Va fi varianta Liverpool 2022/2023 mai bună, mai eficientă, mai inspirată decât echipa de anul trecut? Au început promițător, câștigând ultimul trofeu pe care Klopp nu îl avea în bagaj – Community Shield. Cu sau fără el, în rândul fanilor de pe Anfield s-a împământenit  o doză notabilă de încredere că vor asista cel puțin la o reeditare a sezonului precedent. ‘We go again’ ar spune Klopp, iar asta se traduce printr-o capacitatea ireală de a reveni mereu în lupta pentru trofee, decis și încrezător că poți câștiga cu orice adversar. Este greu de imaginat că Klopp și ai lui vor ajunge să joace din nou numărul maxim de meciuri. Cu toate acestea, după deziluzii în ultimul act, Cormoranii au obiceiul de a reveni mai puternici. Vezi ce s-a întâmplat înainte de a cuceri ultimul titlu sau ultimul trofeu al Ligii Campionilor!

Acum, câteva dintre variabile s-au schimbat, însă nu doar la Liverpool, ci și în lotul contracandidatei City. Mane a plecat la Bayern, dar pe Anfield a aterizat cu o mare sete de performanță Darwin Núñez, fetish căpătat de Klopp din meciurile eliminatorii Champions League. Plecările lui Origi sau Minamino sunt mai mult o pierdere sentimentală, doi cult heroes pentru majoritatea fanilor pleacă să joace frecvent. În schimb, sosirea lui Fabio Carvalho de la Fulham se încadrează în nevoia de a avea un plan tactic flexibil și opțiuni multiple pentru postul de mijlocaș ofensiv.

Pentru prima dată de la sosirea lui Klopp pe Anfield, vom avea un sezon în care vom asista practic la migrarea către un nou sistem de joc. Majoritatea ne așteptam ca acest switch să fie testat constant în presezon, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Evident, Klopp și Pep Lijnders văd acest proces unul de durată, nu o improvizație făcută în câteva săptămâni. Până atunci, hai să vedem cum s-a mișcat Liverpool în perioada de pregătire și pe piața transferurilor, apoi lansăm împreună previziunea pentru noul sezon.

Liverpool în sezonul trecut

Cormoranii pășeau în sezonul 2021/22 după o experiență roller coaster în campionatul precedent. În 2020/21, privați de absolut toți fundașii centrali încă de la debut, Klopp s-a văzut nevoit să improvizeze prin relocarea unor jucători pe posturi nefamiliare, iar asta a dus la un efect de domino care a produs accidentări suplimentare din pricina uzurii și a programului aglomerat de pandemie. Din fericire, în vara lui 2021 Klopp avea din nou la dispoziție toți jucătorii. Astfel că, deși mulți dintre specialiști nu i-au plasat din start în lupta pentru titlu, Cormoranii au părut că revin la forma de titlu din urmă cu două sezoane.

Liverpool a evoluat în sezonul trecut peste așteptările majorității și, pentru a treia oară în istoria clubului, a jucat numărul maxim de meciuri posibile dintr-un calendar competițional (63). Precedentele ediții când a reușit o performanță similară au fost 2000/01, respectiv 1983/84, cel din urmă cu un total de 67 de meciuri jucate și trei trofee cucerite. De data aceasta, Cormoranii au pierdut printre degete două trofee majore – Champions League și campionatul, fiecare în ultimul act. Pe de altă parte, le-a oferit fanilor un sezon de vis, în care au putut spera la cvadruplă și au triumfat în două confruntări de un dramatism aparte împotriva lui Chelsea, când au câștigat ambele finale de cupă la loviturile de departajare.  Deși abia reveniți acasă după dezamăgirea cruntă a pierderii finalei de Liga Campionilor, Cormoranii au fost întâmpinați de o mare de fani la parada finalului de sezon, ceea ce spune totul despre cum a privit comunitatea de suporteri Liverpool parcursul favoriților.

Liverpool a început campionatul trecut în celebra formație 4-3-3, cu Alisson – Trent Alexander-Arnold, Joel Matip, Virgil Van Dijk, Andrew Robertson – Jordan Henderson, Fabinho, Thiago Alcantara – Mo Salah, Diogo Jota, Sadio Mane. Singurele poziții fluctuante în angrenajul lui Klopp au fost Konate, care lua locul lui Matip în Champions League și cupe, iar în unele cazuri chiar în campionat, și Luis Diaz, care a fost transferat în iarnă, iar prospețimea adusă în joc de columbian l-a recomandat direct pentru un loc de titular. Cum în acea perioadă Jota era agasat de o serie de accidentări, la fel ca Firmino, Mane a fost redistribuit în rolul de nouă fals, iar Diaz a debutat pe flancul stâng: Alisson – Trent Alexander-Arnold, Joel Matip, Virgil Van Dijk, Andrew Robertson – Jordan Henderson, Fabinho, Thiago Alcantara – Mo Salah, Sadio Mane, Luis Diaz

Așa cum am amintit, băieții lui Klopp s-au luptat până la ultima picătură, până la ultimul fluier al ultimei etape de Premier League și a fost agonizant de aproape să cucerească  titlul, după ce remontaseră o diferență de 14 puncte în favoarea Cetățenilor. Încă o cursă decisă la foto finish între City și Liverpool. Din păcate, efortul lui Salah (23 de goluri și 13 assist-uri), practic cel mai mare număr de reușite și pase de gol, i-a adus egipteanului doar distincții individuale din partea Premier League – cel mai bun jucător conform Professional Footballers’ Association (PFA), dar și Football Writers’ Association.

După o asemenea evoluție în toate competițiile, antrenorul secund al lui Liverpool, Pep Lijnders, a lansat o carte care dezvăluie din dedesubturile sezonului precedent, denumită ‘Intensity‘. Lansarea va avea loc pe 4 august, iar volumul poate fi precomandat pe site-ul lui Liverpool deja. ‘Identitatea noastră este intensitatea’, spunea Pep despre filosofia de joc abordată de staff-ul lui Klopp, așa că nu avem motive să ne așteptăm la altceva de la Cormorani pentru 2022/23.

Transferuri Liverpool 2022/2023

Achiziții. Liverpool acționează pe două planuri distincte, atunci când activează pe piața transferurilor. În primul rând, caută mereu să își îmbunătățească (pe cât posibil) soluțiile pentru primul 11. Sunt totuși rare cazurile în care aleg să plătească sumele cerute pe jucătorii vizați și mai ales să intre într-o licitație cu alte cluburi interesate. S-a întâmplat totuși lucru în două ferestre consecutive. După ce insistențele lui Tottenham pentru Luis Diaz au forțat mâna lui Michael Edwards în iarnă să lanseze neprogramat o ofertă pentru Porto, Klopp s-a îndrăgostit efectiv de atacantul uruguayan al Benficăi, Darwin Núñez. Cei doi au făcut ‘cunoștință’ în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor, atunci când Darwin a marcat în ambele meciuri, iar germanul a fost imediat convins nu doar de abilitățile lui, ci și de o posibilă schimbare de sistem.

Momentan, acest lucru nu s-a întâmplat, dacă ne uităm pe formulele de echipă folosite în amicale. Totodată, analizând impactul pe care Núñez l-a produs atunci când a intrat în partea secundă (patru goluri cu RB Leipzig, precum și gol plus penalty scos în Supercupa cu City), soluția de rezervă, 4-2-3-1, adaptată pe nevoia de a atinge sau a asigura un rezultat, pare acum 100% la îndemână prin folosirea unui atacant cu caracteristici de poacher. Așadar, aceasta a fost achiziția de marcă a perioadei de transferuri, Cormoranii plătind Benficăi în jur de 75 milioane de euro, alte 25 de milioane putând fi încasate în funcție de performanțele sportive ale lui Liverpool cu uruguayanul în teren.

Introducerea lui Darwin Núñez a fost prima oportunitate pentru uruguayan să arate prin ce poate face diferența. Introdus în minutul 60 în locul lui Firmino, a cauzat constant probleme fundașilor centrali ai lui City și, după ce a ratat o ocazie singur cu Ederson, a decis partida printr-un penalty obținut și un gol marcat pe final de meci. 

Trecem mai departe la a doua categorie de transferuri, acele mutări de viitor care aduc la club jucători ce pot deveni în câțiva ani titulari, jucători polivalenți, deja mulați pe stilul de joc specific Anfield, capabili să evolueze pe multiple posturi și dispuși să facă sacrificii pentru o eventuală reconversie. Un astfel de caz este Fabio Carvalho, un mijlocaș ofensiv portughez de 19 ani care a strălucit cu Fulham în Championship. El ar fi trebuit inițial transferat  în iarnă, cu posibilitatea de a se întoarce sub formă de împrumut pe Craven Cottage, dar cele două cluburi nu au avut destul timp la dispoziție pentru a rezolva documentația necesară de Deadline Day. De teamă ca jucătorul, care bifează și categoria homegrown, să nu-i fie suflat de o rivală, Liverpool a bătut neoficial palma cu Fulham pentru 5 milioane de Lire (plus încă 2.7 milioane de Lire în clauze adiționale) încă din ianuarie. Carvalho poate evolua pe orice post din ofensivă și, deși au apărut multiple comparații cu Philippe Coutinho, pare mai degrabă moștenitorul de drept a lui Firmino, dacă ne uităm la pozițiile în care Klopp l-a trimis în teren pe perioada presezonului.

Un alt jucător în care Cormoranii își pun speranțele este Calvin Ramsay, fundaș dreapta de 18 ani venit de la de la Aberdeen pentru 6,5 milioane de Lire. De ce au ales scouterii varianta Ramsay, una destul de atipică în raport cu zvonistica existentă? Ramsey a avut un sezon magistral pentru Aberdeen, perioadă în care a câștigat titlul de tânărul jucător al anului, acordat de Scottish Football Writers’ Association. El a debutat la echipa mare în sezonul 2021/21, afișând imediat măsura talentului și potențialul său de dezvoltare nu doar în campionat, ci și în competiții precum Conference League sau în meciurile internaționale pentru Scoția U21. Ramsay a marcat un singur gol și a oferit nouă assist-uri în cele 33 de meciuri în care a evoluat pentru Aberdeen, pe parcursul tuturor competițiilor. Din păcate pentru el, imediat înainte de start-ul presezonului, echipa medicală a descoperit o problemă care l-a împiedicat să se antreneze normal alături de restul colegilor, astfel că back-up-ul lui Trent pe flancul drept al apărării va mai avea ceva de așteptat până la debut.

Plecări. Sosirea lui Ramsay a coincis cu acordul dat unui alt fundaș/winger dreapta de perspectivă, galezul Neco Williams, să părăsească pe Liverpool în căutarea unei oportunități de a evolua meci de meci. Deși a pus umărul la promovarea lui Fulham, Nottingham Forest a fost formația care a insistat mai mult, și, în cele din urmă a reușit să îl transfere pentru 20 de milioane de euro.

Mergem mai departe la (poate) cel mai răsunător transfer conex grupării de pe Anfield, care nu, nu este venirea lui Darwin de la Benfica, ci plecarea bruscă, fără prea multe valuri, a lui Sadio Mane la Bayern. Liverpool intra în perioada de mercato cu o serie de jucători aflați în ultimul an de contract: Salah, Mane, Firmino sau Keita. Dacă despre contractul lui Mo existau discuții zilnice și informații contradictorii vehiculate de presă și specialiști, despre negocierile clubului cu Mane nu se auzea nimic. Ulterior, când senegalezul și-a exprimat intenția de a căuta o nouă provocare, iar Liverpool a acceptat suma de 38 milioane de euro plus alte 3 milioane în eventuale bonusuri de performanță, am aflat și de ce nu ‘transpirau’ știri legate de eventuale negocieri între părți. Mane l-a anunțat pe Klopp că vrea să ppărăsească clubul încă de la începutul sezonului precedent. Este finalul oficial al tripletei ofensive Mane-Firmino-Salah la Liverpool și startul trio-ului 2.0 Diaz-Darwin-Salah sau chiar a  unei cvadruple pentru care șase jucători  (Mo, Diaz, Darwin, Jota, Firmino, Carvalho) se vor lupta pentru patru posturi. Alți jucători de care Liverpool s-a despărțit până acum în această fereastră de transferuri:

  • Marko Grujic (mijlocaș central, 26 de ani), transfer definitiv la FC Porto, pentru 8 milioane de Lire, după împrumutul din sezonul trecut.
  • Divock Origi (atacant, 27 de ani), la final de contract, a semnat cu AC Milan.
  • Ben Woodburn (extremă stânga, 22 de ani), la final de contract, a semnat cu Preston.
  • Takumi Minamino (mijlocaș ofensiv, 27 de ani), la AS Monaco, pentru aproximativ 15 milioane de Euro.
  • Ben Davies (fundaș central, 26 de ani), vândut la Glasgow Rangers pentru 4,7 milioane de Euro.
  • Loris Karius (portar, 29 de ani), liber de contract.
  • Sheyi Ojo (aripă, 25 de ani), liber de contract, merge la Cardiff.
  • Rhys Williams (fundaș central, 21 de ani), împrumutat pentru acest sezon la Blackpool.

Salah 2025

Mai mult decât plecarea neașteptată a lui Mane ori transferul spectaculos a lui Núñez, fanii lui Liverpool au reacționat emoționant la prelungirea contractului celui mai important marcator din ultimii ani, Mo Salah. Povestea negocierilor dintre Liverpool și agentul lui Salah a avut câteva episoade tensionate pe parcursul sezonului, în câteva instanțe fanii lui Liverpool având impresia că agentul acționează în detrimentul intereselor clubului și ale jucătorului, având o serie de pretenții care ar fi putut dinamita plafonul salarial de la Liverpool.

Concret, conform zvonisticii de la acea vreme, Mo ar fi cerut între 450k și 500k de lire pe lună și un contract pe cel puțin patru ani. În acel moment, doar trei jucători erau plătiți cu peste 200K lire pe săptămână (Salah, Van Dijk și Thiago), pragul auto-impus de board-ul lui Liverpool pentru menținerea unui echilibru financiar și o motivare propice performanței. Deși salariile pe săptămână sunt mai mici ca la alte cluburi, Cormoranii plătesc bonusuri considerabile pentru performanțe sportive, mai precis cucerirea unor trofee.

Citește întreaga serie Previziuni din presezon aici!

Era clar că, pentru a îl păstra pe Salah în continuare la club, deși pretențiile lui salariale creșteau direct proporțional cu vârsta, Cormoranii au fost nevoiți să mute pragul mult mai sus decât erau obișnuiți. Un pas absolut necesar, pentru a ține pasul cu concurența într-un fotbal cu reguli FFP aplicate discreționar. Pentru a-l putea convinge să-și pună semnătura pe un nou contract care expiră în vara lui 2025, Liverpool i-a oferit 350K pe lună, mai puțin decât jucători ca Ronaldo, De Gea, De Bruyne sau Haaland.

În continuare, există negocieri cu Firmino și Keita, jucători aflați la rândul lor în ultimul an de contract și pentru care au existat zvonuri de posibil transfer, în special către Serie A. Indiferent de rezultatul negocierilor pentru noile contracte, cei doi nu vor pleca acum, spune Klopp. Înainte de prelungirea lui Mo, conducerea și-a făcut încălzirea cu James Milner. Englezul sosit gratis pe Anfield reușește o dată în plus, la 36 de ani, să câștige testul anduranței, astfel că a primit încă un an de contract. Un alt jucător despre care se vehicula că este vizat de un posibil transfer la altă formație din Premier League, Joe Gomez, a primit și el o nouă ofertă de prelungire, pe care a acceptat-o, astfel că Liverpool și-a asigurat prezența la club a unuia dintre cei mai buni fundași centrali englezi până în 2027. Spre final de presezon, Diogo Jota a pus și el semnătura pe un nou contract care va expira tot în 2027.

Echipa probabilă Liverpool 2022/2023

Cheia succesului în această ediție de Premier League este, din punctul meu de vedere, cum, cât de repede și cât de eficient vor reuși Guardiola și Klopp să-și calibreze armele pentru noul sezon. Se poate oare geggenpressing cu un atacant de aproape 1,90? Este clar că ambii au adăugat o nouă dimensiune filosofiei de joc și că este nevoie de un redesign al formației pentru a include jucători ca Haaland sau Núñez. Judecând după meciurile de pregătire de până acum plus Community Shield, spre deosebire de Pep, Klopp pare să ofere mai multă protecție și timp de adaptare atacantului său.

Prin urmare, în debut de sezon preconizez că nu vom vedea o schimbare de sistem, iar atacantul uruguayan va lua loc pe bancă în primele meciuri. Pe lângă politica pașilor mărunți aplicată lui Darwin, Liverpool este momentan într-o situație neplăcută din punct de vedere al accidentărilor. Primele opțiuni pentru postul de portar, Alisson și Kelleher, sunt accidentați și nu au evoluat până acum. Brazilianul care a suferit o accidentare a mușchilor abdominali ar putea reveni între buturi cu Fulham, după ce a revenit la antrenamente. Alte accidentări importante sunt cele ale lui Diogo Jota, care va rata start-ul de sezon din pricina unei accidentări la coapsă, la fel ca Alex Oxlade-Chamberlain, care însă ar putea reveni mai târziu la portughezul, problema lui musculară fiind mai acută. După disputarea Supercupei, Klopp a pus alte semne de întrebare legate de disponibilitatea lui Naby Keita (bolnav) și Curtiss Jones (problemă musculară) pentru primul meci.

Așa cum scriam anterior, Liverpool a căutat vara aceasta să rezolve într-o anumită măsură și situația back-up-ului pentru postul de fundaș dreapta. În retur, Milner a fost soluția preferată, pentru că Neco era împrumutat la Fulham, iar jucătorii din Academie erau considerați mult prea puțin experimentați pentru o cursă pentru titlu dusă până în ultimul moment. Odată cu venirea lui Ramsey, lui Neco i s-a permis să plece la Forest în căutarea unui loc de titular. Dar planurile nu ies de fiecare dată așa cum te aștepți, astfel că lui Ramsey i s-a descoperit o accidentare imediat după transfer, leziune care l-a împiedicat să intre de la început în programul normal de pregătire. Astfel, Klopp a ales să păstreze pe tot parcursul turneelor de pregătire pe tânărul din Academie Isaac Mabaya (17 ani), care a avut evoluții entuziasmante.

Primul 11 preconizat pentru primele etape. Pe parcurs este posibil să vedem o tranziție către 4-2-3-1 și folosirea ca titular a lui Darwin.

Liverpool are așadar două planuri tactice distincte pe care le are la dispoziție. Primul dintre ele este familiarul 4-3-3, în care dispare rolul de vârf clasic și cel de playmaker în detrimentul folosirii unui nouă fals, astfel că echipa de pe Anfield ar putea debuta în formula Alisson  – Arnold, Matip, Van Dijk, Robertson – Henderson, Fabinho, Thiago – Diaz, Firmino, Salah. În acest registru tactic, cheia jocului este la acel nouă fals, rol în care Klopp a și declarat recent că nu vede pe nimeni evoluând mai bine decât Bobby Firmino. Aici avem momentan trei jucători care ar putea evolua teoretic pe acest post – Firmino, Jota și Carvalho. Am scris ‘momentan’ pentru că nu ar fi un mare șoc ca în câteva săptămâni sau luni să îl vedem pe Darwin din ce în ce mai familiarizat cu poziția, deși este greu de înțeles de ce ai încerca să transformi un cal în măgar.

Dincolo, opțiunea 4-2-3-1 oferă mai multe variante de alegere a primului unsprezece. Contrar informațiilor lansate de unii pundits, Liverpool nu are nevoie de încă un mijlocaș central ori box-to-box, acolo putând evolua Fabinho, Henderson, Alcantara, Keita, Curtis Jones, Elliott, Oxlade-Chamberlain, Milner și, mai nou, Stefan Bajcetic (17 ani), un alt tânăr de perspectivă care a impresionat în presezon. În sistemul cu vârf clasic, este nevoie și de un mijlocaș ofensiv în spatele lui, un număr zece. După transferul lui Carvalho și revenirea lui Elliott după accidentarea horror din start-ul sezonului trecut, Liverpool poate juca acolo cu Firmino, Thiago, Carvalho, Eliott sau Curtiss Jones, toți cei amintiți regăsindu-se la un anumit punct al carierei lor evoluând pe acest post. Astfel, 4-2-3-1 lui Klopp ar putea arăta așa: Alisson – Arnold, Matip, Van Dijk, Robertson – Fabinho, Thiago – Diaz, Carvalho, Salah – Núñez. Cred că vom întâlni o astfel de variantă pe finalul partidelor din start-ul sezonului, urmând ca treptat să existe o rotație între sisteme în funcție de specificitatea adversarului întâlnit. În orice caz, știm bine atât de la Klopp, cât și de la Pep Lijnders, că nu contează poziția jucătorului la start-ul partidei, ci funcția pe care o îndeplinește el pe teren și gradul de intensitate cu care poate contribui la joc.

Previziunea din presezon pentru Liverpool 2022/23

Cred că Liverpool este în acest sezon mai apropiată ca oricând de lotul lui City, ca valoare și varietate de opțiuni, astfel că există o doză consistentă de încredere în rândul comunității de fani că șansa din finalul sezonului precedent va fi convertită cu succes în 2023. ‘We go again’ este moto-ul Cormoranilor și, așa cum am văzut în trecut, ratarea la limită a unui obiectiv a coincis în ediția imediat următoare cu cucerirea acelui trofeu. Vom vedea dacă deziluzia din ultima etapă de Premier League și cea a înfrângerii din finala Ligii vor alimenta pozitiv setea de performanță cu dorința de revanșă.

Guardiola a lăsat pentru prima dată o serie de jucători importanți pentru angrenajul echipei să plece, deși s-a întărit pentru prima dată cu doi atacanți de gura porții. Liverpool a pierdut și ea pe Mane, dar era deja pregătită de înlocuire după transferul lui Diaz, iar apoi a contracarat transferul lui Haaland la City prin recrutarea lui Núñez. Sosirea lui Carvalho adaugă și ea o soluție în plus pentru rezolvarea unui meci, astfel că va triumfa echipa care se va adapta cel mai rapid la noile planuri tactice gândite de antrenori. Cred că a sosit iar rândul lui Liverpool.

Jucători de la Liverpool pentru FPL

Mohamed Salah (mijlocaș, 13m). Jucătorul cu cea mai bună performanță din istoria competiției, primul care a trecut de bariera de 300 de puncte acumulate pe parcursul unui sezon. Este un risc mai mare să nu îl ai în lot, în special luând în considerare programul meciurilor lui Liverpool la start de sezon.

Trent Alexander Arnold (fundaș, 7.5m ). La fel ca în cazul lui Mo, Trent este fundașul cu cea mai bună performanță în FPL pe postul său și al treilea cel mai bun punctaj la general, după Salah și Son. Pe lângă clean sheets, Arnold aduce frecvent și pase de gol și uneori goluri, pentru că este de facto cel mai creativ jucător al echipei, fiind responsabil și cu loviturile fixe, cu excepția penalty-urilor.

Andrew Robertson (fundaș, 7.0). Dacă orice ai face, nu poți ajunge la bugetul de 7.5 pentru Trent, atunci Roberston, care este cu 0.5 mil mai ieftin, poate fi o variantă. Să nu uităm că scoțianul se apropie frecvent de cifrele lui Trent și chiar se duelează an de an cu acesta la numărul de assist-uri.

Luis Diaz (mijlocaș, 8.0m). Una dintre regulile principale ale Fantasy Premier League se referă la faptul că poți folosi maxim trei jucători de la aceeași echipă. Prin urmare, dacă de la Liverpool doi dintre jucători sunt must have, a treia opțiune poate varia în funcție de nevoi și buget. În sezonul precedent, această poziție a fost ocupată de Diogo Jota, care  a și adus o zestre de puncte importante ca diferențiator, pe parcursul campionatului. Totuși, Diogo a ratat o bună parte a perioadei de pregătire din pricina unei accidentări musculare și cu siguranță va avea o contribuție redusă la început. În plus, anul acesta apare în lista de jucători ca atacant, nu mijlocaș, iar punctajul la marcarea unui gol va fi mai mic. Astfel, în pole position pentru a treia opțiune din lotul lui Liverpool ar putea fi Luis Diaz, care va evolua cu siguranță ca titular pe postul lăsat liber de Mane.

Darwin Núñez (atacant, 9.0). O variantă de studiat pe termen lung și un risc destul de mare acum, dacă ne uităm la efortul financiar care îl presupune transferul lui. Cel mai probabil, Núñez nu va fi titular din start, astfel că blocarea a nouă milioane într-un jucător care are posibilități limitate de a puncta, ar fi una neinspirată. Totuși, pe măsură ce uruguayanul își găsește apetitul de a marca și începe să-și formeze automatisme cu colegii din ofensivă, cred că va fi o alegere populară printre managerii FPL.

Fabio Carvalho (mijlocaș, 5.5). În condițiile în care știm că regulamentul permite acum cinci schimbări, la fel ca în restul campionatelor, este de așteptat ca antrenorii să mute mult mai devreme și, totodată, să folosească mult mai mulți jucători ca de obicei. Astfel, jucători pierduți prin listă la prețul de 5.5, cum este Carvalho, poate fi un diferențiator important în anumite etape. De urmărit și dacă Klopp va ajunge să migreze în cele din urmă către 4-2-3-1.

Va reuși Liverpool să cucerească trofeul Premier League, ori să-și ia revanșa pentru finala pierdută în Champions League? Scrie-ne în comentarii părerea ta despre varianta Liverpool 2022/23 și șansele ei la trofeele puse în joc!

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp

Pasionat de Liverpool din copilărie, probabil din același masochism care mă face să fiu fan Rapid, AS Roma sau Utah Jazz. Sunt om de comunicare care a ajuns să lucreze și să fie pasionat de cybersecurity, deși a absolvit științe politice. Ce ar mai fi de zis?! Am fost unul dintre băieții care au pus bazele proiectului Tackle, dar am și alte pasiuni. Pe lângă Tackle, alături de câțiva prieteni am lansat proiectul de muzică electronică Deep House Bucharest. Altfel, îmi place să am și să împărtășesc opinii, ca orice român, dar mă limitez la ceea ce pot procesa și documenta. Nu am o părere despre studii medicale, de exemplu...

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *