-1 cu Juventus în Supercupa Italiei, în 1990. Aveau să treacă 22 de ani până la următorul trofeu ajuns pe San Paolo.
Ruud Gullit şi Marco van Basten – de la PSV Eindhoven, respectiv Ajax Amsterdam la AC Milan
Sigur că îl putem adăuga fără probleme şi pe Frank Rijkaard, sosit la Milano în 1988, la un an după cei doi. Însă marele Milan al lui Sacchi a început cu Gullit şi Van Basten. Epopeea rossonera de la sfârşitul anilor ‘80 şi începutul anilo ‘90 ar fi fost imposibilă fără vârfurile unei generaţii care avea să aducă şi singurul trofeu pentru Olanda. În 1988, într-un final de campionat incredibil, “diavolul” i-a luat faţa lui Napoli şi a cucerit primul Scudetto după 9 ani. Un an mai târziu, venea şi confirmarea europeană. 5-0 cu Real Madrid în semifinale şi 4-0 în finala cu Steaua. A treia Cupă a Campionilor a clubului (şi prima după 20 de ani), adusă de “doppiettele” lui Gullit şi Van Basten. Milan şi-a apărat trofeul în 1990, într-o finală cu Benfica, în care unicul gol l-a reuşit Rijkaard. Trei ani care au stat la baza unei perioade de succese unice pentru rossoneri.

În plus, Gullit nu a fost un personaj doar pe teren, unde influenţa sa este subestimată, ci şi în afara acestuia. Venirea lui în Italia a fost un adevărat şoc cultural. O dovedesc câteva povestioare absolut delicioase.
Noul sezon din Serie A debutează sâmbătă, 18 august. Vezi aici totul despre drepturile de televizare ale marilor campionate europene în România.
Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier League, Serie A și nu numai.