Liverpool continuă marșul din startul campionatului, și atinge borna de 15 victorii consecutive în Premier League. Performanță rară, joc încântător, iar cormoranii par să fie de neoprit sezonul acesta. Să fie anul 2020, în sfârșit, anul cel mare pentru scouseri? Mai sunt multe etape și multe puncte în joc. 5 puncte avans încă nu înseamnă nimic în spectacolul Premier League.
City și-a mai revenit „puțin” și își varsă nervii din etapa trecută pe teren propriu, cu ultima clasată, Watford. După 6-0 în finala FA Cup din sezonul trecut, cetățenii ridică ștacheta, marchează 2 goluri peste scorul de mai sus și recapătă moralul atât de necesar. Quique Sánchez Flores are în față marea provocare de a menține echipa în primul eșalon după un start de campanie (dar deja 6 etape), fără victorie, cu 4 înfrângeri.
VAR-ul își face de cap în Leicester – Tottenham și se implică la primul gol marcat de Leicester, anulat pe motiv de offside și, ca să fie echitate, anulează și golul doi al lui Spurs, marcat de Aurier. Decizii corecte, foarte la limită, în special la Spurs, care de data asta are și ea gol anulat de video arbitraj și care cântărește mult în soarta partidei.
Rezultate și marcatori în etapa 6 din Premier League
• Southampton 1-3 Bournemouth (Ake 0-1, H. Wilson 0-2, Ward-Prowse penalty 1-2, C. Wilson 1-3)
• Leicester 2-1 Tottenham (H. Kane 0-1, Ricardo Pereira 1-1, J. Maddison 2-1)
• Manchester City 8-0 Watford (D. Silva, S. Aguero, Mahrez, B. Silva, Otamendi, B. Silva, B. Silva, De Bruyne)
• Everton 0-2 Sheffield Utd (Yerry Mina autogol, L. Mousset)
• Burnley 2-0 Norwich (Chris Wood x2)
• Newcastle 0-0 Brighton
• West Ham 2-0 Manchester Utd (Yarmolenko, Creswell)
• Crystal Palace 1-1 Wolves (Dendoncker autogol 1-0, D. Jota 1-1)
• Chelsea 1-2 Liverpool (T. Alexander-Arnold 0-1, R. Firmino 0-2, N. Kante 1-2)
• Arsenal 3-2 Aston Villa (J. McGinn 0-1, N. Pepe penalty 1-1, Wesley 1-2, C. Chambers 2-2, P. Aubameyang 3-2)
Plusuri în etapa 6 din Premier League
+ N’Golo Kante. Gol fabulos înscris de francez, care îl face uitat pe belgianul care a declarat că e fan al fanilor spanioli. De altfel, toată echipa lui Lampard se mișcă bine, cu toate că rezultatele se mai lasă așteptate. Puștii promit mult, jocul e acolo, Lampard pare că nu a venit pe termen scurt. E pentru prima oară în era modernă a lui Chelsea când mizează pe tineri și pe un antrenor tânăr, fostă legendă a clubului, ce-i drept. Dar se pare că londonezii înfloresc frumos și, dacă reușesc să rezolve problemele din defensivă, ar putea să spere la locuri europene. Spun doar atât pentru că e bătaie mare acolo.
+ Man City. 5 goluri în 18 minute te duce cu gândul la jocul FIFA și un adversar pe care îl bați tot timpul, aproape plictisitor de ușor. Totuși, nimic nu se compară cu realitatea, iar realitatea este dură pentru Watford, care încasează 8 goluri până la final, fără drept de apel. City, dezlănțuită, face orice pentru ca la finalul sezonului să termine tot pe locul 1. Se pare că lucrează deja la golaveraj. 5 puncte au de recuperat Cetățenii, iar pasul greșit cu Norwich încă nu e total mascat de balul din ultima etapă. Diferența de 8 goluri într-un meci de Premier League este o performanță care ocupă locul 2 în istorie, fiind depășită doar de (cine altcineva mai potrivit?) Manchester United, care bate pe 4 martie 1995 pe Ipswich cu inegalabilul (momentan) 9-0.
+ Kevin De Bruyne. Asul assist-urilor este scos din mânecă din nou și îl face fericit pe Bernardo Silva, pe care îl ajută să aibă un hattrick. 7 pase de gol până acum și nu știm unde se va opri. Cert e că City ar fi mult mai săracă fără el. Cum mulți consideră că lupta la titlu depinde foarte mult de forma trio-ului lui Liverpool, cred că la fel de mult depinde și de tripleta ASK (poate prinde) de la City: Aguero, Sterling, Kevin.
+ Chris Wood. Burnley își reamintește gustul victoriei împotriva călăilor campionilor din etapa precedentă. 2 goluri în 4 minute fac 3 puncte pentru elevii lui Sean Dyche. Chris Wood, 5 goluri cu capul din ultimele 6 marcate, însumând 7 astfel de goluri de la startul sezonului trecut, mai multe decât oricine. Foarte inspirat la colțul scurt, aduce liniște în tabăra lui Burnley, care ține morțiș să nu-și facă griji de retrogradare.
+ James Maddison și Jamie Vardy. Maddison aduce golul victoriei cu un șut superb, dar munca celor 2 în compartimentul ofensiv a fost cea care a făcut diferența, lăsându-i pe Spurs cu mâna goală. Insistența lui Vardy ține multe mingi în apropierea porții adverse, lucru care creează presiune asupra apărării și se pot găsi spații pe întreaga lungime a meciului. Maddison nu a plecat în vara trecută, deși erau multe publicații care îl transferau la Manchester United. Nu a fost cazul, dar în ritmul ăsta sigur se îndreaptă spre lucruri bune.
+ Liverpool. 6 meciuri, 6 victorii, 2 cu echipe din Big 6. Start perfect, 17 goluri marcate și doar 5 primite, cea mai bună apărare la egalitate cu cea a vulpilor de la Leicester. Următorul meci e cu Sheffield, care deși n-a început rău deloc, nu are speranțe prea mari. Se întrezărește un 7 din 7, care poate menține fermă distanța de 5 lungimi față de City.
+ Pierre-Emerick Aubameyang. Căpitanul meu la FPL, a reușit să aducă victoria tunarilor printr-un gol marcat din lovitură liberă, exact când era mai mare nevoie: în minutul 84, când echipa era deja în inferioritate numerică de mai bine de 40 de minute. Atinge cota de 6 goluri în acest start de sezon.
+ Bournemouth. Locul 6 pe care se află momentan este de pus în ramă. N-au ținut de minge cu So’ton, doar 35% posesie, dar au punctat când trebuie și cum trebuie.
+ Aaron Creswell. O lovitură liberă fulger, perfect plasată, pentru golul 2, în poarta lui De Gea, care debutează cu înfrângere după semnarea noului contract cu United. West-Ham ajunge în top 6 și momentan poate spera la o clasare pe un loc care să îi permită participarea în cupelor europene.
+ Matteo Guendouzi. A fost aproape peste tot, a obținut penalty-ul din care Pepe și-a deschis contul în Premier League și l-a găsit perfect pe Chambers pentru golul 2. Sosia lui David Luiz își face un nume propriu în campionatul englez.
Minusuri în etapa 6 din Premier League
– Southampton (sau mai bine zis apărarea). Sfinții au fost obraznici rău în apărare, în frunte cu Jan Bednarek. Polonezul face o gafă de curtea școlii, nici portarul Gunn nu prea ajută, permițându-i lui Bournemouth să se distanțeze la 2 goluri în minutul 90+5. Ramsdale e omul cu pasa, direct dintre buturi. Chiar dacă nu a făcut diferența, golul 3 al oaspeților a rezumat cum nu se poate mai bine apărarea elevilor lui Ralph Hasenhuttl: lenți și indeciși, fără stofă de Premier League.
– Man United. În ritmul ăsta, echipa diavolilor englezi va avea soarta diavolilor italieni, din punct de vedere fotbalistic. Rezultatele se lasă așteptate, meciuri chinuitoare atât pentru jucători, cât și pentru fani.. De fapt, momentan, nu e nici un ritm pe Old Trafford. Ole încă nu impresionează pe bancă, dar nici nu are vreun urmaș pe teren, un om care să fie killer-ul meciurilor. Victoriile par întâmplătoare și doar atunci când sunt lăsați să joace.
– Tottenham. Tottenham încă nu reușește să închege rezultate, deși așteptările erau foarte mari pentru acest sezon. Probabil și anul acesta Premier League rămâne tot o cursă în 2. P.S.: Harry Kane îmi amintește prin golul său de Demba Ba.
– Marco Silva. Antrenorul caramelelor pare să aibă zilele numărate și pe bună dreptate. Deși echipa sa arată bine pe hârtie, ca de fiecare dată în ultimele sezoane, a pierdut deja cu 2 echipe nou-promovate, Sheffield United și Aston Villa. Au ocazia să se răzbune totuși pe Sheffield în EFL Cup, chiar în seara asta. Cât despre Premier League, urmează să joace cu City, unde e greu de crezut că vor scoate măcar un egal.
Sursa fotografiilor din articol: Twitter Premier League
Sursa statisticilor: Opta Stats, PremierLeague.com, WhoScored.com.
Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro:
- Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin Whatsapp sau e-mail.
- Urmărește-ne pe Facebook, Instagram, Twitter și Youtube.
- Ascultă podcast-ul Tackle Show pe Soundcloud, Apple Music, Spotify, Anchor.fm sau pe Google Podcasts.