Analiză

Etapa 31 din Premier League și sferturile FA Cup. Plusuri și minusuri

Acolo unde zeii fotbalului scurtează etapa de Premier League la doar 5 partide, tot ei atribuie drepturile de televizare pentru FA Cup către Eurosport, în România, astfel încât echilibrul universal e restabilit. Prin echilibru universal înțeleg “mult fotbal din Anglia în weekend”, desigur. Tot ce am văzut în etapa 31 din Premier League și în sferturile FA Cup, rezum mai jos, cu plusurile și minusurile cuvenite.

Rezultate și marcatori în etapa 31 din Premier League

  • Bournemouth – Newcastle 2-2 (Rondon 0-1, King 1-1 din penalty și 2-1, Ritchie 2-2)
  • Burnley – Leicester 1-2 (Maddison 0-1, McNeil 1-1, Morgan 1-2)
  • West Ham – Huddersfield 4-3 (Noble 1-0 din penalty, Bacuna 1-1, Grant 1-2 și 1-3, Ogbonna 2-3, Chicharito 3-3 si 4-3)
  • Fulham – Liverpool 1-2 (Mane 0-1, Babel 1-1, Milner 1-2 din penalty)
  • Everton – Chelsea 2-0 (Richarlison, Sigurdsson)

Rezultate și marcatori în sferturile FA Cup

  • Watford – Crystal Palace 2-1 (Capoue 1-0, Batshuayi 1-1, Gray 2-1)
  • Swansea – Manchester City 2-3 (Grimes 1-0 din penalty, Celina 2-0, Bernardo Silva 2-1, Nordfeldt 2-2 autogol, Aguero 2-3)
  • Wolverhampton – Manchester United 2-1 (Jimenez 1-0, Jota 2-0, Rashford 2-1)
  • Millwall – Brighton 2-2 și victorie Brighton la penalty-uri 4-5 (Pearce 1-0, O’Brien 2-0, Locadia 2-1, March 2-2)

Plusuri

+ Watford. Unul dintre cluburile mici din Premier League, dar mereu în topul celor mai iubite echipe din Londra și din întregul Regat, reușește să ajungă în semifinalele FA Cup. Asta în timp ce se bate cu Wolverhampton, West Ham și Leicester pentru locul 7 din Premier League.

+ Joshua King. Dacă Wilson, Fraser și Brooks sunt primele nume la care te gândești când vorbești despre Bournemouth în Premier League, în acest sezon, norvegianul King rămâne Rege (sau măcar unul dintre pilonii echipei). Tocmai și-a depășit cota de contribuție ofensivă din sezonul trecut, ajungând la 9 goluri și 3 pase decisive în campionat.

+ Dwight McNeil. Până la finalul anului trecut, nu auzise nimeni de McNeil, fotbalistul care tocmai împlinise 19 ani. De atunci însă, are două goluri și 4 pase decisive, fiind cel mai important mijlocaș în cursa pentru salvarea de la retrogradare a lui Burnley (nimeni din echipa lui Sean Dyche nu are mai medie de puncte pe meci mai bună). Înfrângerea cu Leicester e primul meci în care McNeil marchează sau pasează decisiv și echipa lui nu câștigă. Puștiul englez de la Burnley e unul dintre potențialii adversari ai naționalei României U21 la EURO 2019, care se joacă la vară, unde Tricolorii sunt în grupă cu Anglia, Franța și Croația.

+ Brendan Rodgers. Al treilea meci câștigat (din 4 jucate) pe banca lui Leicester și echipa cu cel mai mult potențial din toată liga intră în cursa pentru Best of the Rest. Brendan Rodgers, un antrenor care aduce spectacol și, inevitabil, speranță, oriunde merge.

+ Karlan Grant. Am râs de Huddersfield când și-a luat un Cârlan (berbec tânăr, pe românește) din League One, dar flăcăul se dovedește a fi vrednic și are doar 21 de ani. Record inedit pentru el: este, în același timp, golgeterul lui Charlton Athletic (14) și al lui Huddersfield Town (3, la egalitate cu fundașul central Zanka), în acest sezon. Și să nu uit: gol superb pentru 1-3 pe Olympic Stadium. Huddersfiled cade, dar nu-i exclus să mai auzim de Karlan Grant în Premier League.

+ Chicharito Hernandez. Cu dubla de 3 puncte înscrisă împotriva lui Huddersfield, atinge borna de 50 de goluri în Premier League, la aproape 31 de ani. E ușor să uiți că acest fotbalist a jucat la Real Madrid și ani buni la Manchester United, dar calitățile de poacher se văd și azi.

+ Swansea. Ce frumusețe de gol au dat oamenii lui Graham Potter, pentru 2-0. Priviți reacția lui Guardiola…

+ Jimenez & Jota. Un cuplu de atac din ce în ce mai bine sudat și extrem de periculos împotriva oricărui adversar. Jimenez are 15 goluri, Jota 6. Wolverhampton trebuie să facă tot ce poate pentru a-l transfera definitiv pe mexican, golgeterul lor din acest sezon. Iar pe Jota îl poate folosi Espirito Santo pe mai multe roluri și livrează excelent oriunde, ca un fel de Bernardo Silva, cumpărat la reduceri.

+ Everton. Prima victorie a lui Marco Silva, împotriva unui adversar din Big 6, pe banca lui Everton. Richarlison și Sigurdsson ating, fiecare, cota 12 în acest sezon. Pickford în formă de zile mari, că tot l-am criticat etapele trecute, semn clar că titularul porții Angliei este un avid cititor Tackle.ro! Oare cu un potențial loc 7, Everton schimbă antrenorul la vară?

+ Brighton. Conduși de Millwall cu 2-0, băieții lui Chris Hughton au revenit la 2-2 în ultimele secunde și merg în semifinale, după penalty-uri.

+ Sadio Mane. Al unsprezecelea gol în tot atâtea meciuri. Mane e noul Salah, dar cum Salah era noul Mane, putem concluziona doar că Mane e destul de bun la fotbal.

Minusuri

 – Manchester United. A doua înfrângere consecutivă pentru OGS, după eșecul în fața lui Arsenal din Premier League, confirmă faptul că United va termina sezonul fără vreun trofeu. Sunt fan al Diavolilor și nimic nu mi-ar oferi mai multă satisfacție decât o eliminare a Barcelonei din Liga Campionilor (chiar nimic, serios), dar diferența dintre cele două echipe e mult prea mare pentru a anticipa o repetare a episodului PSG. Revenind la FA Cup, United a avut mingea, dar nu și-a deschis ocazii (doar două șuturi pe spațiul porții), forțându-l pe Sergio Romero să adune câteva parade în fața agresivei echipe a lui Espirito Santo.

 – Harry Maguire. Cum să iei cartonaș roșu în nici 5 minute de la primul fluier? Harry Maguire e semifinalist de mondial și totuși bifează isprava asta. Stupid cartonaș roșu, luat din lipsă de concentrare mai degrabă.

– Maurizio Sarri. Decizii extrem de ciudate ia italianul, de parcă el ar fi singurul care vede alt fotbal la echipa sa decât restul planetei. Ruben Loftus-Cheek e în formă, dar el îl menține pe Barkley. Pedro și Willian nu mai au chef de fotbal și Callum Hudson-Odoi abia prinde minute, din când în când. Joacă bine Emerson? Să intre Marcos Alonso în locul lui și să facă un nou meci prost, chiar și penalty să comită! Marcaj la golgeterul adversarului? Nu neapărat, cine întreabă? Sarri are toate șansele să o țină pe Chelsea în Europa League și în sezonul următor, deși în echipa lui joacă incredibilul Eden Hazard…

 – Defensiva lui West Ham. Trebuie să fii cu analizele la zi și condiția fizică de top pentru a fi fan al lui West Ham. Echipa asta face egal cu Liverpool, ia bătaie de la Cardiff și se lasă condusă cu 1-3 acasă de Huddersfield, înainte să întoarcă meciul într-o victorie cu 4-3. Defensiva Ciocănarilor e un mister pentru mine. Diop e un fotbalist bun și cu potențial mare de creștere, nu degeaba l-am ales în echipa U23 a turului din Premier League. Ogbonna e școlit în fotbalul italian și a jucat la Juventus. Zabaleta e campion al Angliei cu Manchester City, chiar dacă e aproape pensionar, iar Creswell era om de naționala Angliei, nu demult. Fabianski? Cel mai constant portar din campionat, rareori ai ce-i reproșa. Și totusi… Huddersfield a defilat. La golul de 1-2 mingea trece printre vreo 6 fotbaliști a lui West Ham, “centrată” anemic din bandă… iar la capăt e Grant care marchează. Ciudată echipă e West Ham.

 – Van Dijk & Alisson. Când ai cel mai scump fundaș din istoria fotbalului și al doilea cel mai scump portar… o eroare precum cea comisă de van Dijk și de Alisson la golul lui Babel pare extrem de improbabilă. Se întâmplă însă…

 – Sean Dyche. Să nu poți învinge o echipă care joacă în 10 tot meciul, e cel puțin îngrijorător pentru Burnley. Dacă echipa asta scapă de retrogradare va fi doar pentru că adversarii de la Cardiff, foarte apropiați ca valoare și ca stil de joc, au avut un teribil și tragic ghinion în acest sezon. E prima oară când folosesc cuvântul “ghinion” când scriu despre fotbal, dar nu există alt termen care să-l înlocuiască în acest context.

 – Football Association. Federația Engleză de fotbal a decis ca regulile după care se joacă sferturile Cupei Angliei să nu fie aceleași în toate cele 4 partide, iar asta e o gafă pe care niciun fel de argument n-o poate atenua. Pentru Wolverhampton vs Manchester United și Watford vs Crystal Palace s-a utilizat tehnologia arbitrajului video, dar pentru celelalte două partide… nu. Penalty-ul acordat lui Manchester City a fost cel puțin discutabil (mult prea ușor contactul pentru o asemenea decizie), iar Aguero a marcat din offside golul de 2-3. Stadionul lui Swansea este suficient de modern cât să permită utilizarea VAR, dar FA nu a cerut asta, pentru că “meciul nu se juca pe un stadion de Premier League”. Toată munca lui Potter și a echipei sale super motivate… s-a dus pe apa VAR-ului.

Watford vs Wolverhampton și Manchester City vs Brighton sunt semifinalele din FA Cup. Premier League revine, după pauza internatională, pe 30 martie, iar Liverpool – Tottenham e meciul crucial al rundei, în lupta pentru titlu.

Veți avea ce citi pe Tackle.ro în perioada următoare, stați prin preajmă!

Sursa foto: PremierLeague.com

Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro, ne găsești și pe Facebook, Instagram, Twitter, Youtube și Soundcloud

Tags

Vlad Bogos

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.

Citește și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close